URZIT s. n. Urzire. – V. urzi.

urzit¹ sn [At: CORESI, PS. 38/1 / V: (înv) ursit, (reg) or~ / Pl: (rar) ~uri, (înv) ~e / E: urzi¹] 1 Urzire (1). 2 (Înv; îe) A umbla de-a ~ele A umbla de colo până colo. 3 (Înv) Întemeiere. 4 (Înv; ccr) Temelie. 5 (Mol) Formarea bobului la plante, legarea rodului. 6 (Mol; îe) A fi în ~ A fi în perioada formării bobului.

urzit², ~ă a [At: DDRF / Pl: ~iți, ~e / E: urzi¹] 1 (D. pânză) Care este urzit (1). 2 Care este început. 3 (Buc; îe) A fi (cineva) (abia) ~ A fi foarte slab. 4 Care s-a înfiripat. 5 Care s-a creat. 6 (Mol; d. plante) Cărora li s-a ivit bobul. 7 (Mol; d. semințe) Care abia a apărut. 8 (D. fructe) Crud (4).

URZIT I. adj. ⛓ p. URZI: pînză ~ă ¶¶ C. NEURZIT. II. sbst. 1 ⛓ Faptul de a urzi: ~ul pînzei ¶ 2 Ⓕ Întemeiere: după ~ul Rîmului (M.-COST.).

URZIT s. n. Urzire. – v. urzi.

URZIT s. n. Acțiunea de a urzi; urzire.

urzít n., pl. e. Cor. Întemeĭere, temelie. Azĭ (pl. urĭ). Urzire.

ursit² sn vz urzit¹

URSIT l. adj. p. URSI. Orînduit de soartă, destinat, predestinat, menit, sorocit: pasă-mi-te se născu în ceas bun și era ~ să ajungă ceva (ISP.); într’una din colibele sale se născu, pe la anul 1410, o copilă care era ~ă a scăpa țara ei (ODOB.); poetul a trăit cum a murit... copil ~ să sufere și cu sufletul și cu trupul (CAR.). II. sm. Cel predestinat, orînduit de soartă ca să devie soțul unei fete: fetele românce întrebuințează deosebite mijloace de a cunoaște ursiții ce vor avea (ALECS.); cu busuioc de la popă se culcă fetele sub perină, ca să viseze pe ~ (GOR.). III. URSITĂ (pl. -te) sf. 1 Fata predestinată, orînduită de soartă ca să devie nevasta unui flăcău: bietul fratele cel mic se topea de dor după ursita lui (ISP.); uneori și cu sensul de viitorul soț: pentru a-și cunoaște ursita, fetele, și mai rar flăcăii, fac o mulțime de vrăji (ȘEZ.); a face cuiva de (sau pe) ~, a face vrăji pentru a fi îndrăgostit(ă) ¶ 2 Soarte, destin: dacă-mi va fi ursita să mor de ea, voiu muri și așa (SLV.); aceste domnițe erau ursite să nu se poată mărita pînă nu se va găsi cineva care să le ghicească legătura ursitei lor (ISP.) ¶ 3 pl. = URSITOARE: ursitele sînt, după credința poporului, trei zîne care împărțesc norocul și soarta fie-cărui om, cînd se naște (MAR.); se zicea că ursitele aveau obiceiu de a colinda printr’acea pădure (ODOB.); a treia zi după nașterea unui copil sosesc, pe la miază-noapte, ursitele care apoi prevestesc viitorul noului născut (GOR.).

urzit s. n.

urzit s. n.

urzit s. n.