uzanță sf [At: CODRU-DRĂGUȘANU, C. 177 / S și: usanță / Pl: ~țe / E: fr usance, it usanza] 1 Uz (13). 2 Termen pentru plata scrisorilor de schimb, de obicei 30 de zile. 3 Interval de timp acordat convențional pentru plata unei polițe.

UZANȚĂ, uzanțe, s. f. Practică uzuală, regulă; obicei statornicit. Auzim necontenit vorbindu-se de guvernul constituțional, de formele și uzanțele regimului parlamentar. KOGĂLNICEANU, S. A. 132.

UZANȚĂ s.f. 1. Mod, fel de a proceda, de a lucra, propriu pentru un anumit lucru sau pentru o anumită activitate. 2. Obicei, datină, uz, cutumă. [Cf. fr. usance, it. usanza].

UZANȚĂ, uzanțe, s. f. 1. Mod de a proceda, de a lucra propriu pentru un anumit lucru, pentru o anumită activitate. 2. Obicei, datină, cutumă; uzaj (2). 3. (Jur.) Uzanțe diplomatice = totalitatea practicilor în relațiile diplomatice dintre state. (din fr. usance, it. usanza)

UZANȚĂ ~e f. Obicei statornicit de mult timp; practică uzuală; conveniență; convenție. /<fr. usance, it. usanza

uzanță s. f., g.-d. art. uzanței; pl. uzanțe

uzanță s. f., g.-d. art. uzanței; pl. uzanțe

uzanță s. f., g.-d. art. uzanței; pl. uzanțe

uzanță, -țe.

UZANȚĂ s. 1. v. datină. 2. v. cutumă. 3. obicei, regulă, rânduială, tipic, uz, (înv.) șart. (Care e ~ în aceste împrejurări?) 4. v. conveniență.

UZANȚĂ s. 1. datină, fel, obicei, rînduială, tradiție, uz, (înv. și pop.) rînd, (pop.) dată, lege, (înv. și reg.) pomană, (reg.) orîndă, (Transilv.) sucă, (prin Ban.) zacon, (înv.) pravilă, predanie, șart, tocmeală, (turcism înv.) adet. (Așa-i ~ din bătrîni.) 2. (JUR.) consuetudine, cutumă, datină, obicei, tradiție, uz. (Practică consacrată prin ~.) 3. obicei, regulă, rînduială, tipic, uz, (înv.) șart. (Care e ~ în aceste împrejurări?) 4. conveniență. (Trebuie să se supună ~elor.)