vinariță sf [At: ENC. ROM. / Pl: ~țe / E: vin + -ariță] 1 Plantă erbacee din familia rubiaceelor, cu frunze verticilate, cu flori mici, albe, plăcut mirositoare, folosită la parfumarea rufelor, la aromatizarea unor băuturi etc. Si: sânziană, vineriță (5), (reg) nebunoasă, sculătoare, tămâioasă, vinarie, vinăriță, mama-pădurii (Asperula odorata). 2 (Olt; csc) Roiuri de musculițe din jurul băuturilor alcoolice sau al altor lichide care fermentează.

vinariță s.f. (bot.) Plantă erbacee perenă, din familia rubiaceelor, cu frunzele verticilate și cu florile mici, albe, dispuse în cime terminale, care se folosește în stare uscată la parfumarea rufelor și la aromatizarea unor băuturi (Asperula odorata). • pl. -e. /vin + -ariță.

VINARIȚĂ, vinarițe, s. f. Plantă erbacee cu frunze verticilate, cu flori mici, albe, plăcut mirositoare, folosită la parfumarea rufelor sau la aromatizarea unor băuturi (Asperula odorata). – Vin + suf. -ariță.

VINARIȚĂ ~e f. Plantă erbacee cu flori albe, folosită pentru proprietățile ei aromatice la parfumarea rufelor spălate sau pentru a da aromă unor băuturi etc. /vin + suf. ~ariță

vinariță s. f., g.-d. art. vinariței; pl. vinarițe

ASPERULA L., LIPITOARE, fam. Rubiaceae. Gen originar din Europa, regiuni mediteraneene, Asia și Australia, 90 de specii, erbacee, ramificate, uneori semitufe. Lujeri svelți, lungi, tetragonali. Flori (caliciu retezat, rar cu 4 dinți mici, corolă infundibuliformă sau campanulată, cu laciniile întinse, 4 stamine, ovar cu 2 loji, 2 stile sau 1 bifid) mici, albe, roșii sau albastre, în paniculă. Frunze opuse sau cîte 2-9 în verticil, liniare, lanceolate, rar ovate sau invers-ovate.

VINARIȚĂ s. (BOT.; Asperula odorata) sânziene-de-pădure, (reg.) mama-pădurii.