VICLENIE, viclenii, s. f. Însușirea de a fi viclean; faptă, comportare de om viclean; perfidie, ipocrizie, falsitate, vicleșug. ♦ (Jur.) Dol. ♦ (Cu sens atenuat) Șiretenie, șmecherie, șiretlic; stratagemă. – Viclean + suf. -ie.

viclenie sf [At: CORESI, EV. 213 / V: (îrg) hi~, hitl~, (reg) iclenie, (îvr) fi~, fitl~, ~lin~ / Pl: ~ii / E: viclean + -ie] 1 Perfidie. 2 Șiretenie. 3 Istețime. 4 (Înv) Faptă necinstită. 5-6 (Îljv) Cu ~ (În mod) perfid. 7-8 (Îal) (În mod) șiret³. 9 (La animale) Însușirea de a se folosi de mijloace ingenioase pentru a se apăra, pentru a-și procura hrana etc Si: (îvp) vicleșug (8). 10 (Jur) Dol¹ (2). 11 (Înv) Trădare a unei țări, a unui conducător etc. Si: necredință, infidelitate.

viclenie s.f. 1 Însușirea de a fi viclean; faptă, purtare de om viclean; perfidie, fățărnicie, ipocrizie, falsitate, (înv., pop.) vicleșug, (înv.) viclenire, viclenit. ◊ Loc.adj., adv. Cu viclenie = (în mod) viclean. ◊ Expr. A o întoarce la viclenie v. întoarce. ♦ Analog, (la animale) Însușirea de a se folosi de mijloace ingenioase pentru a se apăra, pentru a-și procura hrana etc. Observă viclenia vulpii. ♦ (cu sens atenuat) Șiretenie, șmecherie, șiretlic; stratagemă. Arsenalul vicleniilor femeiești este foarte mare (FIL.). 2 (înv.) Trădare a unei țări, a unui conducător etc.; necredință, infidelitate. • pl. -ii. g.-d. -iei. și (înv., reg.) hiclenie, hifienie s.f. /viclean + -ie.

VICLENIE, viclenii, s. f. Însușirea de a fi viclean; faptă, purtare de om viclean; perfidie, ipocrizie, falsitate, vicleșug. ♦ (Cu sens atenuat) Șiretenie, șmecherie, șiretlic; stratagemă. – Viclean + suf. -ie.

VICLENIE, viclenii, s. f. Însușirea de a fi viclean; faptă, purtare de om viclean; perfidie, falsitate, trădare; (cu sens atenuat, uneori cu o nuanță de simpatie) șiretenie, șiretlic, stratagemă. Zîmbetului îi atribuiam numai viclenie. SADOVEANU, O. VIII 211. Avea niște ochi fără nici un amestec de viclenie. GALACTION, O. I 85. Hei, dragele mele vere, zice spînul, cu viclenia lui obicinuită. CREANGĂ, P. 209. Dacă vreți să aveți o idee despre vicleniile lui politice, ascultați. BOLINTINEANU, O. 252. ◊ Expr. A o întoarce la viclenie (sau la șiretlic) v. întoarce (II 1).

VICLENIE ~i f. 1) Caracter viclean; perfidie. 2) Manifestare de om viclean; manevră iscusită prin care se înșală buna-credință a cuiva: hârtie; șiretenie; tertip; stratagemă; truc. [G.-D. vicleniei. Sil. vi-cle-] /viclean + suf. ~ie

viclenie f. 1. trădare, perfidie: le pornește sufletul la viclenii și la răutăți OD.; 2. șiretlic.

vicleníe f. (d. viclean). Perfidie. Faptă de om viclean. – Vechĭ hitl-.

viclinie sf vz viclenie

viclenie (desp. vi-cle-) s. f., art. viclenia, g.-d. art. vicleniei; pl. viclenii, art. vicleniile (desp. -ni-i-)

viclenie (vi-cle-) s. f., art. viclenia, g.-d. art. vicleniei; pl. viclenii, art. vicleniile

viclenie s. f. (sil. -cle-), art. viclenia, g.-d. art. vicleniei; pl. viclenii, art. vicleniile

VIRTUTE NON ASTUTIA (lat.) prin virtute, nu prin viclenie – Deviză a luptătorilor cinstiți și, în genere, a celor ce vor să reușească numai prin merite.

VICLENIE s. v. adulter, infidelitate, înșelăciune, necredință.

VICLENIE s. 1. v. ipocrizie. 2. v. șmecherie. 3. v. dol. 4. v. subterfugiu.

VICLENIE s. 1. șiretenie, șmecherie, (rar) șireție. (Era de-o ~ proverbială.) 2. duplicitate, falsitate, fățărnicie, ipocrizie, minciună, perfidie, prefăcătorie, vicleșug, (livr.) fariseism, machiavelism, tartuferie, tartufism, (rar și fam.) machiaverlîc, (înv.) fățărie, prefăcanie, prefăcătură, procleție, (fig.) iezuitism, mascaradă. (A fost demascată ~ lui.) 3. (JUR.) dol, rea-credință. (Condamnat pentru ~.) 4. stratagemă, subterfugiu, șiretenie, șiretlic, șmecherie, tertip, truc, vicleșug, (rar) șireție, (reg.) solomonie, (Ban. și Transilv.) mișculanță, (înv.) marafet, măiestrie, (fam.) chichiță, chițibuș, manevră, merchez. (De ce ~ a uzat?)

viclenie s. v. ADULTER. INFIDELITATE. ÎNȘELĂCIUNE. NECREDINȚĂ.

VICLENIE. Subst. Viclenie, viclenire (înv. și reg.), vicleșug, dibăcie, diplomație, rafinament, perfidie, machiavelism, machiaverlîc (rar), ipocrizie, prefăcătorie, prefăcătură (rar), fățărnicie, fățărie (înv.), iezuitism (fig.), fariseism, falsitate, duplicitate; șiretenie, șireție (rar), șiretlic, șmecherie, șmecherlîc (rar), meșteșug, meșteșugire (rar; mai ales fam.), stratagemă, tertip, șolticărie, truc. Cursă (fig.), capcană (fig.); urzeală (fig.), urzire (fig.), uneltire. Viclean, viclenitor (înv.), diplomat, hîtru (reg.), ceapcîn (reg.), iezuit (fig.), pișicher (fam.), vulpe (fig.), vulpoi (fig.), vulpoi bătrîn (fig.), șarpe (fig.); trișor, mincinos, escroc. Adj. Viclean, viclenesc (înv. și arh.), viclenit (înv. și arh.), viclenitor (înv.), șiret, șerpesc (fig.), vulpesc (fig.), rafinat (fig.), meșteșugit (înv.), perfid, machiavelic, ipocrit, prefăcut, prefăcător (rar), fățarnic, iezuit (fig.), iezuitic (fig.), fariseic, fals, duplicitar; deștept (fam.), hămișliu (reg.), șmecher, pișicher, șoltic. Abil, subtil, diplomat, diplomatic. Vb. A fi viclean, a (se) vicleni (înv. și pop.), a o întoarce la viclenie (la șiretlic), a umbla cu vicleșuguri, a umbla cu tertipuri; a se preface, a se fățărnici (înv.), a se fățări (înv.). A întinde (a pune) cuiva o cursă (cursa); a atrage (pe cineva) în cursă; a urzi (fig.), a unelti. Adv. Viclenește (înv. și arh.), cu viclenie, vulpește (fig.); șmecherește. V. comportare, imoralitate, înșelătorie, neprincipialitate.