urmaș, ~ă [At: BIBLIA (1688)² I, 80/11 / Pl: ~i, ~e / E: urmă + -aș] 1 smf Continuator al unei familii (considerat în raport cu cei din generațiile anterioare lui și care moștenește bunuri, titluri etc.) Si: odraslă, progenitură, vlăstar. 2 smf Continuator al unui neam Si: coborâtor (3), descendent (2), (îrg) rămășiță, (înv) rod¹, sămânță, (reg) mărădic, porodiță. 3 a (Reg; d. copii) Care este cel din urmă pe care îl poate avea o mamă (din cauza vârstei). 4 smf Înlocuitor, succesor într-o funcție (mai ales în scaunul domnesc). 5 smf Continuator al unei acțiuni, activități, opere, tradiții. 6 smf Persoană care a primit o moștenire spirituală. 7 smf (Îvr) Persoană care urmează (1) pe cineva Si: însoțitor. 8 smf (Îvr) Persoană care se ține de ceva cu perseverență, care urmărește ceva cu tot dinadinsul. 9 smp (Reg) Pereche de boi înjugată după înaintași Si: boi rotași. 10 sn (Reg) Rachiu de calitate inferioară, cu un procent redus de alcool, care se scurge din alambic la sfârșitul distilării.

URMAȘ, -Ă, urmași, -e, s. m. și f. 1. Continuator al unei familii (considerat în raport cu cei din generațiile anterioare); moștenitor (al titlului, al averii). V. descendent. A luat cuvîntul ultimul urmaș al lui Pușkin, un tînăr pe care îl cunoscusem la Leningrad. STANCU, U.R.S.S. 171. Numai pe tine te am urmaș în toate bunurile mele. RETEGANUL, P. V 80. Ca mîne, poimîne te-i trezi că ai îmbătrînit și nu-ți rămîne nici un urmaș. CREANGĂ, P. 154. 2. Fig. Continuator al unei opere, al unei tradiții, persoană care a primit o moștenire spirituală. 3. Înlocuitor, succesor într-o demnitate (mai ales la scaunul domnesc). Romînii, subt urmașii lui Dragoș, petrecu o viață primitivă. NEGRUZZI, S. I 271.

URMAȘ ~ă (~i, ~e) m. și f. 1) Persoană care descinde dintr-un neam sau dintr-o familie oarecare; descendent; coborâtor. 2) Copil care descinde dintr-o familie; progenitură. 3) Persoană care continuă cauza cuiva. 4) Persoană care succedă pe cineva într-un post sau într-o funcție; succesor. ~ul tronului. /urmă + suf. ~aș

urmaș m. cel ce urmează cuiva: 1. succesor; 2. descendent.

urmáș, -ă s. (d. urmă). Succesor: urmaș tatăluĭ săŭ, urmaș la tron. Descendent: elefantu e urmașu mamutuluĭ.

urmaș s. m., pl. urmași

urmaș s. m., pl. urmași

urmaș s. m., pl. urmași

urmaș, pl. urmași, f. urmașă, pl. urmașe

urmașii lui Nicu Piele expr. bandă de hoți.

URMAȘ s. 1. coborâtor, descendent, odraslă, progenitură, scoborâtor, viță, vlăstar, (pop. și fam.) prăsilă, (înv. și reg.) rămășiță, (prin Transilv.) porodiță, (înv.) mărădic, rod, sămânță, semințenie, seminție, următor. (~ de domn.) 2. (la pl.) v. posteritate. 3. v. moștenitor. 4. succesor. (~ la tron.) 5. v. continuator.

URMAȘ s. 1. coborîtor, descendent, odraslă, progenitură, scoborîtor, viță, vlăstar, (pop. și fam.) prăsilă, (înv. și reg.) rămășiță, (prin Transilv.) porodiță, (înv.) mărădic, rod, sămînță, semințenie, seminție, următor. (~ de domn.) 2. (la pl.) descendenți (pl.), posteritate, (înv.) mărădic. (Ce vor zice ~ noștri?) 3. (JUR.) moștenitor, succesor, (livr.) erede, (înv. și reg.) moșnean, moștean, (înv.) clironom, moșan, ocinaș, ocinătoriu, următor. (Averea a revenit unicului ~.) 4. succesor. (~ la tron.) 5. continuator, succesor, (înv.) următor. (~ lui la catedră.)

URMAȘ. Subst. Urmaș, descendent, succesor, moștenitor, continuator, coborîtor; progenitură, odraslă, vlăstar (fig.), mlădiță (fig.), spiță; copii, nepoți, strănepoți. Moștenitorul tronului, prinț moștenitor, delfin. Elev, discipol, învățăcel (fam.), ucenic. Posteritate, generațiile viitoare, viitorime (înv.). Descendență, moștenire, filiație, genealogie, origine. Spița neamului; arbore genealogic. Adj. Descendent, coborîtor; moștenitor; succesoral. Vb. A fi urmașul (cuiva), a urma (pe cineva), a succeda, a veni după; a continua; a moșteni. A se trage din..., a coborî din..., a-și avea originea, a (se) coborî din..., a fi din os sfînt (din oase sfinte, din os de domn). V. copilărie, grade de rudenie, posterioritate, școală, viitor.

Urmaș ≠ predecesor

Voi sînteți urmașii Romei? – Eminescu, Scrisoarea III – După ce glorifică vremile de care se-nvredniciră cronicarii și rapsozii, poetul deplînge că „veacul nostru ni-l umplură saltimbancii și Irozii”. Tot ce e perfid și lacom, toți flecarii și iloții, toți se dau drept patrioți. „Voi sînteți urmașii Romei? Niște răi și niște fameni!/ I-e rușine omenirii să vă zică vouă oameni!” Eminescu se referă la politicienii care, reîntorși de la Paris unde și-au făcut studiile „prin lupanare și cafenele”, își închipuiau că pot să aducă țării mari înnoiri. Poetul compară vitejia de odinioară cu patriotismul de paradă al pretinșilor reformatori. Expresia e adresată satiric celor care se împăunează în vorbe cu trecutul glorios, dar nu-l confirmă de loc prin faptele lor. LIT.