ucidere sf [At: COD. VOR. 42/12 / Pl: ~ri / E: ucide] 1 Omorâre (1). 2 (Îvr; îs) ~ de sine Sinucidere. 3 Omor în masă Si: măcel. 4 (Înv) Lovire puternică. 5 (Înv) Încăierare. 6 (Fig) Provocare a dispariției. 7 (Îs) "a timpului Petrecere a timpului cu ocupații fără importanță. 8 (Îas) Risipire a timpului fără nici un folos.

UCIDERE sf. Faptul de a (se) ucide: Dumitrașco Buhuș...: nu s’au abătut spre ~... să se cheme ucigaș (N.-COST.).

UCIDERE, ucideri, s. f. Acțiunea de a ucide și rezultatul ei; omor. V. asasinat. Toată lumea se veselea cu mic cu mare de uciderea balaurului. ISPIRESCU, L. 202. O dată cu omorul de sus, începuse uciderea și în curte. NEGRUZZI, S. I 153. Văzînd grabnica ucidere a tovarășului său... au tras asupra lui Robinson. DRĂGHICI, R. 167.

UCIDERE ~i f. 1) v. A UCIDE și A SE UCIDE. 2) Infracțiune constând în lipsirea de viață a unei persoane; omor. /v. a ucide

ucidere f. acțiunea de a (se) ucide.

ucidere s. f., g.-d. art. uciderii; pl. ucideri

ucidere s. f., g.-d. art. uciderii; pl. ucideri

ucidere s. f., g.-d. art. uciderii; pl. ucideri

UCIDERE s. 1. v. omorâre. 2. v. crimă.

UCIDERE s. 1. asasinare, omorîre, suprimare, (rar) ucis, (pop.) răpunere, (înv.) ucigătură, (fam. fig.) achitare, lichidare. (~ unei persoane.) 2. asasinat, crimă, moarte, omor, omorîre, omucidere, (livr.) homicid, (înv.) deșugubină, omucid, sîngi, ucigătură. (Condamnat pentru ~.)