UNIFORMĂ, uniforme, s. f. Îmbrăcăminte-tip, confecționată de obicei din aceeași stofă și cu aceeași croială, purtată de membrii anumitor instituții (în special de ostași și elevi de școală). Serviciul de pază în aceste stații este asigurat de tinere fete în uniformă. STANCU, U.R.S.S. 19. Îi trebuia și ei o rochie pe lîngă uniformă. C. PETRESCU, C. V. 226. Dorobanții sînt îndatorați să slujească călări, armați și învestați (= îmbrăcați) într-o uniformă cu cheltuiala lor. BĂLCESCU, O. I 37.

UNIFORMĂ s.f. Îmbrăcăminte tip menită să distingă pe membrii anumitor instituții. / < fr. uniforme].

UNIFORMĂ ~e f. Îmbrăcăminte reglementară care prezintă aceeași formă după croială, model, pânză și culoare, obligatorie pentru anumite categorii de profesiuni. ~ școlară. ~ militară. /<fr. uniforme

uniformă f. veșmânt croit după un model prescris: soldații au uniforme.

uniform, ~ă [At: DESEN ARH. 11/13 / Pl: ~i, ~e / E: fr uniforme, lat uniformis] 1 a Care are pe toată întinderea aceeași formă, aceeași intensitate. 2 a Care are pe toată durata aceeași desfășurare. 3 a Care este lipsit de variație, de diferențe Si: egal (28), omogen, otova. 4 sf, (înv) sn Îmbrăcăminte confecționată după un anumit model (de obicei din același material) pe care o poartă obligatoriu membrii unor instituții (elevi, militari etc.). 5 sm (Pm) Militar.

*UNIFORM I. adj. 1 Care are aceeași formă, ale cărei părți deosebite au o asemănare între ele: arhitectură ~ă ¶ 2 La fel, același, neschimbat, care nu prezintă nici o deosebire, nici o varietate: duce o viață ~ă, plicticoasă; o jurisprudență ~ă; natura se conduce după legi ~e și constante; stil ~, stil care în amănuntele lui nu prezintă nici o varietate, al cărui ton, a cărui mișcare, coloare e totdeauna aceeași ¶ 3 📻 Mișcare ~ă, mișcarea unui corp care străbate spații egale în timpuri egale; mișcare ~ variată, mișcare în care vitesa crește proporțional cu timpul. II. UNIFORMĂ (pl. -me) sf. 👕 1 🎖️ Îmbrăcăminte fixată prin regulamente pentru ofițerii și soldații fie-cărui corp (👉 TAB. LXX-LXXIII): ofițerii sînt obligați să poarte uniforma lor în garnizoane: l-am găsit îmbrăcat ca maior de roșiori, în ~ de mare ținută (CAR.); pr. ext. îmbrăcăminte distinctivă purtată de un slujbaș: uniforma conductorilor de tramvaiu ¶ 2 🖋 Costum purtat de elevii sau elevele unui liceu, de băieții și de fetele unei școli oare-care: uniforma studenților de la școala politehnică [fr.].

UNIFORM, -Ă I. adj. care are permanent și pe toată întinderea aceeași formă, înfățișare. ◊ (și adv.) (în mod) constant. II. s. f. îmbrăcăminte-tip menită să distingă pe membrii anumitor instituții (elevi, militari etc.). (< fr. uniforme, lat. uniformis)

costum-uniformă s. n. (vest.) Uniformă pentru elevi ◊ „La magazinul «Romarta copiilor» din Capitală se probează un costum-uniformă.” R.l. 5 IX 64 p. 1 (din costum + uniformă)

*unifórm, -ă adj. (lat. uniformis, d. unus, unu, și forma, formă. V. di-form). De o singură formă saŭ înfățișare, neschimbat: case uniforme, aspect uniform, vĭață uniformă. S. f. Haĭnă uniformă purtată de militarĭ, elevĭ saŭ funcționarĭ: uniformă de cavalerie, de liceŭ, de la căile ferate. Adv. În mod uniform.

uniformă s. f., g.-d. art. uniformei; pl. uniforme

uniformă s. f., g.-d. art. uniformei; pl. uniforme

uniform adj. m., pl. uniformi; f. uniformă, pl. uniforme

UNIFORMĂ s. ținută. (Ofițer în ~ de paradă.)

UNIFORMĂ s. ținută. (Ofițer în ~ de paradă.)