VIEȚUIRE, viețuiri, s. f. (Înv. și pop.) Faptul de a viețui; viață, existență, trai; conviețuire. – V. viețui.

viețuire sf [At: DOSOFTEI, V. S. ianuarie 2^v/32 / Pl: ~ri / E: viețui] 1 (Înv) Existență (1). 2 (Bis) Mântuire. 3 (Bis) Viață veșnică. 4 (Îvp) Fel de viață. 5 (Îvp) Comportament (1). 6 (Îvp) Trai pe care îl duc împreună două sau mai multe persoane Si: conviețuire. 7 (Îvp; cu determinări locale) Locuire. 8 (Înv) Asigurare a mijloacelor necesare vieții. Si: întreținere, subzistență. 9 (Înv) Hrănire (1).

viețuire s.f. (înv., pop.) Faptul de a viețui; viață, existență, trai; conviețuire. • pl. -i. /v. viețui.

VIEȚUIRE, viețuiri, s. f. (Înv. și pop.) Faptul de a viețui; viață, existență, trai; conviețuire. – V. viețui.

VIEȚUIRE, viețuiri, s. f. Faptul de a viețui; existență, trai, mod de a trăi. Mulți nu pot să dispună de timpul lor, fiind acel timp ocupat cu... cîștigarea mijloacelor de viețuire. ALECSANDRI, S. 64. Ploile ce nu încetau făceau monotonă viețuirea la T. Ocnilor. NEGRUZZI, S. I După întîmplările viețuirii pacinice sau tulburate noroadele și-au mărit nevoile, și-au sporit gîndurile, și-au dezvoltat limba lor. RUSSO, O. 66. Simpla viețuire Eu știu să o prețuiesc. ALEXANDRESCU, M. 223.

viețuire (pop.) (desp. vie-) s. f., g.-d. art. viețuirii; pl. viețuiri

viețuire (înv., pop.) (vie-) s. f., g.-d. art. viețuirii; pl. viețuiri

viețuire s. f. (sil. vie-), g.-d. art. viețuirii; pl. viețuiri

VIEȚUIRE s. v. trai.

VIEȚUIRE s. v. existență, trai, viață, zile.

VIEȚUIRE s. trai, viață, (pop.) sălășluire, (înv.) sălășluință. (~ lui îndelungată pe aceste locuri.)

viețuire s. v. EXISTENȚĂ. TRAI. VIAȚĂ. ZILE.