vecinie sf [At: CANTEMIR, I. I. I, 260 / Pl: ~ii / E: vecin + -ie] 1-2 (Îdt) Vecinătate (1-2). 3 (Trs; înv) Fiecare dintre subdiviziunile teritoriale ale unui oraș sau ale unei localități suburbane constituite, în mod neoficial, pentru a înlesni o administrare mai eficientă. 4 (Trs; înv; îs) Bătrânii ~i Comitetul de conducere ales de membrii unei vecinii (3). 5-6 (În epoca feudală în Moldova; în Țara Românească atestat numai în documentele slavo-române) Vecinătate (15-16).

vecinie s.f. (înv.) Vecinătate. • pl. - ii. g.-d. -iei. / vecin + -ie.

VECINIE s. f. (Mold.; în orînduirea feudală) Vecinătate¹.

veciníe f. Cant. Șerbie.

vecinie s. f., art. vecinia, g.-d. vecinii, art. veciniei

vecinie s. f., art. vecinia, g.-d. vecinii, art. veciniei

vecinie s. f., art. vecinia, g.-d. vecinii, art. veciniei; pl. vecinii

VECINIE s. v. iobăgie.

VECINIE s. (IST.) iobăgie, rumânie, șerbie, vecinătate, (livr.) servitute, (rar) servaj. (Starea de dependență a țăranului s-a numit în Moldova ~ sau „vecinătate”, în Transilvania „iobăgie”, iar în Țara Românească „rumânie”.)

VECINIE s. f. (Mold.) Iobăgie. Prieteșugul și frățiia, iară nu vrăijmășiia și veciniia, să poftim. CANTEMIR, IST. . Etimologie: vecin + suf. -ie. Vezi și vecin, vecinătate, vecini. Cf. ș e r b i e (2), v e c i n ă t a t e.