URLET, urlete, s. n. 1. Strigăt puternic și prelung scos de oameni sau de animale. ♦ Vorbă cu tonul foarte ridicat; strigăt. ♦ Plâns cu hohote, violent și zgomotos. ♦ Executare a unui cântec cu tonul foarte ridicat (și în mod nearmonios). ♦ Fig. Clocot, freamăt. 2. Zgomot puternic produs de elemente ale naturii, de arme de foc etc.; vuiet. – Urla + suf. -et.

urlet sn [At: M. COSTIN, O. 166 / V: (reg) ~lăt / Pl: ~e / E: urla + -et] 1 Strigăt prelung, specific, scos de unele animale în anumite împrejurări Si: răcnet, țipăt, zbieret, (rar) urlat¹ (2). 2 (Pan) Strigăt puternic scos de om, exprimând durere, mânie, teamă etc. Si: răcnet. 3 (De obicei lpl) Cuvinte strigate cu putere. 4 (Pex) Gălăgie (1). 5 Plâns în hohote, zgomotos și violent. 6 Cântare cu tonul foarte ridicat (neplăcut pentru auz). 7 (Fig) Zgomot mare, vuiet produs prin aclamații sau proteste. 8 Vâjâit al vântului, apei etc. Si: vuiet. 9 Sunet puternic și prelung produs de aparate, dispozitive emițătoare etc. 10 Zgomot înfundat și foarte puternic produs de tunet, de arme de foc, explozii etc. Vz bubuit. 11 Zgomot puternic și prelung produs de o unealtă, de o mașină în timpul funcționării. 12 (Mun; îe) A se alege cu ~ul morii A nu se alege cu nimic. 13 (înv) Zumzet puternic produs de unele insecte când se adună grămadă. 14 (Reg) Răsunet. 15 (Reg) Ecou¹ (1).

URLET (pl. -ete) sn. 1 Strigăt prelung al lupului, cîinelui, etc.: orașul răsuna de ~ul jalnic al cînilor rămași fără stăpîn (I.-GH.); ca răspuns la întrebarea mea, auzii afară, lîngă fereastră, un ~ lung, sfîșietor (Br.-VN.) ¶ 2 Pr. anal. Răcnet: Urlete de bătălie s’alungau după olaltă (EMIN.); în acea gălăgie de ocări și ~e de fiare... parcă s’aud vaete năbușite (DLVR.) ¶ 3 Vuet: auziră un ~ și o vîjietură, cum nu mai auziseră ei pînă atunci (ISP.) [urla¹].

URLET, urlete, s. n. 1. Strigăt puternic și prelung scos de oameni sau de animale. ♦ Vorbă cu tonul foarte ridicat; strigăt. ♦ Plâns cu hohote, violent și zgomotos. ♦ Executare a unui cântec cu tonul foarte ridicat (și în mod neplăcut pentru auz). ♦ Fig. Clocot, freamăt. 2. Zgomot puternic produs de elemente ale naturii, de arme de foc etc.; vuiet. – Urla + suf. -et.

URLET, urlete, s. n. 1. Strigăt puternic și prelung, scos de animale sau de oameni. Alexa slobozi un urlet dureros: Valeu! și căzu în brînci. SADOVEANU, O. VIII 228. Din sute de piepturi porni, ca la o comandă supremă, un urlet prelung de mulțumire. REBREANU, R. II 206. Auzii urletul unui lup, nu departe. BOLINTINEANU, O. 387. 2. Zgomot puternic produs de elemente ale naturii, de arme de foc etc. Tresări înfiorată de un urlet asurzitor de sirenă. BART, E. 251. Surd vuia prin codri vîntul, brazii se-ndoiau de vînt, Urletul suna sinistru. COȘBUC, P. I 121. Urletul apei ne silește să vorbim tare. VLAHUȚĂ, R. P. 112. Începu a se auzi urletele tunurilor. BĂLCESCU, O. II 118.

URLET ~e n. 1) Sunet prelung și răsunător (scos, mai ales, de animale). 2) peior. Vorbire răstită. 3) peior. Interpretare nearmonioasă a unei melodii. /a urla + suf. ~et

urlet n. 1. strigăt prelung al lupului și al câinelui; 2. fig. țipăt ascuțit și prelungit (de durere sau de mânie).

úrlet n., pl. e (d. a urla). Strigătu obișnuit al lupuluĭ, ĭar al cîneluĭ numaĭ cînd e trist. Fig. Urlet de durere, strigăt desperat de durere.

urlăt sn vz urlet

urlet s. n., pl. urlete

urlet s. n., pl. urlete

urlet s. n., pl. urlete

URLET s. 1. v. strigăt. 2. răcnet, strigăt, țipăt, zbierătură, zbieret, (rar) strigare, strigătură, țipătură, (înv. și reg.) răcnitură. (~ de durere; ce sunt ~ele astea?)

URLET s. 1. strigăt, țipăt, zbieret, (înv.) chemare, vreavă. (Încetează cu ~ele!) 2. răcnet, strigăt, țipăt, zbierătură, zbieret, (rar) strigare, strigătură, țipătură, (înv. și reg.) răcnitură. (~ de durere; ce sînt ~ astea?)