URMĂ, urme, s. f. 1. Semn concret lăsat de cineva sau de ceva pe locul unde a trecut, a stat etc. ◊ Loc. prep. Pe urma sau pe urmele cuiva (sau a ceva) = pe unde a fost, a existat, a trecut cineva (sau ceva). (De) pe urma... = din cauza, ca urmare a..., drept consecință a... ◊ Loc. vb. A fi pe urma (sau pe urmele) cuiva = a urmări. ◊ Expr. A merge (sau a călca) pe urmele cuiva = a avea calitățile, defectele, apucăturile, comportarea (bună sau rea a) cuiva, a semăna cu cineva (în comportare); a imita pe cineva. A pierde (sau a nu mai ști, a nu mai da de) urma (sau urmele) cuiva = a nu mai ști nimic despre cineva. Nici urmă sau fără urmă (de)... = deloc, niciun pic. A da de (sau a găsi) urma (sau urmele) cuiva = a obține unele date cu privire la o persoană pe care o caută. 2. Punct sau stadiu final; sfârșit. ◊ Loc. adj. Din (sau de pe) urmă = a) de la sfârșit, ultim; b) precedent. Din urmă = a) din spate, dindărăt; b) de la locul unde a rămas. ◊ Loc. adv. În urmă = a) în spate, îndărăt; b) mai târziu, apoi; c) mai de mult. Pe urmă = mai târziu, ulterior. (Până) la urmă = la sfârșit de tot. În cele din (sau de pe) urmă = la sfârșitul unui șir, unei succesiuni; în sfârșit. ◊ Loc. prep. În urma... = a) în spatele, după..., la sfârșitul...; b) drept urmare, datorită... De pe urma... = după moartea cuiva, drept moștenire de la cineva. ◊ Expr. A rămâne în urmă = a se lăsa întrecut de alții pe drum sau în activitate, în muncă. A fi (sau a merge, a rămâne) în urmă = (despre ceas) a merge mai încet, arătând o oră mai mică decât cea oficială. La urma urmei (sau urmelor) = în cele din urmă; în definitiv; în concluzie. ♦ (Înv.) Urmare, consecință, rezultat. 3. (Mat.) Punct în care o dreaptă intersectează o anumită suprafață. ♦ Dreaptă de-a lungul căreia o suprafață intersectează altă suprafață. 4. (Mai ales la pl.) Rămășițe, vestigii. 5. Cantitate foarte mică, abia perceptibilă, din ceva. – Lat. *orma.

urmă sf [At: PSALT. HUR. 6679 / Pl: ~me / E: lat *orma] 1 Semn lăsat de piciorul unui om sau animal pe locul unde a stat sau pe unde a călcat Si: călcătură. 2 (Îe) A călca de două ori într-o ~ A merge alene. 3 (Îae) A lucra încet, fără spor. 4 (Îe) A-i puți și ~ma A fi foarte leneș. 5 (Îvr; cdp mg nyom; îs) ~ de om Generație (1). 6 (În superstiții; îs) ~ rea (sau slabă) Loc vrăjit despre care se crede că aduce boală, nenorocire. 7 (Îla) Tot pe aceeași (sau aceea) ~ La fel. 8 (Îe) A se lua pe (sau în, după) ~ma (sau după ~mele) (cuiva sau a ceva) sau a lua ~ma (cuiva sau a ceva) A urmări pe cineva sau ceva (pentru a-l prinde, a-l găsi etc.). 9 (Îe) A fi pe ~ma (sau pe ~mele) cuiva A urmări pe cineva. 10 (Îe) A adulmeca din ~ în ~ A căuta peste tot pe cineva. 11 (Îe) A căuta ~ma (cuiva) A se strădui să găsească (pe cineva). 12 (Îe) A goni (sau a lua) (pe cineva) după ~ A urmări fără oprire (pe cineva) Si: a hărțui² (3). 13 (Îe) A se ține pe ~ma (sau pe ~mele) (cuiva) A nu lăsa pe cineva să-i scape din vedere. 14 (Îe) A ține din ~ (pe cineva) A supraveghea pe cineva. 15 (Îe) A călca ~ma sau în, pe ~mele (cuiva) A porni în urmărirea cuiva. 16 (Înv; îe) A-i umbla (cuiva) în ~ A urmări asiduu pe cineva. 17 (Îe) A ști (de) ~ma (cuiva) sau a nu i se ști de ~ (cuiva) A (nu) ști unde se află cineva. 18 (Îe) A (nu) (mai) da de (înv, în) ~ma (cuiva sau a ceva) sau a (nu) găsi (ori a prinde, a afla etc.) ~ma sau a (nu)-i da de ~, a da de o ~ (a cuiva sau a ceva) A (nu) descoperi pe cineva sau ceva. 19 (Îae) A (nu) găsi un indiciu, un semn care să conducă sau să ajute la o descoperire. 20 (Îe) A (i se) pierde (cuiva) ~ma (sau -mele) ori a-și pierde (sau a-și șterge) (cineva) ~ma (sau ~mele) A face să se piardă orice știre despre cineva. 21 (Îe) A(-i) pierde ~ma (cuiva sau la ceva) A nu mai ști unde se află cineva sau ceva Si: a pierde. 22 (Îe) A-și pierde (sau a-și uita) din ~ A se duce departe. 23 (Îae) A nu mai da semn de viață. 24 (Îe) A-i tăia (cuiva) ~ma A înlătura pe cineva. 25 (Îe) A merge (sau a călca, a umbla, a se duce etc.) pe (înv, pre) (sau în, după) ~ma (ori ~mele) (cuiva sau a ceva), (înv) a merge (sau a umbla) după ~ sau după ~ma cuiva ori (ccd) a urma, (înv) a sledi ~melor (cuiva) A semăna cu cineva (în comportare). 26 (Îae) A imita pe cineva. 27 (Îae) A se conduce după... 28 (Îae) A continua activitatea cuiva (în același fel). 29 (Înv; îe) A umbla într-o ~ A urma aceeași învățătură, aceeași credință, cu... 30 (Reg; îe) A călca din ~ în ~ A păși în același fel cu cel din față. 31 (Reg; îae) A imita îndeaproape pe un om de merit. 32 (Îe) A călca într-o ~ A merge unul după altul. 33 (Reg; îe) A-i călca (cuiva) în ~ A asculta întocmai (pe cineva). 34 (Înv; îe) A trage (sau a întoarce) (pe cineva) pre ~ma sa A câștiga pe cineva ca adept la credința sa. 35 (Îe) A nu face ~ A nu se urni din loc. 36 (Îe) A plânge ~ma (sau ~mele, ~mulițele) (cuiva) A simți lipsa cuiva. 37 (Îae) A regreta plecarea sau dispariția cuiva. 38 (Îe) A lua (cuiva) din ~ sau, rar, a lua ~ma (cuiva) A lua cuiva țărână din urma pasului pentru a-l vrăji, a-l fermeca. 39 (Reg; îe) A sări ~ma (cuiva) în ciomag A evita (un om nesuferit, rău). 40 (D. câini; îe) A duce (sau a mâna, a goni) ~ma A adulmeca vânatul și a porni după el. 41 (Înv; îe) A lua ~ma A urma un drum. 42 (În credințele populare) Țărână luată din urma (1) cuiva. 43 (Înv) Talpa piciorului. 44 (Îlav) Din ~ până-n creștet Din talpă în creștet. 45 (Înv) Pas. 46 Măsură de lungime egală cu a șasea parte dintr-un stânjen Si: picior, talpă. 47 Semn lăsat de atingerea, apăsarea, lovirea unor ființe sau obiecte Si: umbră (51). 48 Dungă îngustă și lungă lăsată pe pământ, pe zăpadă, pe iarbă etc. de un obiect târât sau tras ori de curgerea unui lichid, de grăunțe, de cenușă etc. vărsate Si: dâră. 49 (Reg; îc) ~ma-țiganului Calea lactee. 50 (Reg) Cărare făcută în lanul de grâu prin călcarea spicelor pentru a-l împărți în porțiuni ce vor fi date pentru lucrul diferiților secerători. 51 Semn sau indiciu despre existența sau trecerea unei ființe, a unui fenomen al naturii, a unui proces afectiv, spiritual, cultural. 52 Semn rămas din ceva Si: rest, rămășiță. 53 (Îs) ~ cerească Semn lăsat de cerb sau de căprior pe trunchiurile copacilor prin frecarea coarnelor cu piele păroasă în timpul creșterii. 54 (Îlav) Fără ~ (de) Fără nici un pic (de). 55 (Îlav) Fără (de) ~ (sau ~me) Pe de-a-ntregul. 56 (Udp „de” care arată felul) Parte, cantitate etc. (foarte) mică, abia perceptibilă din ceva. 57 (Fig) Impresie lăsată în mintea, în amintirea cuiva. 58 (Înv) Consecință (1). 59 (Îlp) (De) pe (înv, pre) (sau după) ~ma (cuiva sau a ceva) Din cauza cuiva sau a ceva. 60 (îal) Datorită cuiva sau a ceva. 61 (îal) Obținut de la cineva sau după cineva. 62 (Rar) Sfârșit. 63 (Rar) Care se află la sfârșit. 64 (Rar) Suită. 65 (Rar) Ceată¹ (1). 66 (Îvr) Adâncime (2). 67 (Îla) (Cel sau cel mai) de pe (sau din, după) ~ sau cel de la ~ Care ocupă ultimul loc într-o serie dintr-o succesiune. 68 (Îs) Ceasul cel (sau orele, minutele cele) (mai) de pe (sau din ori după) ~ Momentul de dinainte de moarte Si: ceas² (41). 69 (În creștinism și islamism; îs) Judecata (cea) din ~ sau (înv) divanul cel după ~ Judecată divină la care se crede că Dumnezeu va chema pe toți oamenii, la sfârșitul lumii, pentru a le hotărî soarta (fericirea sau osânda veșnică) Si: judecată. 70 (Îla) (Cel sau cel mai) de pe (sau din, după) ~ sau cel de la ~ Anterior față de momentul exprimării Si: recent. 71 (Îal) Imediat următor. 72 (Îal) Degradant (2). 73 (Îlav) În ~ În spate. 74 (Îal) După aceea. 75 (Îal) La sfârșit. 76 (Cu determinări care arată o măsură de timp, introduse prin pp „cu”; îal) înainte de momentul prezent cu ... 77 (Îal; Întărit prin adverbul „acum”) De curând. 78 (Îal) În definitiv. 79 (îal) După moartea cuiva. 80 (Îlav) Din ~ Dinapoi (5). 81 (Îal) De la locul unde a rămas. 82 (Îlav) Pe ~ În spate. 83 (Îal) Mai târziu. 84 (Îal) În ultimul moment. 85 (Îal) Ultima dată. 86 (Îal) În ultimul timp. 87 (Îal) În ultimă analiză. 88 (Îal) După cineva. 89 (Îlav) La ~ În spate, la sfârșit. 90 (Îal) Mai târziu. 91 (Îal) În ultimul moment. 92 (Îal) În concluzie. 93 (Îlav) (Până) la (rar, în) ~ma ~mei (sau ~melor) La sfârșit de tot. 94 (Îal) La o adică. 95 (Îlav) Până la (rar în) ~ sau în cele (înv cea) din (sau de pe ori mai de pe) ~ sau (înv) la cea (ori cele) de pe (ori după) ~ După ce s-a terminat tot. 96 (Îal) În definitiv. 97 (Reg; îe) La ~ vreme La sfârșit de tot. 98 (Îlp) În (sau pe, înv, pre) ~ma (ori ~mele) (cuiva sau a ceva) Înapoia cuiva sau a ceva. 99 (Îal) După cineva sau ceva. 100 (Îal) După cineva sau ceva (pentru a-l ajunge, a-l prinde, a-l găsi etc.). 101 (Îal) Mai târziu. 102 (Îal) Ca o consecință a... 103 (În legătură cu verbul „a se întoarce”; îal) La cineva sau ceva. 104 (Îal) Către cineva sau ceva. 105 (Îlav) De pe (sau după) ~ma (cuiva) Îndărătul cuiva. 106 (Îal) Dindărătul cuiva. 107 (Înv; îe) Pe ~ma tuturor În comparație cu toți. 108 (Reg; îlpp) La ~ma (cuiva sau a ceva) După (cineva sau ceva). 109 ~ (Îe) A rămâne (sau a fi) în ~ A se afla la sfârșitul unui șir, al unei succesiuni. 110 (Îae) A fi depășit de cineva sau de ceva. 111 (Îae) A fi întrecut de alții în muncă, în activitate etc. 112 (Îae) A fi dator cu ceva. 113 (D. ceas; îae) A marca timpul cu întârziere. 114 (Îe) A lăsa (pe cineva sau ceva) în ~ A depăși pe cineva sau ceva. 115 (Înv; îe) A fi mai pe ~ A fi ultimul dintr-o succesiune, dintr-un șir. 116 (Îae) A avea o importanță secundară. 117 (Îe) A trimite (pe cineva) la ~ (sau la ~ma lui) A trimite pe cineva la locul de origine, uneori escortat de forța publică. 118 (Mat) Punct în care o curbă intersectează o anumită suprafață. 119 (Mat) Curbă de-a lungul căreia o suprafață intersectează o altă suprafață dată.

URMĂ (pl. -me) sf. 1 Semnul lăsat de piciorul unui om sau unui animal, pe unde a călcat; călcătură: i se văd urmele pașilor; nu îndrăznești să-i săruți mîna, ci adevărat urma piciorului (C.-RAD.); Am un bou negru: Unde sare, ~ n’are, Unde paște, se cunoaște (SB.), ghicitoare despre „purice”; Într’o ~ de oaie, Un pumn de buboaie (GOR.), ghicitoare despre „usturoiu”; Ⓕ: a fi pe urma, pe urmele (cuiva, etc.), a fi pe cale să-l găsească, să-l descopere: poliția e pe urmele unui vast complot; a da de urma cuiva, a-l descoperi: își închipuește că-l caută poliția, că-l urmărește, că i-a dat de ~ (I.-GH.); Ⓕ: a călca pe urmele cuiva, a imita în totul faptele, purtarea cuiva, a urma exemplul lui: fiul său, Bogdan, se urcă în scaunul domniei, călcînd pe urmele tatălui său (ISP.) ¶ 2 Ori-ce alt semn rămas de pe urma trecerii, atingerii, apăsării unui lucru: ca săgeata ce iute trece și nici o ~ lasă pe unde trece (GOL.); i se văd urmele degetelor pe oglindă; urmele roților; căutară să-și găsească urmele pe unde veniseră, dar nu găsiră nici un piculeț de ~ (ISP.); și-ar fi curmat zilele ori s’ar fi dus în lume, ca să i se piardă urma (SLV.); a pierde urma cuiva, a nu-l mai putea găsi: Turcii, luîndu-se după Negru-Vodă, l-au gonit... pînă ce i-au pierdut urma (ISP.); nu i se știe de ~, nu se știe ce s’a făcut cu el, a dispărut nu se știe unde; corăbiile nu lasă nici o ~ pe apă; s’au luat amîndoi pe urma cea de cenușă îndărăpt... pînă ce au ajuns... acasă (SB.); vărsatul n’a lăsat nici o ~ pe obrazul lui ¶ 3 Impresiune, întipărire lăsată în minte, în amintirea cuiva: această întîmplare n’a lăsat nici o ~ în amintirea mea ¶ 4 Tot ce se poate vedea sau ști din ceea ce a fost odinioară, rămășițe: urmele vechei civilizații; nu se găsește nici o ~ despre acest eveniment în istorie ¶ 5 Picior (ca măsură de lungime): unii (crocodili) sînt de treizeci de... urme de picior de lungi (ȚICH.) ¶ 6 Ceea ce urmează, ce se va întîmpla mai tîrziu, urmare: Nu gîndește urma, nu gîndește răul (PANN); (P): urma alege 👉 ALEGE I 13 ¶ 7 Locul de origine, de naștere, de unde a plecat cineva: l-a trimis la urma lui; bejenarilor le-a dat voie să se ducă iară la ~ la Focșeni (NEC.) ¶ 8 Precedat de o prep.: A) din ~, a) (care a) trecut: anii din ~, b) de la spate, dindărăt, dinapoi: Din ~ moartea-l paște, Căci toți se nasc spre a muri Și mor spre a se naște (EMIN.); a ajunge, a goni pe cineva din ~: iată c’o plută ne-ajunge din ~ (VLAH.); Românii îi goneau din ~ și-i ucideau ca pe lăcuste (ISP.); cel (cea) din ~, cel (cea) de la sfîrșit, de la coadă, ultimul (ultima): mai bine cel dintîiu în sat decît cel din ~ în oraș; boierul... se socotea acum mai pre jos decît cel din ~ rob al lui (SAD.); în cele din ~, în cele (mai) de pe ~, pentru a pune capăt unui lucru, unei stări, la sfîrșit de tot (după multă tărăgănare sau ezitare): zîna... în cele din ~, mărturisi că ea este stăpîna condurului (ISP.); în cele mai de pe ~ ajunse la palaturile în care se născuse (ISP.); – B) în ~, a) îndărăt, înapoi (în spațiu și în timp): a rămînea, a lăsa în ~; ar pleca bucuroasă și nici nu s’ar mai uita în ~ (VLAH.); în urma lor se înălță deodată un munte de piatră care atingea cerul (ISP.); cu cîteva zile în ~; a fi în ~ cu plata; acum în ~, de curînd; b) după (aceea); mai tîrziu: să bage bine de seamă ceea ce face, că să nu se căească în ~ (ISP.); în urma acestei împrejurări; coana Marghioala se îndeletnicea să aducă la cunoștință marile întîmplări totdeauna cu luni în ~ (BAS.); – C) la ~, la sfîrșit, la coadă, îndărătul tuturor: a rămas la ~; voiu spune la ~ ce am de spus; la urma urmei, la urma urmelor, mai la ~, a) la sfîrșit de tot, după ce-a trecut destul timp la mijloc; la urma urmei, n’a avut încotro flăcăul și s’a hotărît să facă pe voia taică-său (R.-COD.); își aduse aminte la urma urmelor că el era plecat în pețit (ISP.); la urma urmelor, de fie-care greșală să-i ardă școlarului cîte-un sfînt-Nicolai (CRG.); b) la adică, dacă stăm să ne gîndim bine: fuga e rușinoasă, dar la ~ e sănătoasă (ISP.); la urma urmei ce are el cu mine? (PAMF.); dar la urma urmei ce-mi păsa de dînsa? (GN.); și-apoi, la urma urmei, se deprinde omul cu toate (VLAH.); mai la ~, ce-mi pasă mie? dacă sînt judecători la Berlin! (CAR.); – D) pe ~, apoi, mai tîrziu, după aceea: Deucalion, cu muierea sa... au scăpat de acea pedeapsă, pentru bunătatea lor, și pre ~ au înmulțit neamul omenesc (N.-COST.); nu-i da binelui cu piciorul, că pe ~ o să-i duci dorul (ZNN.); mai pe ~, mai apoi, mai tîrziu: mai pre ~, mai încoace, tîrzie vreme după aceea, îndreptatu-s’au Persul (NEC.); (de) pe urma cuiva, din pricina cuiva, mulțumită cuiva: oare multe stricăciuni am să mai plătesc eu pe urma ta? (CRG.); eu am văzut mult bine de pe urma bărbatului dumitale (CAR.); cel (cea) de pe ~, de la sfîrșit, care vine la urmă, tîrziu de tot: căințele cele de pre ~ întru nimica sînt (NEC.); în cele (mai) de pe ~ 👉 mai sus A) [pare înrudit cu gr. ὸσμή, „miros”, al cărui grup – σμ – apare trecut la -r/m- și în it. sard. orma; verbul gr. δσμάομαι „a mirosi, a adulmeca” ar sta atunci la baza lui urma și, poate, a lui ulma].

URMĂ, urme, s. f. 1. Semn concret lăsat de cineva sau de ceva pe locul unde a trecut, a stat etc. ◊ Loc. prep. Pe urma sau pe urmele cuiva (sau a ceva) = pe unde a fost, a existat, a trecut cineva (sau ceva). (De) pe urma... = din cauza, ca urmare a..., drept consecință a... ◊ Loc. vb. A fi pe urma (sau pe urmele) cuiva = a urmări. ◊ Expr. A merge (sau a călca) pe urmele cuiva = a avea calitățile, defectele, apucăturile, comportarea (bună sau rea a) cuiva, a semăna cu cineva (în comportare); a imita pe cineva. A pierde (sau a nu mai ști, a nu mai da de) urma (sau urmele) cuiva = a nu mai ști nimic despre cineva. Nici urmă sau fără urmă (de)... = deloc, nici un pic. A da de (sau a găsi) urma (sau urmele) cuiva = a obține unele date cu privire la o persoană pe care o caută. 2. Punct sau stadiu final; sfârșit. ◊ Loc. adj. Din (sau de pe) urmă = a) de la sfârșit, ultim; b) precedent. Din urmă = a) din spate, dindărăt; b) de la locul unde a rămas. ◊ Loc. adv. În urmă = a) în spate, îndărăt; b) mai târziu, apoi; c) mai de mult. Pe urmă = mai târziu, ulterior. (Până) la urmă = la sfârșit de tot. În cele din (sau de pe) urmă = la sfârșitul unui șir, unei succesiuni; în sfârșit. ♦ Loc. prep. În urma... = a) în spatele, după..., la sfârșitul...; b) drept urmare, datorită... De pe urma... = după moartea cuiva, drept moștenire de la cineva. ◊ Expr. A rămâne în urmă = a se lăsa întrecut de alții pe drum sau în activitate, în muncă. A fi (sau a merge, a rămâne) în urmă = (despre ceas) a merge mai încet, arătând o oră mai mică decât cea oficială. La urma urmei (sau urmelor) = în cele din urmă; în definitiv; în concluzie. ♦ (Înv.) Urmare, consecință, rezultat. 3. (Mat.) Punct în care o dreaptă intersectează o anumită suprafață. ♦ Dreaptă de-a lungul căreia o suprafață intersectează altă suprafață. – Lat. *orma.

URMĂ, urme, s. f. I. 1. Semn concret lăsat de un obiect pe locul unde a stat sau pe unde a trecut (mai ales întipărit de piciorul omului sau de laba unui animal pe pămînt, pe zăpadă etc.). Stoicea nu-și mai găsi urmele în pădure și se rătăci. GALACTION, O. I 48. În zidurile caselor vechi se cunosc și azi urmele bombelor. VLAHUȚĂ, R. P. 12. Pe această zăpadă ce se topește acum subt adierea încropită a zefirului primăvăratic, n-au fost oare tipărite urme încrucișate ale copoilor? ODOBESCU, S. III 41. Pe aici a trecut cerbul... Vezi urma, Toroipane? ALECSANDRI, T. II 70. ◊ Expr. Pe urma (sau pe urmele) cuiva (sau a ceva) = prin locul pe unde a trecut sau a existat cineva sau ceva, după cineva sau ceva. S-a pus la pîndă craiul pe urmele copilei. COȘBUC, P. II 200. Nica lui Constantin a Cosmei, din Humulești, se duse și el cu talpele bășicate pe urma lui Oșlobanu. CREANGĂ, A. 102. Oare multe stricăciuni am să mai plătesc eu pe urma ta? id. ib. 50. A merge (sau a călca) pe urmele cuiva = a lua apucăturile cuiva, a imita pe cineva. ♦ Semn sau indiciu despre existența sau trecerea unei ființe (fig. a unui fenomen); amprentă. Lăsasem de mult îndărătul meu orice urmă de viață omenească. HOGAȘ, M. N. 157. ◊ (În construcție cu verbul «a lăsa») Vijelia... nu lăsase nici o urmă, de parcă nici n-ar fi fost. STANCU, U.R.S.S. 184. Vijelii de patimi își lăsaseră urmele. SADOVEANU, O. I 421. Ah, durere, în ce parte De tine să fug departe? Urmă-n lume să nu las. ALECSANDRI, P. II 102. ◊ (În construcție cu verbele «a căuta», «a prinde», «a lua» etc.) Banditul sta ascuns și încă nu-i prinsese urma. VORNIC, P. 193. Căutau în țară străină urma fetei Orheianului. SADOVEANU, O. VII 76. Am să le iau urma toată seara, ca un prepelicar. ALECSANDRI, T. I 158. ◊ Expr. A ști de urma cuiva = a ști unde se află și cum trăiește cineva. Ascultați-mă, hatmanul Mihu știe de urma lui Crasneș și a lui Cosma. DELAVRANCEA, O. II 237. A nu mai da de urma cuiva, a pierde (sau a se pierde) urma (sau urmele) cuiva = a pierde (a se pierde sau a face să se piardă) orice știre despre cineva. Ca o salvare posibilă îi licărea numai o mutare subită care să-i piarză urma. REBREANU, R. I 241. Cum ați plecat de la noi, a pribegit din sat și nimeni nu i-a mai dat de urmă. GANE, N. III 51. Hai ș-om fugi în lume, Doar ni s-or pierde urmele. EMINESCU, O. I 176. A-și pierde urma = a dispărea dintre ai săi, a face ca nimeni să nu știe ce face și unde trăiește. Și se duce tot cîntînd Ca să-și piardă urma. IOSIF, P. 51. Nici urmă = de loc, nici un pic, cîtuși de puțin. Nici urmă de zăpadă pe cîmpuri. STANCU, D. 120. Fără urmă (de...) = fără nici un pic (de... ). Și zorile de-atîtea ori m-au găsit în geam, Fără urma somnului. ISAC, O. 56. Am picat în negru loc Chiar cum pică lemnu-n foc, Fără urmă de noroc. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 179. 2. Sfîrșit, punct sau stadiu ultim. Urma însă ne va arăta că Andrei Bathori nu era de loc sincer în făgăduielile sale. BĂLCESCU, O. II 219. ♦ (Învechit) Urmare, consecință, rezultat. Și cum să-ndrăznească la o așa faptă Cu totu-mpotrivă și neînțeleaptă! Nu gîndește urma, nu gîndește răul. PANN, P. V. I 57. ◊ Expr. Urma alege v. alege (1). 3. (Mat.) Punct în care o curbă intersectează o anumită suprafață. ♦ Curbă de-a lungul căreia o suprafață intersectează altă suprafață. II. (În locuțiuni și expresii) Loc. adv. Din urmă = (cu sens local) a) din spate, dindărăt. Ajunse din urmă carul. DUMITRIU, N. 87. Din urmă, vine pe lîngă oameni căpitanul. CAMIL PETRESCU, U. N. 268. Auzind pe cineva cîntînd din urmă, se uită înapoi. CREANGĂ, O. A. 204; b) de la locul unde am rămas. Acum să ne întoarcem iar din urmă. CREANGĂ, P. 174. În urmă = a) (cu sens local) în spate, îndărăt. Se uita mereu în urmă să vadă dacă nu este urmărit. SAHIA, N. 94. Trecură munți și văi, lăsară în urmă păduri dese și verzi. ISPIRESCU, L. 22; b) (cu sens temporal) apoi, mai tîrziu, după aceea, ulterior. Mai în urmă, l-am întîlnit tot aici pe Eminescu cu un frate al lui. CARAGIALE, O. III 233. În zădar fata moșneagului spunea în urmă că acela este lucrul mînelor sale. CREANGĂ, P. 284; c) (însoțit de o precizare de timp, introdusă prin «cu» sau, pleonastic, prin «acum») înainte de momentul prezent, mai de mult (cu atîta timp). Cu treizeci de ani în urmă era cîmp pustiu pe aici. VLAHUȚĂ, R. P. 32. Cu cinci luni în urmă o văzusem. NEGRUZZI, S. I 50. (Expr.) A rămîne în urmă = a nu ține pasul cu cineva, a se lăsa întrecut de alții pe drum sau, fig., în activitate, în muncă. Flăcăul rămăsese în urmă, ca să puie la adăpost caii. SADOVEANU, B. 69. (Despre ceas) A fi (sau a merge) în urmă = a arăta o oră mai mică decît cea oficială. A rămîne în urmă = a funcționa prost, mergînd mai încet decît normal. Pe urmă = mai tîrziu, după aceea, ulterior. Și pe urmă mi-am mai adus aminte de ceva. C. PETRESCU, C. V. 105. Drumul urcă întîi anevoie... pe urmă însă înaintează vesel. REBREANU, I. 9. Pe urmă au dat foc și pădurii. CARAGIALE, O. III 89. Frunză verde flori domnești Ia tu seama ce iubești Că pe urmă te căiești. HODOȘ, P. P. 104. La urmă = a) în ultimul moment, la sfîrșit de tot, într-un tîrziu. La urmă au venit și muntenii. SADOVEANU, B. 6. La urmă mă hotărîi să mă duc la doamna B. NEGRUZZI, S. I 67; b) în definitiv. Sînt eu la urmă vinovată Că Leana umblă ca turbată Să-l vadă-n casa lor intrînd Odată? COȘBUC, P. I 129. Pînă la urmă, în cele din (sau de pe) urmă sau la (rar în) urma urmei (sau urmelor) = la sfîrșitul unui șir, al unei succesiuni, după ce s-a terminat tot, s-au epuizat toate mijloacele; p. ext. în definitiv, așa-zicînd. Toți recunoșteau pînă la urmă că la ei e liniște. REBREANU, R. II 7. Sculîndu-se, Bul Mihai se duse prin acea pădure pe calea apucată mai departe, pînă în urma urmelor dete de marginea acelei păduri. BOTA, P. 31. Tîrziu, la urma urmei, a văzut Fata că de lapte donița e goală. COȘBUC, P. I 248. La urma urmei ele nu ne pot face nici un rău. IONESCU-RION, C. 25. În cele de pe urmă îi zise: văz, luminate împărate, că tot ce-am cerut mi s-a împlinit. ISPIRESCU, L. 29. La urma urmelor Ivan scoate de barbă și pe Scaraoschi și-i trage un frecuș. CREANGĂ, P. 306. (În legătură cu verbe de mișcare) La urmă (sau loc. prep. la urma cuiva) = la locul de baștină al cuiva. Cerinat mai șezu cît șezu la Curte, apoi se întoarse la urma lui. GANE, N. II 89. A opta zi, s-a hotărît Negoiță să se pornească la urma lui, înspre părțile Jiului. CARAGIALE, P. 101. (Expr.) A trimite pe cineva la urmă (sau la urma lui) = a trimite pe cineva (uneori escortat de forța publică) la locul de unde este originar. Am ordin... cînd oi prinde călugări vagabonzi prin satele mele, să-i trimit la urmă. STĂNOIU, C. I. 32. De s-o deștepta domnul ca ieri... ne trimite la urma noastră. DELAVRANCEA, O. II 153. ◊ Loc. adj. Din urmă = (cu sens temporal) precedent, anterior. Se aflau în Păuna cîțiva refugiați aduși acolo de nenorocirile războiului din urmă. SADOVEANU, P. M. 9. Credinciosul i-a spus cu de-amăruntul ce se petrecuse în odaia lui în cele două nopți din urmă. CREANGĂ, P. 99. (Cel sau cel mai) de pe (sau din) urmă = ultimul (dintr-o succesiune). Ogoarele negre și cleioase ieșeau de sub întinderile celor din urmă zăpezi din martie. DUMITRIU, N. 13. Ascultă, Moghilă. Vorba de pe urmă a lui Ștefan e lege? DELAVRANCEA, A. 79. Scosese acum pe tipsie și cloșca cu puii de aur, cea mai de pe urmă a ei nădejde. CREANGĂ, P. 99. Acest din urmă argument mă făcu să mă trag de la fereastră. NEGRUZZI, S. I 58. (Expr.) Ceasul de pe (sau din) urmă = momentul dinainte de moarte. În ceasul de pe urmă mi-oi aduce aminte că-s fiica lui Șoiman bătrînul! ALECSANDRI, T. II 26. ◊ Loc. prep. În urma cuiva (sau a ceva) = a) (cu sens local) în spatele cuiva. I se păruse că umblă cineva în urma lui. DUMITRIU, N. 14. Călătorii zoreau spre ieșire, cei mulți cu bagajele în mînă, cei puțini cu hamalii în urma lor. REBREANU, R. I 16. Fluturi mulți, de multe neamuri, vin în urma lui un lanț. EMINESCU, O. I 87. În lături, înainte, în urmă-i totul moare. ALECSANDRI, P. III 290; b) (cu sens temporal) după aceea, mai tîrziu, ulterior. Aici, în urma frigului, au venit călduri uscate. CARAGIALE, O. VII 34; c) ca consecință a... În urma victoriei U.R.S.S. asupra Germaniei fasciste, o serie de țări din Europa centrală și de sud-est s-au desprins din sistemul capitalist. SCÎNTEIA, 1954, nr. 2903. ◊ Expr. (De) pe urma cuiva (sau a ceva) = rămas, dobîndit, obținut de la cineva, rezultat din cauza cuiva Sau a ceva. Știa pe Traico văduv și fără nici un copil de pe urma primei lui căsătorii. GALACTION, O. I 174. Administra averea lui Mihai și a celor două surori ale lui, Cora și Ralu, rămași orfani acum patru ani pe urma unui accident de automobil. C. PETRESCU, Î. I 11. Am văzut mult bine de pe urma bărbatului dumitale. CARAGIALE, O. III 48. Oare multe stricăciuni am să mai plătesc eu pe urma ta? CREANGĂ, A. 50.

URMĂ ~e f. 1) Semn lăsat de cineva sau de ceva pe o suprafață oarecare. ~e de animal. ~ de tractor. ~a unei lovituri. ◊ A da de ~ a dispune de informația necesară. A-i da (cuiva) de ~ (sau a ști de ~a cuiva) a găsi locul unde se află cineva. A nu-i (mai) da (cuiva) de ~ a nu mai avea nici un fel de date despre cineva. A dispărea fără ~ a pleca fără a lăsa vreun indiciu despre sine. Nici ~ de... deloc; nici un pic. 2) Fază de la sfârșitul unei acțiuni sau al unui fenomen. ◊ ~a alege un lucru poate fi apreciat just numai la sfârșit. Ceasul din (sau de pe) ~ ultimele clipe din viață. La ~ a) cel de pe urmă; ultimul; b) în încheiere; la sfârșit. La ~a ~ei (sau ~a ~elor) în definitiv. În cele din ~ (sau până la ~) în (la) sfârșit. În (sau din) ~a cuiva (sau a ceva) în (sau din) spate, îndărătul cuiva (sau a ceva). Pe ~ mai târziu; ulterior. A rămâne (sau a fi) în ~ a) a nu se putea ține de alții; a merge mai încet; b) a se prezenta mai rău decât alții într-un domeniu de activitate. [G.-D. urmei] /<lat. orma

urmă f. 1. loc călcat cu piciorul (de om sau de animale): urmă de vânat; a da de urmă, a descoperi; a călca pe urmele cuiva, a urma exemplul său; 2. semn în pământ ce lasă carul: urme de roate; 3. fig. impresiune ce obiectele fac minții sau memoriei; 4. pl. rămășițe de monumente: urmele unei vechi civilizatiuni; 5.. fig. rezultat, sfârșit: urma alege, a rămas la urmă; la urma urmei, în cele din urmă; pe urmă, după aceea; cel din urmă, ultim: 6. consecvență, cauză finală: a murit în urma unei boale; în urmă, înapoi: a rămas în urmă. [Lat. vulg. ORMA (= VESTIGIUM)].

úrmă f., pl. e (d. urmez, ca și mrom. ulmă, urmă, it. log. orma, urmă, Brescia üzma, miros, Bérgamo uzma, putoare, sp. husma, husmo, urmă. V. urmez). Întipărire lăsată pe pămînt de un picĭor, de o roată: urma căruțeĭ. Suită, ceată: Cĭubăr și urma sa (Al.). Impresiune, amintire: nicĭ o urmă din cele învățate nu ĭ-a maĭ rămas în cap. Pl. Rămășițe, resturĭ: urmele uneĭ crime, uneĭ civilizațiunĭ. Cel din urmă, ultimu, care e după toțĭ: cel din urmă pas, cel din urmă franc. În urmă, 1. apoĭ, după, pe urmă: în urmă a cedat; 2. după, din pricina: a murit în urma uneĭ boale. La urma urmeĭ, în cele din urmă, în ultimu moment, ca ultimă concluziune, ca ultim fapt: la urma urmeĭ, e maĭ bine așa. În cele din urmă, s’a supus. Pe urmă (maĭ rar în urmă): a mîncat, pe urmă s’a culcat. A călca pe urmele cuĭva, a-ĭ urma exemplele. A da de urma cuĭva, a-ĭ da de urmă, a descoperi pe unde a trecut saŭ pe unde se află. A lua cuĭva urma, a-ĭ descoperi urma și a-l urmări. A trimete la urma luĭ (un vagabond), a-l trimete la locu originar. A rămînea în urmă, a fi întrecut de alțiĭ, a fi înapoĭat: un popor rămas în urmă. Urma alege, sfîrșitu arată rezultatu.

URMA (-mez) vb. tr. și intr. 1 A merge în urma cuiva, a veni după cineva: el mergea înainte, iar ceilalți îl urmau; pr. anal. ~ pe cineva în groapă, a muri puțin timp în urma lui ¶ 2 A fi, a se afla, a veni după ceva (în spațiu sau în timp): pagina, volumul care urmează; două numere care se urmează; mi-a răspuns ceea ce urmează ¶ 3 A se întîmpla în urmă, a veni unul după altul: după bucurie urmează și jale, și după jale bucurie (LET.); după cununie a urmat un ospăț și o veselie, cum numai la împărați se pot vedea (RET.); vara urmează după primăvară; de vor urma ploi la culesul popușoilor, să nu se lase în pănușe multă vreme să stea, că să vor sminti (DRĂGH.) ¶ 4 A merge înainte pe drumul apucat: în zadar protestez, cerînd să mi-l dea îndată (pașaportul), ca să-mi pot urma drumul (I.-GH.) ¶ 5 Ⓕ A se ținea, în purtarea sa, de pilda dată de cineva, a face întocmai cum i se indică de cineva sau de ceva: ~ pilda strămoșilor; a-și ~ inspirațiunea, instinctul ¶ 6 A continua, a nu se opri: ~ cu cititul; a-și ~ studiile; ședința urmează; va urma (în josul unui articol, unui foileton dintr’o gazetă, dintr’o revistă) ¶ 7 A frecuenta, a asista regulat: ~ cursurile de seară; ~ la școală; cît timp a ținut acel ajutor, el a urmat... în școala cadeților (I.-GH.) ¶ 8 A lucra, a face într’un fel oare-care, a proceda: are să urmeze cum știm noi, nu cum vrea el, că doar nu-i de capul său (CRG.); așa ar trebui să urmez, om bun,... să mă feresc de omul roș... cît oiu putea (CRG.) ¶ 9 A rezulta: de aci urmează că n’ai dreptate ¶ 10 A trebui, a fi nevoie: ca să scăpăm de ploaie, urma să ne adăpostim în cocioaba aceea [comp. URMĂ].

urmă (pe ~) loc. adv.

urmă- (în ~) loc. prep. (în urmă-i)

urmă² (cel/cea/cei/cele din ~) (ultimul) loc. adj.

urmă¹ s. f., g.-d. art. urmei; pl. urme (și în: la urma urmei)

urmă s. f., g.-d. art. urmei; pl. urme

urmă s. f., g.-d. art. urmei; pl. urme

urmă (-me), s. f. – 1. Dîră, semn. – 2. Călcătură. – 3. Vestigiu, amprentă. – 4. Puncte, măsură a piciorului și a încălțămintei. – 5. Loc de obîrșie. – 6. Rezultat, consecință. – În urmă, în spate, apoi; la urmă, la sfîrșit, la sfîrșit de tot; pe urmă, apoi, mai tîrziu. – Mr., megl. urmă. Origine incertă. Coincidența cu it. orma și cu alb. gyurmë arată că-i vorba de un cuvînt vechi. Ar putea fi gr. ỏρμή, care apare cu sensul de „impuls”, dar care ar fi putut însemna și „impresie”, ca ỏρμάω „a presa, a exercita o presiune” (Cihac, II, 721; Schuchardt, ZRPh., XX, 252; cf. Pușcariu 1835, și împotrivă Meyer 142). După Diculescu, Elementele, 463, dintr-o formă ionică ỏὐρμή. Altă explicație, care se menționează mai des, din gr. ỏσμή „miros” (Diez, I, 296; Densusianu, Hlr., 201; Roesler 577; Tiktin; Philippide, II, 740; REW 6112; Rohlfs, EWUG, 1557; Rosetti, II, 69), este mai greu de admis (cf. rezultatele fonetice și semantice semnalate mai înainte față de ven. usmar, v. fr. osmer, sp. husmear, port. husmar), cf. adulmeca. În realitate, toate rezultatele cu r se bazează în mod clar pe sensul de „călcătură vizibilă”, în timp ce der. cu s indică ideea de „miros”, în așa fel încît diferența fonetică ar putea indica desigur o diversitate de origini. Der. urma, vb. (a veni după; a continua; a rezulta, a proveni; a frecventa, a studia; a succede); urmărelnic (var. urmăretic), adj. (se zice despre oile care rămîn în urmă mereu); urmări, vb. (a merge pe urmele cuiva, a goni, a fugi după; a observa, a fixa, a reclama, a chema în justiție), cu sensurile fr. poursuivre; urmăritor, s. m. (persoană care urmărește); urmaș, s. m. (descendent, progenitură; moștenitor al tronului); urmatic, adj. (Olt., care e cel mai tînăr dinte frați); următor, adj. (care urmează); urmi, vb. (a moșteni), înv. – Din rom. provin rut. urma (Candrea, Elemente, 400), și poate, rut. húrma, húrba „buluc, în grabă”, pol. hurm „turmă” (cf. Berneker 378).

urme de dragaj, (engl.= groove cast) mecanoglife liniare, conti-nue, generate de obiecte transportate de un cu-rent deasupra unui sediment lutitic slab coeziv. U.d. îmbracă forma șanțurilor și ridurilor de d. și servesc, în formațiunile în care se conservă, la reconstituirea direcțiilor de paleocurent.

urme de eroziune (sedim.), (engl.= scour marks) depr. erozionale alungite produse la partea sup. a unui strat lutitic argilos și alungit în direcția curentului care le-a generat. După originea și morfologia lor, u.e. pot fi → caneluri de eroziune, u. semilunare, u. meandrate, u. longitudinale, u. transversale. Conservate pe supr. unui strat de gresie, se mai denumesc → mecanoglife. Sin. turboglife.

urme de impact (sedim.), (engl.= tool marks) → mecanoglife liniare discontinui generate de obiecte (claste, bioclaste) rulate sau săltate deasupra unui sediment lutitic, slab coeziv. Ele se conservă sub forma unei depr. simetrice sau asimetrice, dispuse în sensul de curgere a curentului, la partea sup. a unui strat. După originea lor pot fi: u. de înfigere, u. de ricoșare, u. de saltație.

LAST, BUT NOT LEAST (engl.) ultimul, dar nu cel de pe urmă – Expresie întâlnită la mai mulți scriitori englezi (Pope, Shakespeare ș.a.). Un fapt menționat la urmă nu este neapărat și cel mai puțin important.

a trimite pe cineva la urmă expr. (intl.) 1. a da pe cineva pe mâna poliției. 2. a înjura pe cineva de mamă.

URMĂ s. v. consecință, efect, repercusiune, rezultat, urmare.

URMĂ s. 1. (fig.) pistă. (Se află pe o ~ falsă.) 2. întipărire, tipar, (fig.) amprentă. (Picioarele lăsau ~e adânci în noroi.) 3. v. dâră. 4. v. relicvă. 5. semn. 6. v. cicatrice. 7. (fig.) umbră. (Nici o ~ de tristețe.) 8. v. sfârșit.

urmă s. v. CONSECINȚĂ. EFECT. REPERCUSIUNE. REZULTAT. URMARE.

URMĂ s. 1. întipărire, tipar, (fig.) amprentă. (Picioarele lăsau ~ adînci în noroi.) 2. dîră, (reg.) șarampoi, (rar fig.) brazdă. (O ~ de sînge.) 3. rămășiță, relicvă, vestigiu. (~e ale trecutului.) 4. semn. (N-a lăsat nici o ~ a trecerii sale pe aici.) 5. (MED.) cicatrice, semn, (rar) rană, stigmat, (înv. și reg.) beleaznă, (prin nord-estul Olt.) pupăză. (I-a rămas o ~ de la plagă.) 6. (fig.) umbră. (Nici o ~ de tristețe.) 7. final, sfîrșit. (De ce ai venit abia la ~?)

Last but not least (engl. „Ultima, dar nu cea din urmă – ca importanță”) – expresie folosită numai în original, deoarece nu se poate traduce în nici o altă limbă jocul de cuvinte (last-least), pe care l-a făcut Shakespeare în tragedia Iuliu Cezar (act. III, sc. 1). După o înșiruire de argumente, înainte de a invoca ultimul, se atrage atenția prin last but not least că, deși spus la urmă, el nu este argumentul cel mai puțin important. În ultima pagină a Memoriilor, artista Agatha Bîrsescu scria: „Și acum, last not least, țin să exprim sincera mea amiciție și recunoștință”... prietenilor care au îndemnat-o să-și aștearnă amintirile pe hîrtie. LIT.