ULIȚĂ, ulițe, s. f. 1. Drum îngust care străbate un sat (rar un oraș), mărginit de o parte și de alta de case; p. ext. stradă. ◊ Expr. A bate ulițele = a umbla fără rost, haimana; a hoinări. 2. (Colectiv) Oameni care locuiesc în casele de pe o uliță (1). [Pl. și: uliți] – Din sl. ulica.

uliță sf [At: PSALT. 299 / V: (reg) h~^[1], uleță / A și: uliță / Pl: ~țe, ~ți / E: slv оулица] 1 Drum îngust printr-un sat (rar în oraș), mărginit de case. 2 (Pex) Stradă. 3 (Îe) A bate ~țele A umbla fară rost. 4 (Îe) A rămâne pe ~țe A rămâne sărac, fără sprijin. 5 (Reg; îe) A se duce pe ~ța mică sau pe ~ța strâmbă sau pe ~ța țiganilor A se îneca (cu mâncare sau cu băutură) Si: (pop) a i (se) răsări¹ (cuiva) în gât. 6 (înv; îe) A da (pe cineva) pe (sau pre) - A purta (pe cineva) pe străzi, drept pedeapsă. 7 (Îvr; îae) A face cunoscut. 8 (Înv; îae; pex) Pedeapsă prin bătaie pe stradă, în văzul tuturor. 9 (Pex; csc) Oamenii care locuiesc în casele de pe o uliță. 10 (Îlav) Pe toate ~țele Pretutindeni.

ULIȚĂ (pl. -țe, -ți) sf. Drum mărginit de o parte și de alta de case sau împrejmuiri, într’un oraș, tîrg sau sat; stradă (🖼 5155, 5156): consiliul comunal botezase bietele uliți cu pomposul nume de strade (D.-ZAMF.): nu e... nece prilaz, nece strigare întru ulițele lor (PS.-SCH.); tocmit-au și Anna, doamna lui Mihai-Vodă, altă biserică ce este pe ulița mare, unde au fost întîiu Mitropolia (MUST.); Ⓕ: încotro se întorcea viteazul, uliți, uliți făcea printre trîmbele de Turci (ISP.); Printre cetele păgîne trec rupîndu-și large uliți (EMIN.) [vsl. ulica].

ULIȚĂ, ulițe, s. f. 1. Drum îngust care străbate un sat (rar un oraș), mărginit de o parte și de alta de case; p. ext. stradă. ◊ Expr. A bate ulițile = a umbla fără rost, haimana; a hoinări. 2. (Colectiv) Oamenii care locuiesc în casele de pe uliță (1). [Pl. și uliți] – Din sl. ulica.

ULIȚĂ, ulițe și uliți, s. f. 1. Drum îngust, de obicei nepavat, în interiorul unui sat sau al unui oraș, mărginit de o parte și de alta de case sau împrejmuiri. V. stradă, străduță. Vedea în închipuire ulița mare a satului. DUMITRIU, N. 170. În piață, ne rupem cîrduri, apoi ne despărțim pe uliți ș-apucăm fiecare spre casă. VLAHUȚĂ, O. A. 234. Călugărul nostru trece... prin lungile șp întunecoasele ulițe. EMINESCU, N. 51. ◊ Expr. A bate ulițele = a umbla fără rost, a fi haimana. ◊ Fig. Încotro se întorcea viteazul, uliți, uliți făcea printre trîmbele de turci. ISPIRESCU, M. V. 24. Durduind soseau călării ca un zid înalt de suliți, Printre cetele păgîne trec, rupîndu-și large uliți. EMINESCU, O. I 148. 2. Oamenii care locuiesc într-o uliță (1). Aici la mine s-a strîns de frică toată ulița. CAMILAR, N. I 73.

ULIȚĂ ~e f. 1) Drum îngust într-un sat. ◊ A bate ~ele a umbla fără rost; a hoinări. 2) Stradă nepavată. 3) Totalitate a locuitorilor din casele aflate de-a lungul unui astfel de drum sau al unei astfel de străzi. [G.-D. uliței] /< sl. ulica

uliță f. drum mărginit cu case de amândouă laturile, într’un oraș sau târg. [Rus. ULIȚA, stradă].

úliță f., pl. e (VR. 1925, 7, 34) și ĭ (vsl. rus. bg. úlica). Stradă.

uleță sf vz uliță

ULICIOARĂ (pl. -re) sf. dim. ULIȚĂ. Uliță mică și strîmtă: (fusese) ștergător de pete într’o ~ tristă din Ieși (CAR.); Pe aceeași ~ Bate luna în ferești, Numai tu de după gratii Veșnic nu te mai ivești (EMIN.).

uliță s. f., g.-d. art. uliței; pl. ulițe

uliță s. f., g.-d. art. uliței; pl. ulițe

uliță s. f., g.-d. art. uliței; pl. ulițe

uliță, pl. ulițe

uliță, -țe.

uliță (-țe), s. f. – 1. Drum. – 2. Pedeapsă înv. care consta în a biciui învinuiții pe stradă sau în piață. Sl. (bg., slov., rus.) ulica (Miklosich, Slaw. Elem., 50; Cihac, II, 438; Conev 81), cf. mag. utca. – Der. ulicioară, s. f. (drum îngust); ulicer, s. m. (Mold., vecin, persoană care locuiește pe aceeași stradă); ulițarnic, adj. (Mold., Trans., hoinar, pribeag). Țig. sp. ulicha „drum” (Besses 165) ar putea proveni din rom.

ULIȚĂ s. v. stradă.

uliță s. v. STRADĂ.

úliță, ulițe, s.f. Drum care străbate un sat. ■ (onom.) Uliță, nume de familie în jud. Maram. – Din sl. ulica „stradă” (Conev, după DER; MDA).

uliță, ulițe, s.f. – Drum care străbate un sat. ♦ (onom.) Uliță, Ulițe, nume de familie (24 de persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). – Din sl. ulica „stradă” (Scriban; Miklosich, Cihac, Conev, cf. DER; DEX, MDA).