UMBLĂTURĂ, umblături, s. f. (Pop.) Umblat, mers; umblare. ♦ Fel de a umbla, de a duce picioarele în mers. – Umbla + suf. -ătură.

umblătură sf [At: IORGA, L. II, 56 / V: (îrg) îm~ / Pl: ~ri / E: umbla + -tură] (Pop) 1-4 Umblet (1-2, 9, 15).

UMBLĂTURĂ (pl. -turi) sf. Faptul de a umbla; umblet, mers: săturîndu-se Dumnezeu de atîta ~ ... se hotărî să facă pămîntul (MAR.); mi-i acru sufletul de atîta ~ și alergătură (VAS.) [lat. ambulatura].

UMBLĂTURĂ, umblături, s. f. (Pop.) Umblat¹, mers; umblare. ♦ Fel de a umbla, de a duce picioarele în mers. – Umbla + suf. -ătură.

UMBLĂTURĂ, umblături, s. f. Faptul de a umbla, mers; colindare, cutreierare. După multă umblătură și călcătură... o dat de tîrgul unde era vătaful acela. ȘEZ. VIII 73.

UMBLĂTURĂ ~i f. 1) Deplasare istovitoare dintr-un loc în altul pentru rezolvarea unor probleme; alergătură. 2) Mod de a umbla. /a umbla + suf. ~ătură

umblătură f. 1. lucrarea de a umbla și efectul ei; 2. umblare deasă. [Lat. AMBULATURA].

umblătúră f., pl. ĭ (lat. ambulatura, buĭestru). Mers, alergătură: am ostenit de atîta umblătură. – În nord îmbl-.

umblătură (pop.) s. f., g.-d. art. umblăturii; pl. umblături

umblătură (pop.) s. f., g.-d. art. umblăturii; pl. umblături

umblătură s. f., g.-d. art. umblăturii; pl. umblături

UMBLĂTURĂ s. 1. umblare, umblat, umblet. (După multă ~, a reușit.) 2. v. alergătură.

UMBLĂTURĂ s. 1. umblare, umblat, umblet. (După multă ~, a reușit.) 2. alergare, alergătură, fugă, goană, umblet, (reg.) ștrapaț, (Ban.) prepurtare, (prin Transilv.) ștrapă. (Ceasuri de ~.)

umblătură, umblături, s.f. (pop.) 1. mers, umblat; fel de a umbla, de a duce picioarele în mers; umblet. 2. umblare deasă; alergătură.