UDĂTURĂ, udături, s. f. 1. Udare, stropire. ♦ Faptul de a fi ud, umed; umezeală. 2. (Pop. și fam.) Băutură (alcoolică). 3. (Reg.) Mâncare (frugală). – Uda + suf. -ătură.

udătură sf [At: CORESI, EV. 440 / V: (reg) od~ / Pl: ~ri / E: uda + -ătură] 1-2 (Înv) Umiditate (1-2). 3 (Îvp) Udare (2). 4 (Îvr) Loc umed. 5 (Îvr) Umoare (1). 6 (Pop) Băutură (alcoolică) Si: (pop) udeală (6). 7 (Îlav) Pe ~ Pentru a consuma băuturi alcoolice. 8 (Mol) Ciorbă (1). 9 (Mol) Mâncare (frugală).

UDĂTURĂ (pl. -turi) sf. 1 Faptul de a uda; rezultatul acestei acțiuni; umezeală, apărie: cînd e să plouă, se ridică pe munte o ceață albastră, deasă, care... apoi se preface în nori groși și iute începe udătura (JIP.); grîul putea sta ani întregi, nebătut în snopi, netreierat, fără a se teme de a fi răzbit de ~ (I.-GH.) ¶ 2 Băutură: din zori pînă’n seară nu-i iertat creștinului să puie nimic pe buze, nici mîncare nici ~ (LUNG.) ¶ 3 🍽 Tot ce bea sau îmbucă țăranul (lapte, brînză, borș, ceapă, varză, castraveți, etc.), pe lîngă mămăligă, ca să n’o mănînce goală: încep a mînca cu toții la pîne goală și a bea apă rece din fîntînă, căci altă ~ nu aveau (CRG.); cînd țăranul, în zile de post, n’are alt soiu de ~, mănîncă și cir cu mămăligă prăjită (ȘEZ.); mîncarea cea mai de căpetenie la dînsul, atît la frupt, cît și la post, este udătura (VOR.).

UDĂTURĂ, udături, s. f. 1. Udare, stropire. ♦ Faptul de a fi ud, umed; umezeală. 2. (Pop. și fam.) Băutură (alcoolică). 3. (Reg.) Mâncare (frugală). – Uda+ suf. -ătură.

UDĂTURĂ, udături, s. f. 1. Acțiunea de a (se) uda (cu apă); umezeală; udare. Asemine și maica, după multe udături și-au mai venit ceva în sîmțire. DRĂGHICI, R. 27. Cînd... semănăturile au trebuință de udătură... închide șanțul de la vale... și apa umflîndu-să să răvarsă peste toate. GOLESCU, Î. 88. D-un arcan mi-și împletea... din funie bătrînă, Să ție la udătură. TEODORESCU, P. P. 688. 2. (Rar) Băutură (alcoolică). Celălalt se-ntoarce mînînd înainte o fată voinică și frumoasă care... aduce pe o tavă uscătură și udătură. CARAGIALE, O. I 369. Încep a mînca cu toții la pîne goală și a be apă rece din fîntînă, căci altă udătură nu aveau. CREANGĂ, A. 144. 3. (Regional) Mîncare (cu sos, v. fiertură); p. ext. orice se mănîncă ca adaos pe lîngă mămăligă sau pîine. Ți-am oprit de mîncare... Poate poftești și dumneata să îmbuci oleacă de udătură. C. PETRESCU, Î. II 175. Foame mi-i... Dac-ai avea puțintică udătură. ALECSANDRI, T. 614.

UDĂTURĂ ~i f. 1) v. A UDA și A SE UDA. 2) pop. Băutură (alcoolică). 3) reg. Mâncare lichidă. /a uda + suf. ~ătură

udătură f. 1. efectul udării; 2. tot ce servă țăranului spre a face mămăliga să lunece pe gât (ceapă, borș, varză, castraveți; cartofi, terciu): altă udătură n’aveau CR.

udătúră f., pl. ĭ. Felu de a uda: așa udătură (ca: o ploaĭe bună) halal! Vest. Băutură: nicĭ mîncare, nicĭ udătură. Est. Bucate preparate la foc (nu uscăturĭ), ca: borșu, sarmalele, friptura și chear și brînza: Ĭa s’apropia, Și îĭ aducea Prînz de udătură, Vin de băutură (Mîn. Argeș). Fertură, sorbitură. V. legumă.

odătură sf vz udătură

udătură s. f., g.-d. art. udăturii; pl. udături

udătură s. f., g.-d. art. udăturii; pl. udături

udătură s. f., g.-d. art. udăturii; pl. udături

udătură, udături s. f. băutură alcoolică

UDĂTURĂ s. v. băutură.

UDĂTURĂ s. 1. v. udat. 2. v. jilăveală. 3. v. apăraie. 4. (reg.) sorbitură. (A mâncat și el ceva ~.)

UDĂTURĂ s. 1. stropire, stropit, udare, udat. (~ florilor.) 2. jilăveală, reveneală, umezeală, umiditate, (pop.) udeală, (Olt.) crihală. (~ unui teren.) 3. apăraie, apărie, baltă, băltoacă, lăcăraie, lăcărie, (pop.) udeală. (Era o ~ pe jos!) 4. (reg.) sorbitură. (A mîncat și el ceva ~.)

udătură s. v. BĂUTURĂ.