VELINȚĂ, velințe, s. f. Țesătură țărănească groasă de lână albă sau vărgată în diferite culori, de obicei împâslită la piuă, folosită ca pătură, cuvertură, covor etc. [Pl. și: velinți] – Cf. ngr. veléntza, sb. velenac.

velință sf [At: (a. 1783) BUL. COM. IST. X, 121 / V: (reg) ~lean~, (îvr) ~len~, lință / Pl: ~țe, ~ți, (îvr) ~uri / E: ngr βελέντσα] Țesătură țărănească de lână, de obicei vărgată sau cu alesături, întrebuințată ca pătură, cuvertură, covor etc. Si: (reg) verină, verincă, învelință.

velință s.f. Țesătură țărănească groasă, de lînă albă, vărgată sau cu alesături, care după executare se dă la piuă și este folosită ca pătură, cuvertură, covor etc. • pl. -e, -i. /<ngr. βελέντσα; cf. srb. velenac.

VELINȚĂ, velințe, s. f. Țesătură țărănească groasă de lână albă sau vărgată în diferite culori, de obicei împâslită la piuă, întrebuințată ca pătură, cuvertură, covor etc. [Pl. și: velinți] – Cf. ngr. veléntza, scr. velenac.

VELINȚĂ, velințe, s. f. Țesătură țărănească de lînă, albă sau vărgată în diferite culori, cu care se învelește patul (v. cergă, lăicer, macat) sau care se întinde pe perete ori se așterne pe jos (v. scoarță, covor). Pe lada acoperită cu o velință, stăteau așezate și frumos păturite straiele mai de zile mari ale părintelui Ghermănuță. HOGAȘ, M. N. 138. El zări pe bătrînul armaș... zăcînd lungit pe spate pe o velință albă. ODOBESCU, S. I 66. În pat i-a așternut Velințe pestrițe. TEODORESCU, P. P. 77. ◊ Fig. Cu cît i se ridica velință de plumb de pe creierul lui cu atît regreta risipa puterilor sale. DELAVRANCEA, S. 152. – Pl. și: velinți (C. PETRESCU, R. DR. 4).

VELINȚĂ ~e f. Țesătură țărănească groasă, de lână, albă sau în dungi colorate, folosită ca pătură, cuvertură sau covor. [G.-D. velinței] /<ngr. velentza

velință f. scoarță de lână, covor țărănesc. [Serb. VELENȚA, covor multicolor, primitiv covor de Veneția].

velínță f., pl. e (ngr. veléntsa, cergă de lînă, d. orașu catalan Valencia, renumit în țesăturĭ, de unde și alb. velĭendze, sîrb. velenac, ung. velence, pol. welenc. Lbk. 9129, și Dac. 3, 739). Munt. Lăvicer, țol de așternut pe pat.

corgan sn [At: H II, 240 / Pl: nct / E: nct] (Reg) Velință.

veleanță sf vz velință

velență sf vz velință

VELEANȚĂ s. f. v. velință.

velință s. f., g.-d. art. velinței; pl. velințe

velință s. f., g.-d. art. velinței; pl. velințe

velință s. f., g.-d. art. velinței; pl. velințe

velință (-țe), s. f. – Cergă, pătură, covor, cuvertură. – Mr. viledzà. De la Valencia (Schuchardt, Literaturblatt, 1893, 177; Meyer, Neugr. St., II, 17; Bogrea, Dacor., III, 738), prin mijlocire orientală, cf. ngr. βελέντσα, tc. velençe, alb. veljendzë, sb. velenca, pol. welenc. Der. din mag. Velencze „Veneția” (Miklosich, Fremdw., 135; Cihac, II, 452; Tiktin) pare mai puțin probabilă, cf. și bresc. valensana. Numele se datorează reputației vechilor țesături de Valencia. Ipoteza lui Pascu, I, 192 (tracul *vellenza, în legătură cu lat. vellus „lînă”) este de nesusținut. Este dubletul lui verincă, s. f. (Trans., covor). – Der. velințar, s. m. (vînzător de velințe).

VELINȚĂ s. v. covor, păretar, scoarță.

VELINȚĂ s. v. pătură.

velință s. v. COVOR. PĂRETAR. SCOARȚĂ.

VELINȚĂ s. cergă, cuvertură, învelitoare, pătură, (pop.) plocat, țol, (reg.) lăicer, ogheal, poneavă, procov, procoviță, strai, țoală, (prin Mold. și Bucov.) prostire, (Transilv.) verincă. (~ de lînă pentru pat.)

VELINȚĂ s. f. (Mold., ȚR) Țesătură țărănească groasă de lînă, folosită și drept cuvertură. A: Răpia cine ce putea ..., cine velințe, cine straie, cine cămăși, cine ii, cine șube. IM 1754, 75^r. B: Deaca află vreo velință, ceva, îș înfășură capul înlr-aceaea si, adormind, zace ca un mort. F 1700, 256^r; cf. IM 1730, 105^v. Etimologie: cf. ngr. veléntza, scr. velenac. Cf. m a c a t (2), o d e a l, s t r a i (1).