URGIE, urgii, s. f. (Pop.) 1. Nenorocire mare; năpastă. ◊ Loc. adj. De urgie = aducător de nenorocire. ♦ Dezlănțuire violentă de forțe ale naturii; prăpăd. 2. Comportare, faptă, manifestare de om dușmănos, furios etc.; ură, furie. – Lat. orgia.

urgie¹ sf [At: COD. VOR. 10/11 / Pl: ~ii / E: ml *orgia] 1 (Îvp) Mânie¹ violentă Si: furie (1), înverșunare, persecuție, răzbunare, ură¹ (1). 2 (Îlav) Cu ~ Cu cruzime Si: năpraznic, aprig (12), înverșunat. 3 (Îe) A pune (pe cineva) la ~ A se supăra pe cineva. 4 (Îae) A persecuta pe cineva. 5 (Îe) A cădea (sau a pica, a intra, a fi) în (sau la, sub) ~ A ajunge în dizgrație. 6 (Îae) A fi disprețuit. 7 (Îvp; îe) A-i fi (cuiva) cu ~ sau a ține (sau a prinde, a lua) ~ (pe cineva) A urî¹ (1). 8 (Îvp; îae) A pizmui. 9 Faptă josnică Si: netrebnicie, ticăloșie. 10 (În credințele religioase) Pedeapsă divină. 11 (În credințele religioase) Manifestare a mâniei¹ divine. 12 (Rar; îs) Ziua ~i Ziua judecății de apoi. 13 Nenorocire mare care se abate asupra cuiva sau peste ceva Si: năpastă, pacoste, osândă, (înv) osândire, calamitate (1), dezastru (1). 14 (Îla) De ~ Care aduce nenorociri și greutăți. 15 (Îal) Care produce rău. 16 Distrugător (1). 17 Înspăimântător. 18 (Cu determinări introduse prin pp „de”) Mulțime. 19 Necaz. 20 Mizerie. 21 Năvălire distrugătoare Si: prăpăd, pustiire, nimicire, distrugere (1), năpăstuire, prigonire. 22 (Înv) Exil (1). 23 Dezlănțuire distrugătoare a naturii Si: prăpăd Vz stihie. 24 (Pop) Ființă care provoacă neplăceri Vz belea, năpastă, pacoste.

URGIE sf. 1 Mînie grozavă (în spec. a lui Dumnezeu, a unui stăpînitor, a unei mulțimi): Doamne, nu cu urgia ta mă vădi, nece cu mînia ta mă certa (DOS.); atunce grăi-va cătră’nșii în mînia sa și cu urgia sa smentéște ei (PS.-SCH.); (împăratul) după ce dojeni... pe dădacă, oropsi pe fie-sa cu ~ (ISP.); la 1814, refugiat la Viena de urgia lui Caragea, care căuta să-l prindă și să-l predea Turcilor (I.-GH.); este grozav lucru să vadă cineva urgia poporului (ISP.); urgia pierde și pre cei înțelepți, iară răspunsul cucernic întoarce mînia și cuvîntul aspru aprinde urgia (BIBL.) ¶ 2 Nenorocire trimisă asupra oamenilor prin deslănțuirea mîniei lui Dumnezeu, blestem, plagă; pr. ext. pacoste, grozăvie: Haldeii mai înainte de potop cu scrisoare haldeească pre stîlp de piatră au scris urgiile ce era să fie în lume (N.-COST.); Adam... i-au îngrozit cu două urgii a lui Dumnezeu, ce era să vie în lume, una cu apă și alta cu foc (N.-COST.); aduceau în țara asta blîndă urgia și jaful războiului (VLAH.); hotărî ca să dea pe fiica lui de soție, și jumătate împărăția sa, acelui voinic, care va scăpa țara de această ~ (ISP.): stăpînul mă așteaptă și grozavă ~ poate să cadă pe capul meu, din astă pricină (CRG.) ¶ 3 ‡Exil: l-au trimis în ~ în Cetatea Albă, August Cesarul Romului, pentru niște scrisori în stihură (N.-COST.) [lat. vulg. orgia].

URGIE, urgii, s. f. (Pop.) 1. Nenorocire mare care se abate asupra cuiva sau a ceva. ◊ Loc. adj. De urgie = aducător de nenorocire. ♦ Dezlănțuire violentă de forțe ale naturii; prăpăd. 2. Comportare, faptă, manifestare de om dușmănos, furios etc.; ură, furie. – Lat. orgia.

URGIE, urgii, s. f. 1. Năpastă, nenorocire, calamitate. Urgii felurite se abătuseră asupra țării: foametea și ciuma se dovedeau tot așa de cumplite cît și războaiele pentru stăpînirea țării. SADOVEANU, N. P. 5. Biata mamă nu știe de astă mare urgie ce i-a venit pe cap. CREANGĂ, P. 25. ◊ Loc. adj. De urgie = aducător de nenorociri. Blăstămat să fie Ceasul de urgie Care m-a-ndemnat Să alerg prin sat Și s-alerg prin țară Pe la vrăjitori Și descîntători. COȘBUC, P. II 161. Vin-ca-n ceasul de urgie Cînd zbori noaptea blăstemînd, Ca să-mi faci tu pe-al meu gînd, Că de-acum pe vecinicie Ție sufletul îmi vînd. ALECSANDRI, P. I 10. ♦ Nume de batjocură dat unei femei rele. Săracile zecile Cum mărită secile! Săracile sutile Cum mărită slutile! Săracile miile Cum mărit-urgiile. ȘEZ. XII 32. Spune-mi, bade, adevărat Pentru cine m-ai lăsat? Pentr-o truchină de salcă, Pentr-o urgie de fată. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 254. 2. Atitudine, comportare, faptă de om rău; ură, furie, persecuție. Îndură-te și ne învață ce să facem ca să scăpăm de urgia nevestei lui Alexa. SADOVEANU, O. VIII 223. Urgia mîniei le-neacă suflarea, Blăstem li-e și gemet cîntarea. COȘBUC, P. I 92. Oropsi pe fie-sa cu urgie. ISPIRESCU, L. 121. ◊ (În imprecații) Bată-i urgia lui dumnezeu. ALECSANDRI, T. 1576. ◊ Expr. A pune pe cineva la urgie = a persecuta pe cineva. Întreab-o de ce m-a pus la urgie. GHICA, A. 593. 3. Fig. Dezlănțuire de forțe ale naturii; prăpăd. Pe urmele lui se apropia fulgerător urgia furtunii. MIHALE, O. 170. Subt urgia vijelioasă a apelor, stîncile, zguduite din înălțime și smulse de pe temeliile lor de veacuri, se rostogoleau prăpăstios în genunile adînci ale văilor. HOGAȘ, M. N. 176.

URGIE ~i f. 1) Nenorocire mare, care se abate asupra cuiva; năpastă. 2) Nenorocire mare care se abate asupra unei colectivități; catastrofă de mari proporții; flagel; prăpăd; calamitate; dezastru. [G.-D. urgiei] /<lat. orgia

urgie f. 1. mânie mare, blestem: urgia lui Dumnezeu; 2. ură mare: urgia poporului; 3. fig. plagă: urgia de balaur; 4. exil (sens arhaic): l’a trimis în urgie. [Lat. vulg. ORGIA (cf. mânie)].

urgíe f. (lat. pop. orgía, d. vgr. orgé, furie, orgizo, înfuriĭ. V. orgie). Mare mînie, mare furie: urgia guvernuluĭ, urgia poporuluĭ, această ploaĭe e chear urgia luĭ Dumnezeŭ. Fig. Ființă foarte rea (grozavă): Atila era o urgie de om, venea o urgie de balaur. Fată saŭ femeĭe foarte urîtă: sutele mărită slutele, și miile urgiile (Prov.). L. V. Mold. Exil.

urgie (pop.) s. f., art. urgia, g.-d. art. urgiei; pl. urgii, art. urgiile (desp. -gi-i-)

urgie (pop.) s. f., art. urgia, g.-d. art. urgiei; pl. urgii, art. urgiile

urgie s. f., art. urgia, g.-d. art. urgiei; pl. urgii, art. urgiile

urgie (-ii) s. f. – 1. Ură, furie. – 2. Furie dumnezeiască, pedeapsă divină. – 3. Dezastru, calamitate, nenorocire. – 4. (Înv.) Exil, surghiun. – 5. Pocitanie, vrăjitoare. – Mr. urγie. Gr. ỏργή, probabil prin intermediul unui lat. vulg. *orgia (Densusianu, I, 202; Pușcariu 1831; Candrea); der. directă din mgr. (Roesler 577; Murnu 58; Tiktin) nu pare posibilă fonetic. Direct din lat. *orgilĭa < gr. ỏργιλος (Giuglea, RF, II, 65) este puțin probabilă. Cf. Rosetti, II, 69 și I, 174. – Der. urgisi, vb. (a persecuta, a distruge; a urî, a-i dori răul; înv., a surghiuni; a pedepsi, a nedreptăți), cf. ngr. ỏργίζωμαι „a supăra”; urgiseală, s. f. (nenorocire).

URGIE s. v. exil, exilare, pribegie, surghiun, surghiunire.

URGIE s. v. dezastru.

URGIE s. calamitate, catastrofă, dezastru, flagel, grozăvie, năpastă, nenorocire, pacoste, potop, prăpăd, pustiire, sinistru, (înv. și pop.) prăpădenie, (pop.) blestem, mînie, potopenie, topenie, (înv. și reg.) pustieșag, pustiit, sodom, (reg.) prăpădeală, (înv.) pierzare, pustiiciune, (fig.) pîrjol, plagă. (O adevărată ~ s-a abătut asupra lor.)

urgie s. v. EXIL. EXILARE. PRIBEGIE. SURGHIUN. SURGHIUNIRE.