VĂCAR, văcari, s. m. 1. Persoană care duce la păscut și păzește vacile. 2. (Art.) Constelație din emisfera boreală, situată în apropierea Carului Mare. – Lat. vaccarius.

văcar sm [At: PRAV. 12 / V: (înv) ~iu / Pl: ~i / E: ml vaccarius] 1 Persoană care păzește (și îngrijește) vacile, ducându-le la păscut Si: (reg) văcău. 2 (Îe) A se supăra ca ~ul pe sat A se supăra nejustificat pe cineva. 3 (Îe) A da măciuca în mâna ~ului A încredința conducerea unui om necruțător și prost. 4 (Art) Constelație din emisfera boreală situată în apropierea Carului Mare. 5 (Prc; art) Steaua Arcturus din constelația Văcarul (4). 6 (Îht; reg) Porcușor (Gobio kessleri și uranoscopus).

văcar s.m. 1 Persoană care duce la păscut, păzește și îngrijește vacile. ◊ Expr. A se supăra ca văcarul pe sat v. sat. 2 (astron.; art.; și nm. pr.) Constelație din emisfera boreală, situată în apropierea Carului-Mare. ♦ Restr. Steaua Arcturus din această constelație. 3 (iht; reg.) Porcușor (Gobio kessleri și uranoscopus). • pl. -i. și (înv.) văcariu s.m. /lat. vaccarium.

VĂCAR, văcari, s. m. 1.Persoană care duce la păscut și păzește vacile. 2. (Art.) Constelație din emisfera boreală, situată în apropierea Carului Mare. – Lat. vaccarius.

VĂCAR, văcari, s. m. Om care duce vacile satului la păscut și le păzește. V. păstor, cioban, bouar. Văcarii împresurați de cîini... aduceau la cîrduri vitele fugare. SADOVEANU, O. I 268. Ajunge pe înnoptate la curtea boierească... el Stoicea, văcarul din Alăutești. GALACTION, O. I 51. De nu m-ar fi oprit văcarul satului, aș fi nimerit desigur și cîte un graure din cei cari zboară printre vitele din cireadă. ODOBESCU, S. III 23. ◊ Expr. A se supăra (sau a se mînia) ca văcarul pe sat, se spune atunci cînd cineva, supărîndu-se fără temei, crede că pedepsește pe altul, dar în realitate se păgubește pe sine însuși.

VĂCAR ~i m. 1) Lucrător care paște și îngrijește vacile. ◊ A se supăra ca ~ul pe sat a se supăra fără nici un motiv. /vacă + suf. ~ar

văcar m. păzitor de vaci.

văcár m. (d. vacă, it. vaccajo, pv. vaquier, fr. vacher, sp. vaquero, pg. vaqueiro. D. rom. vine rut. vakar). Păzitor de vacĭ. A te supăra ca văcaru pe sat, a te supăra din senin și fără ca cel pe care te-aĭ supărat să știe că eștĭ supărat. – Fem. văcăreasă și -íță.

văcariu sm vz văcar

văcariu s.m. v. văcar.

văcar s. m., pl. văcari

văcar s. m., pl. văcari

văcar s. m., pl. văcari

a se supăra ca văcarul pe sat expr. a se supăra fără motiv pe cineva.

VĂCAR s. (Transilv. și Ban.) ciurdar, (Mold.) haidău. (E ~ul satului.)

VĂCAR s. (Transilv. și Ban.) ciurdar, (Mold.) haidău. (E ~ul satului.)