vânare² sf [At: CR (1833), 94/10 / V: (1) vânar s / Pl: ~nări / E: vână + -ar] 1 (Reg; șîs ~a hamului) Curea a hamului, care trece peste părțile posterioare ale calului Si: bucar, curar (1). 2 (Olt; Mun) Nojiță. 3 (Trs) Șnur din păr de capră, cu care femeile de la țară își legau ciorapii de dimie în jurul piciorului.

vânare¹ sf [At: CORESI, EV. 525 / Pl: ~nări / G-D: și: (înv) ~rei / E: vâna] 1-2 Vânătoare (1-2). 3 Prindere cu ajutorul capcanelor a păsărilor sau a animalelor sălbatice Si: capturare (5). 4 Urmărire și ucidere a unui animal de către un animal de pradă Si: vânat¹ (7), vânătoare (13), (înv) vânătorie (3). 5 Urmărire a unor (oameni considerați) răufăcători pentru a-i reține cu forța și a-i deferi justiției. 6 (Rar) Pescuit. 7 (Înv; ccr) Cantitate de pește rezultată în urma pescuitului. 8 (Fig) Urmărire cu asiduitate a unor posturi, situații, greu de obținut. 9 (Fig) Procurare a unui lucru (greu de dobândit). 10 (Înv; îs) ~ de vânt Lucru zadarnic, iluzoriu.

vânar s vz vânare²

vînare s.f. Acțiunea de a vîna și rezultatul ei; vînătoare. Vînarea unor specii pe cale de dispariție este interzisă. ◊ Fig. Îndeplineam însărcinări de tot soiul... nu pentru vînarea de avuție sau de măriri, ci numai din nevoia de a fi pururi în neastîmpăr (M. I. CAR.). • pl. -ări. /v. vîna.

VÎNARE, vînări, s. f. (Rar) Faptul de a vîna; vînătoare; pescuit. Vînarea sub gheață cu ostrețe... se practică mult pe Olt. ANTIPA, P. 174.

vînáre f. Acțiunea de a vîna. Ps. S. (vîrare). Vînat (acțiune și animal).

vânare s. f., g.-d. art. vânării; pl. vânări

vânare s. f., g.-d. art. vânării; pl. vânări

vânare s. f., g.-d. art. vânării; pl. vânări

vânarea dragonului expr. (tox.) obiceiul de a inhala vaporii degajați de heroina încălzită pe o folie de aluminiu.

VÂNARE s. v. vânat, vânătoare.

VÂNARE s. v. vânat.

CUREAUA VÂNĂRII s. v. bucar, curar, vânar.

cureaua vînării s. v. BUCAR. CURAR. VÎNAR.

VÎNARE s. prindere, vînat. (A început sezonul de ~ a păsărilor.)

vînare s. v. VÎNAT. VÎNĂTOARE.