URSITĂ, ursite, s. f. (În concepțiile mistice) 1. Soartă, destin; fatalitate. Sora mea, ursita noastră nu-i ursita celorlalte, Între noi și lumea largă sînt atîtea ziduri nalte. EFTIMIU, Î. 26. O zi va veni, cît de tîrziu, cînd ursitele glorioase ce el a visat pentru nație se vor îndeplini. BĂLCESCU, O. II 228. ◊ Expr. (Regional) A face (cuiva) pe (sau de) ursită = a vrăji pe cineva (pentru a-i lua soțul, soția, iubitul). Află mata, domnule căpitan, că și de ursită mi-a făcut. SADOVEANU, O. VIII 186. Băbătia lui... nu știu ce avea... ba-i e făcut de năjit, ba că-i e făcut de ursită, ba că-i e făcut de plînsori. CREANGĂ, P. 111. La răchita răsădită Face-o babă pe ursită. ȘEZ. III 124. 2. Ursitoare (1). (Poetic) A, dac-a ta viață De asprele ursite nu ar fi fost curmată. ALEXANDRESCU, M. 27.

URSITĂ ~e f. 1) (în concepțiile mistice) Forță supranaturală care se crede că predetermină desfășurarea evenimentelor; soartă; destin; fatalitate. ◊ A face cuiva de ~ a face vrăji de dragoste. 2) v. URSITOARE. [G.-D. ursitei] /v. a ursi

ursită f. 1. soartă, destin: cartea ursitei; 2. iubita sau mireasa hotărîtă de soartă (flăcăii și fetele crezând în influența norocului asupra vieții): tu ești a mea ursită POP.; 3. pl. ursitoare: ursitele le dăruise cu patima jocului ISP.; 4. o boală băbească a femeilor îngreunate sau lăuze (cărora «li s’a făcut de ursită»). [V. ursì].

ursítă f., pl. e (d. ursesc). Soartă: cum mĭ-a fi ursita. Poet. Logodnic, logodnică: tu eștĭ a mea ursită.

URSIT, -Ă, ursiți, -te, adj., s. f. (în superstiții) 1. Adj. Hotărât de soartă; menit, predestinat. ♦ (Substantivat) Persoană considerată ca fiind menită să devină soț (sau soție) cuiva; ursitor (1). 2. S. f. Destin, soartă; fatalitate. 3. S. f. Ursitoare, v. ursitor (2). – V. ursi.

ursit³, ~ă [At: DOSOFTEI, V. S. noiembrie 107/18 / V: (reg) ~sat a, sf / Pl: ~iți, ~e / E: ursi¹] (În superstiții și credințe populare) 1-2 smf, a (Om) a cărui soartă ar fi dinainte hotărâtă Si: menit, predestinat, sorocit, sortit. 3-4 smf, a (Rar) Nenorocit. 5-6 smf, a (Om) căruia i s-au făcut farmece Si: vrăjit. 7-8 smf, a (Om) căruia i s-au făcut descântece. 9 smf (Rar) Ființă sau obiect destinat pentru un anumit scop. 10 smf Persoană considerată ca fiind predestinată să devină soț (sau soție) cuiva Si: (îvp) ursitor (9). 11 sf și (îvr) sm Destin (2). 12 sf (Îe) A face (cuiva) ~ă ori pe (sau de) ~ A folosi mijloace magice pentru a afla persoana destinată să devină soțul cuiva. 13 sf (Îae) A folosi mijloace magice pentru a provoca boala sau moartea cuiva (din ură, dușmănie sau gelozie). 14 sf (Îae) A face cuiva farmece, vrăji, vrăjitorii. 15 sf (Îe) A desface de ~ A dezlega o vrajă care a provocat cuiva o boală, o nenorocire, o suferință. 16 sf Vrăjitorie. 17 sf (Reg) Boală care se crede că provine din farmece sau vrăji. 18 sf (Reg) Persoană care face farmece, vrăji. 19 sf (Rar) Descântec (1). 20 sf (Înv) Menire. 21 sf (Rar) Termen fixat pentru săvârșirea unei acțiuni Si: ceas² (15), soroc. 22 sf (Mpl) Ursitoare (3).

URSIT l. adj. p. URSI. Orînduit de soartă, destinat, predestinat, menit, sorocit: pasă-mi-te se născu în ceas bun și era ~ să ajungă ceva (ISP.); într’una din colibele sale se născu, pe la anul 1410, o copilă care era ~ă a scăpa țara ei (ODOB.); poetul a trăit cum a murit... copil ~ să sufere și cu sufletul și cu trupul (CAR.). II. sm. Cel predestinat, orînduit de soartă ca să devie soțul unei fete: fetele românce întrebuințează deosebite mijloace de a cunoaște ursiții ce vor avea (ALECS.); cu busuioc de la popă se culcă fetele sub perină, ca să viseze pe ~ (GOR.). III. URSITĂ (pl. -te) sf. 1 Fata predestinată, orînduită de soartă ca să devie nevasta unui flăcău: bietul fratele cel mic se topea de dor după ursita lui (ISP.); uneori și cu sensul de viitorul soț: pentru a-și cunoaște ursita, fetele, și mai rar flăcăii, fac o mulțime de vrăji (ȘEZ.); a face cuiva de (sau pe) ~, a face vrăji pentru a fi îndrăgostit(ă) ¶ 2 Soarte, destin: dacă-mi va fi ursita să mor de ea, voiu muri și așa (SLV.); aceste domnițe erau ursite să nu se poată mărita pînă nu se va găsi cineva care să le ghicească legătura ursitei lor (ISP.) ¶ 3 pl. = URSITOARE: ursitele sînt, după credința poporului, trei zîne care împărțesc norocul și soarta fie-cărui om, cînd se naște (MAR.); se zicea că ursitele aveau obiceiu de a colinda printr’acea pădure (ODOB.); a treia zi după nașterea unui copil sosesc, pe la miază-noapte, ursitele care apoi prevestesc viitorul noului născut (GOR.).

URSIT, -Ă, ursiți, -te, adj., s. f. (În credințele și basmele populare) 1. Adj. (Despre viața, soarta etc. cuiva) Care a fost stabilit de mai înainte; menit, predestinat. ♦ (Substantivat) Persoană considerată ca fiind predestinată să devină soț (sau soție) cuiva; ursitor (1). 2. S. f. Destin, soartă; fatalitate. 3. S. f. Ursitoare, v. ursitor (2). – V. ursi.

URSIT ~tă (~ți, ~te) m. și f. Persoană predestinată să devină soțul sau soția cuiva. /v. a ursi.

ursit adj. m., s. m., pl. ursiți; adj. f., s. f. ursită, pl. ursite

ursit adj. m., s. m., pl. ursiți; adj. f., s. f. ursită, pl. ursite

URSITĂ s. v. ursitoare.

URSITĂ s. v. soartă.

URSITĂ s. destin, fatalitate, menire, noroc, predestinare, soartă, zodie, (rar) predeterminație, (înv. și pop.) striște, (pop.) dată, făcut, noroceală, norocire, orîndă, parte, rînduială, scrisă, soroc, (înv. și reg.) sorocire, (reg.) ursă, urseală, (înv.) predestinație, preursire, preursită, triște, ursitoare, (grecism înv.) proorizmos, (fig.) stea. (Așa i-a fost ~.)

ursită s. v. URSITOARE.

ursit, -ă, ursiți, -te, adj., s.f. – Hărăzit, sortit, ales, predestinat; viitor soț. În jocuri de ursit ale fetelor de măritat: „Cum e parul, așa va fi și ursitul” (Calendar, 1980: 121). – Din ursi (Scriban, DEX, MDA).

ursit, -ă, adj., s.f. – Hărăzit, sortit, ales, predestinat; viitor soț. În jocuri de ursit ale fetelor de măritat: „Cum e parul, așa va fi și ursitul” (Calendar 1980: 121). – Din ursi.