VENERABIL, -Ă, venerabili, -e, adj., s. m. 1. Adj. (Adesea substantivat) Care inspiră cel mai profund respect, care este vrednic de o stimă, de o considerație deosebită. ◊ Vârstă venerabilă, se spune despre vârsta unui om foarte bătrân. 2. S. m. (La catolici) Titlu dat unui candidat la beatificare și canonizare, înainte de a deveni fericit și apoi sfânt. – Din fr. vénération.^[1]

venerabil, ~ă [At: HELIADE, O. I, 351 / V: (îvr) ~e a, ~blu sm / Pl: ~i, ~e / E: fr vénérable, lat venerabilis, it venerabile] 1 a Care este demn de o deosebită considerație Si: (ltî; rar) venerand (1). 2 a Care impune respect prin vârstă, prin vechime Si: (ltî; rar) venerand (2). 3 a (Îs) Vârstă ~ă Vârstă respectabilă. 4 a (Pex; îas) Vârstă foarte înaintată. 5 sm Șef² al unei loji masonice.

venerabil, -ă adj., s.m. 1 adj. Care este demn de înaltă considerație, de respect, de venerație; care impresionează, care impune respect prin vîrstă, prin vechime. ◊ (subst.) Venerabilul... merge deseară la întrunire (CAR.). ◊ Vîrstă venerabilă = vîrstă a unui om foarte bătrîn. ◊ Ext. Plopi și salcîmi venerabili străjuiau grilajul ruginit (VIN.). 2 s.m. Șef al unei loji masonice. • pl. -i, -e. /<fr. vénérable, it. venerabile, lat. venerabĭlis, -e.

VENERABIL, -Ă, venerabili, -e, adj. (Adesea substantivat) Care inspiră cel mai profund respect, care este vrednic de o stimă, de o considerație deosebită. ◊ Vârstă venerabilă, se spune despre vârsta unui om foarte bătrân. – Din fr. vénération.^[1]

VENERABIL, -Ă, venerabili, -e, adj. Care inspiră respect, care este vrednic de cinste, de stimă, de considerație. Mi-am auzit numele pronunțat de venerabila barbă albă de pe catedră. GALACTION, O. I 58. Caii pe cari dorise să joace «venerabila prietenă» au rămas pe drum. CAMIL PETRESCU, U. N. 177. Purta o venerabilă barbă albă pînă la brîu. BART, E. 171. Vederea venerabilă a acestui bătrîn boier, respectat de toată țara insuflă slujitorilor un sintiment de compătimire. BĂLCESCU, O. I 189. Bătrînii albi și venerabili. BOLLIAC, O. 45. ◊ (Substantivat; glumeț) Cum intru, se scoală cu respect și mă poftește pe fotei. «Venerabile»-n sus, «venerabile»-n jos. CARAGIALE, O. I 110.

VENERABIL, -Ă adj. Demn de considerație, de respect, de venerație. [Cf. fr. vénérable, lat. venerabilis].

VENERABIL, -Ă adj. (și s.) demn de înaltă considerație, de respect, de venerație. (< fr. vénérable, lat. venerabilis)

VENERABIL ~ă (~i, ~e) (despre persoane) Care inspiră sentimente de venerație, de stimă. /<fr. vénérable, lat. venerabilis

venerabil a. demn de venerațiune: om venerabil. ║ m. prezidentul unei loje masonice.

*venerábil, -ă adj. (lat. venerabilis). Demn de venerațiune: un bătrîn, un aer venerabil.

venerabile a vz venerabil

venerablu sm vz venerabil

Beda (Venerabilul) m. învățat teolog și istoric englez (673-735).

venerabil adj. m., pl. venerabili; f. venerabilă, pl. venerabile

venerabil adj. m., pl. venerabili; f. venerabilă, pl. venerabile

venerabil adj. m., pl. venerabili; f. sg. venerabilă, pl. venerabile

BEDA VENERABILUL (672/673-735), istoric și teolog englez. Autor a numeroase scrieri, dintre care cea mai valoroasă este „Historia Ecclesiastica Gentis Anglorum”, importantă sursă istorică a epocii.

PETRU VENERABILUL (PETRU DE MONTBOISSIER) (c. 1092-1156), călugăr francez. Abate al mănăstirii Cluny (din 1122) pe care a reformat-o. Om de vastă cultură, profund cunoscător al islamului și ebraismului („Adversus iudaeorum inveteratam buritiem”, „Liber contra sectam saracenorum”).

VENERABIL adj. v. onorabil.

VENERABIL adj. cinstit, onorabil, onorat, prețuit, respectabil, respectat, stimabil, stimat, (înv.) omenit, preacinstit. (O familie ~.)

Venerabil ≠ abject, detestabil