URINĂ, urine, s. f. Lichid secretat de rinichi, produs al metabolismului, depozitat în vezica urinară și eliminat din organism prin uretră. – Din fr. urine, lat. urina.

urină sf [At: AMFILOHIE, G. F. 198716 / V: (înv) urin sn / Pl: ~ne, (rar) ~ni / E: lat urina, fr urine] Lichid secretat de rinichi, cu substanțe rezultate din metabolismul organismului, colectat în vezica urinară și eliminat pe căile urinare Si: (pop) pișat, ud (7).

*URINĂ (pl. -ini) sf. 🫀 Lichid secretat de rinichi, de unde se scurge prin uretere în bășica udului, care-l expulzează prin uretru; urina normală este galbenă-roșiatică, cu miros caracteristic; prin ea se elimină cea mai mare parte din elementele toxice care se produc în organism [fr.].

URINĂ, urine, s. f. Lichid secretat de rinichi, depozitat în vezica urinară și eliminat din organism prin uretru. – Din fr. urine, lat. urina.

URINĂ s. f. Lichid secretat de rinichi și eliminat prin organele urinare.

URINĂ s.f. Lichid secretat de rinichi și colectat de vezică. [Cf. fr. urine, lat. urina].

URINĂ s. f. lichid secretat de rinichi și colectat de vezică. (< fr. urine, lat. urina)

URINĂ f. Lichid secretat de rinichi, acumulat în vezica urinară și eliminat din organism prin uretră. /<fr. urine, lat. urina

urină f. lichid ce se formează în bășica omului și a animalelor.

*urínă f., pl. ĭ și e (lat. urina). Lichidu gălbuĭ care se formează în mamifere, se adună în beșica uduluĭ și se eliminează. – Pop. pișat.

urin¹ sn vz urină

urină s. f., g.-d. art. urinei; (cantități; probe) pl. urine

urină s. f., g.-d. art. urinei; (cantități) pl. urine

urină s. f., g.-d. art. urinei; (cantități) pl. urine

URINĂ bere la gard, pipi, pișat, pișu.

URINĂ s. 1. (pop.) pișat, (fam.) pipi, (fam., în limbajul copiilor) pipiloancă, pipiloi. 2. ud. (Bășica ~ei.)

URINĂ s. 1. (pop.) pișat, (fam.) pipi, (fam., în limbajul copiilor) pipiloancă, pipiloi. 2. ud. (Bășica ~.)