UCENIC, -Ă, ucenici, -ce, s. m. și f. 1. Persoană (tânără) care învață o meserie urmând o școală profesională ori care se obligă să urmeze cursurile de formare profesională și să muncească în subordinea unui angajator, cu care a încheiat un contract de ucenicie la locul de muncă. 2. Adept și continuator al unui savant, al unui filosof, al unui artist; p. ext. începător într-o activitate; discipol, elev. – Din sl. učenikŭ.

ucenic, ~ă [At: COD. VOR. 10/21 / V: (îrg) ucin~, (reg) oc~, (înv) ocin~, (îvr) ~in / Pl: ~ici, ~ice / E: slv оученикъ] 1 smf Persoană care primește (și continuă) învățătura cuiva Si: discipol (1), învățăcel, (înv) uceniță. 2 smf Persoană care adoptă principiile, doctrina cuiva Si: discipol (2). 3 smf (Pex) Elev (1). 4 sm (În limbajul bisericesc; și cu determinările „lui Iisus Hristos”, „lui Hristos”) Nume dat fiecăruia dintre cei doisprezece apostoli ai lui Hristos. 5 sm (Pex) Nume dat fiecăruia dintre cei patru evangheliști. 6 smf (Pex) Propovăduitor al creștinismului. 7 smf Novice (la mănăstire). 8 smf (Și cu determinări care precizează meseria) Persoană (tânără) care învață meserie, lucrând sub îndrumarea unui meșter Si: (reg) inaș, șăgârt. 9 sm (Dep) Meșter prost Si: ageamiu (3), diletant (1). 10 smf (Fig) Începător într-o activitate. 11 sn (Reg) Dispozitiv pentru fixarea unui lemn sau a unei scânduri late, în timpul lucrului, pentru a fi prelucrată de tâmplar.

UCENIC sm., UCENICĂ (pl. -ce) sf. 1 🖋 ‡ Școlar, discipol, învățăcel: a doua zi după ziua Nașterii (Mîntuitorului) vin dascălii școalelor cu ucenicii cei mai aleși (LET.); nu te arăta dascăl, pînă a nu fi ucenic (ZNN.) ¶ 2 ⛪ † Apostol ¶ 3 ⊕ Cel ce intră la un meșter ca să învețe o meserie: dimineața, calfele și cei doi ucenici erau la lucru (SLV.); se băgă ucenic... (și) într’o jumătate de an lucra ca o calfă veche (ISP.) [vsl. učenikŭ].

UCENIC, -Ă, ucenici, -ce, s. m. și f. 1. Persoană (tânără) care învață o meserie lucrând în producție sub îndrumarea unui meșter sau urmând o școală profesională. 2. Adept și continuator al unui savant, al unui filozof, al unui artist; p. ext. începător într-o activitate; discipol, elev. – Din sl. učenikŭ.

UCENIC, -Ă, ucenici, -e, s. m. și f. 1. Persoană (tînără) care învață o meserie, lucrînd sub îndrumarea unui meșter. Nici un fierar n-avea în fierăria sa atîția ucenici. SBIERA, P. 248. Prîslea se duse de se băgă ucenic la argintar. ISPIRESCU, L. 91. Muia feleștiocul în strachina cu dohot și-mi trăgea un pui de răbuială ca aceea pe la bot, de-i bufnea rîsul pe toți ucenicii din ciubotărie. CREANGĂ, A. 46. ◊ (Cu precizarea meseriei) Mă sfătuiește să intru ucenic lăcătuș. SADOVEANU, N. F. 184. 2. Adept și continuator al unui savant sau al unui artist (v. discipol); p. ext. începător într-o activitate științifică sau artistică. Îi recitam liber versurile, îngînîndu-mă cu alți ucenici ai literaturii. SADOVEANU, E. 74. Am avut cinste a înfățoșa d-voastre prohorisirile ucenicilor mei în istorie, cetire, scriere, aritmetică. NEGRUZZI, S. I 5. Ucenicii lui Petru Maior au răstălmăcit cuvintele dascălului. RUSSO, O. 62. ♦ (În mănăstiri) Novice. Mai mult de jumătate din aceste mirese ale domnului crescuseră ucenice în casa maicei Rahila. GALACTION, O. I 316.

UCENIC ~ci m. 1) Persoană care învață o meserie sub conducerea unei alte persoane calificate. 2) Adept și continuator al cuiva într-un anumit domeniu de activitate; discipol. /<sl. uțeniku

ucenic m. 1. od. apostol: ucenicii lui Isus; 2. discipol (sens arhaic); 3. azi, mai ales cel ce învață o meserie: ucenicul s’a făcut calfă. [Slav. UČENIKŬ, discipol].

uceníc m. (vsl. učenikŭ, d. učiti, a învăța, a instrui. V. năuc, ocenie). Vechĭ. Discipul, apostol: uceniciĭ luĭ Hristos. Azĭ. Elev la meserie: ucenicu a ajuns calfă. – Fem ucenică saŭ (vechĭ, d. vsl. ucenica), uceniță. Cp. cu muceniță.

ocinic sm vz ucenic

ucenin, ~ă smf vz ucenic

ucinic, ~ă smf vz ucenic

ucenic s. m., pl. ucenici

ucenic s. m., pl. ucenici

ucenic s. m., pl. ucenici

ucenic

ucenic (-ci), s. m. – 1. Discipol, elev. – 2. Tînăr care învață o meserie. – Var. Munt. ocinic. Sl. učenikŭ, de la učiti „a învăța” (Miklosich, Slaw. Elem., 60; Cihac, II, 437). – Der. ucenici (var. înv. uceni), vb. (a studia); ucenicie, s. f. (studiu; învățare); ucenică (var. uceniță), s. f. (elevă; tînără care învață o meserie); ocenie, s. f. (instrucție militară), din rus. ucenie, sec. XIX, înv.

DISCIPULUS EST PRIORIS POSTERIOR DIES (lat.) ziua de azi este ucenica zilei de ieri – Publilius Syrus, „Sententiae”, 14. Înveți, acumulând experiență, pe zi ce trece.

ucenic, ucenici s. m. 1. (intl.) hoț începător. 2. (tox.) persoană necalificată care ajută o altă persoană cu studii superioare în chimie să prepare droguri într-un laborator clandestin.

UCENIC s. 1. (Ban.) șăgârt. (O calfă și un ~.) 2. v. discipol. 3. v. apostol.

UCENIC s. v. elev, școlar.

ucenic s. v. ELEV. ȘCOLAR.

UCENIC s. 1. (Ban.) șăgîrt. (O calfă și un ~.) 2. discipol, elev, învățăcel, (livr.) cirac, (înv.) școlar. (~ al unui maestru.) 3. (BIS.) apostol. (~ii lui Iisus.)