urcare sf [At: CORBEA, D. 299^v/1 / Pl: ~cări / E: urca] 1 Parcurgere a unei distanțe pe un teren de jos în sus Si: suire, (îvr) urcătură. 2 Deplasare în sus îndepărtându-se de pământ Si: înălțare, ridicare, suire. 3 Mărire a volumului apelor Si: umflare (6). 4 Creștere a unor cantități materiale sau valori care se pot exprima prin cifre Si: ridicare.

URCARE, urcări, s. f. Acțiunea de a (se) urca. 1. Suire, înălțare; urcuș. Urcarea pe munte se făcu cu destulă greutate. BOLINTINEANU, O. 305. 2. Creștere, mărire, sporire; majorare.

urcare f. 1. fapta de a (se) urca; 2. ridicarea cursului efectelor publice sau al prețului mărfurilor.

urcare s. f., g.-d. art. urcării; pl. urcări

urcare s. f., g.-d. art. urcării; pl. urcări

urcare s. f., g.-d. art. urcării; pl. urcări

PANTĂ DE COBORÂRE/URCARE, unghiul format de o aeronavă în zbor cu orizontala în cazul luării sau pierderii înălțimii de zbor.

URCARE ÎN PALIER fază a zborului remorcat în care aparatul de zbor trebuie ținut pe direcția automosorului.

URCARE s. 1. v. escaladare. 2. v. ridicare. 3. v. cățărare. 4. v. înălțare. 5. v. ascensiune. 6. v. majorare. 7. v. creștere.

URCARE s. 1. escaladare, suire. (~ Alpilor.) 2. ridicare, ridicat, săltare, săltat, suire, suit, urcat. (~ sacului în căruță.) 3. cățărare, cocoțare, ridicare, suire, urcat. (~ cuiva pe un zid.) 4. înălțare, ridicare, suire, suit, urcat. (~ în văzduh.) 5. creștere, înălțare, ridicare. (~ viei pe araci.) 6. ascensiune, înălțare, ridicare, suire. (Mișcare de ~ a aerului.) 7. creștere, majorare, mărire, ridicare, scumpire, sporire, suire. (~ prețurilor.) 8. creștere, mărire, ridicare, suire. (~ temperaturii cuiva.)

URCARE. Subst. Urcare, urcat, urcuș, suire, suit, suiș, ascensiune; cățărare, escaladare, escaladă; încălecare, încălărare (înv.); înălțare, ridicare, ridicat. Decolare. Avion; elicopter; balon. Ascensor, lift; funicular, teleferic; scară. Pantă; deal; munte. Alpinism. Alpinist; cățărător. Adj. Suitor, ascendent; urcător; cățărător. Ascensional. Vb. A (se) urca, a (se) sui; a se cățăra, a (se) aburca (reg.), a escalada; a se cocoța; a încăleca, a încălăra (înv.), a (se) sui călare (pe cal, în șa); a (se) înălța pe cal (în șa); a (se) înălța, a (se) ridica; a decola. Adv. Sus; în sus; mai sus, tot mai sus; în urcuș. V. înălțime, mișcare, pantă, ridicătură de teren, vîrf.

Urcare ≠ coborâre