UMBLAT², -Ă, umblați, -te, adj. 1. (Despre drumuri) Pe care se circulă mult; care este frecventat, circulat. 2. (Despre oameni) Care a mers, a fost prin multe locuri, a trăit și a văzut multe lucruri (acumulând o mare experiență de viață); călătorit, purtat² (2). – V. umbla.

umblat², ~ă [At: AXINTE URICARIUL, LET. II, 178/34 / V: (îrg) îm~ / Pl: ~ați, ~e / E: umblu] 1 a (D. drumuri, locuri etc.) Pe care (sau în care) se umblă mult Si: circulat² (1), străbătut. 2 a Frecventat. 3-4 smf, a (Om) care a colindat multe locuri, care a văzut multe lucruri și a trecut prin multe întâmplări. 5-6 smf, a (Om) care are multă experiență Si: încercat. 7 a (D. bani) Care trece de la unul la altul, care circulă. 8 a (Rar; d. vești, comunicări etc.) Făcut cunoscut Si: răspândit, difuzat (2). 9 a (Rar; d. obiecte) Care este folosit Si: întrebuințat.

UMBLAT, †ÎMBLAT I. adj. 1 p. UMBLA ¶ 2 Care a călătorit mult, care a văzut multe locuri: fiind un om umblat prin streinătate și mai fiind și vînător, știe fel de fel de comedii (BR.-VN.) ¶ 3 Frecuentat, pe unde se umblă mult: drum ~, poarta din față dedea într’o uliță foarte ~ă (DEM.) ¶¶ C. NEUMBLAT. II. sbst. Faptul de a umbla: să nu lași pe popă să sfîrșească cu umblatul la tine, că-i a rău (GOR.).

UMBLAT², -Ă, umblați, -te, adj. 1. (Despre drumuri) Pe care se circulă mult; care este frecventat, circulat. 2. (Despre oameni) Care a colindat prin multe locuri, a trăit și a văzut multe lucruri (acumulând o mare experiență de viață); călătorit, purtat² (2). – V. umbla.

UMBLAT², -Ă, umblați, -te, adj. 1. (Despre drumuri) Frecventat, circulat, bătătorit. Drumu-i umblat? – E umblat, că-i șleah. SADOVEANU, O. VIII 256. E sat dincolo – drum umblat Și dealul mic, ușor să-l sui. COȘBUC, P. I 232. Era odată, la marginea unui drum umblat, o fîntînă. CARAGIALE, O. III 51. 2. (Despre persoane; adesea determinat prin «în lume», «prin lume») Care a colindat multe locuri, a văzut multe, a trecut prin multe; p. ext. cu experiență, încercat. Eram băiat umblat prin lume și cu cunoștințe. GALACTION, O. I 78. Nu e numai un bărbat spiritual, inteligent și umblat în lume. C. PETRESCU, Î. II 67. Oameni umblați, care călătoriseră în toată lumea și cunoscuseră fel de fel de lucruri. CARAGIALE, S. 45.

UMBLAT ~tă (~ți, ~te) 1)v. A UMBLA I. 2) (despre drumuri) Pe care se umblă, se circulă mult. 3) fig. (despre persoane) Care a călătorit mult și a văzut multe. /v. a umbla

umblat a. 1. care a călătorit: om umblat; 2. frecventat: drum umblat.

umblát, -ă adj. Care a umblat (a călătorit) mult: om umblat pin lume. Frecŭentat: drum foarte umblat.

umblat s. n.

UMBLAT adj. 1. călătorit, voiajat. (Om ~.) 2. bătătorit, bătut, circulat, frecventat. (Un drum ~.)

UMBLAT adj. 1. călătorit, voiajat. (Om ~.) 2. bătătorit, bătut, circulat, frecventat. (Un drum ~.)