VĂTĂMARE, vătămări, s. f. Acțiunea de a (se) vătăma și rezultatul ei. – V. vătăma.

vătămare sf [At: CORESI, EV. 350 / Pl: ~mări / E: vătăma] 1 Afectare a sănătății, a integrității corporale (prin producere de boli, răniri etc.) Si: (pop) vătămătură (1), (reg) vătăm (1). 2 (Jur) ~ corporală (sau, înv, trupească) Infracțiune care constă într-o atingere adusă integrității corporale sau sănătății unei persoane. 3 (Înv; fig; determinat prin „sufletească”) Pervertire. 4 (Reg; ccr) Hernie (2). 5 (Fig) Neplăcere. 6 (Fig) Necaz. 7 (Fig) Daună materială pricinuită cuiva Si: (îvr) vătămătură (10). 8 (Fig) Prejudiciu moral Si: (îvr) vătămătură (11). 9 Încălcare a unor norme, a unor precepte, a unor reguli consimțite. 10 Deteriorare (cauzată unor bunuri materiale, unor obiecte etc.).

vătămare s.f. (pop.) 1 Acțiunea de a (se) vătăma și rezultatul ei. ◊ Fig. Era imposibil să nu lase în organismul nostru social... scrînteli grave, vătămări (VLAH.). 2 Fig. Neplăcere, neajuns, necaz sau pagubă, daună materială pricinuită cuiva. Plătiți ouăle și găinile, nu faceți nici o vătămare nimănui (SADOV.). ♦ Atingere, știrbire adusă onoarei, prestigiului, intereselor etc. cuiva. Prezența șefilor militari turci alături cu domnii țării aducea cea mai mare vătămare autorității domnești (GHICA). 3 Stricăciune, deteriorare, avariere a unor bunuri, obiecte etc. A știut să-și strîngă grînele fără vătămare (DAIC.). • pl. -ări. /v. vătăma.

VĂTĂMARE, vătămări, s. f. (Pop.) Acțiunea de a (se) vătăma și rezultatul ei. – V. vătăma.

VĂTĂMARE, vătămări, s. f. (Popular) Acțiunea de a (se) vătăma și rezultatul ei. 1. Rănire, rană; lovire, lovitură; îmbolnăvire, boală; fig. cauzare a unui neajuns, a unui rău. Copila... să se curățească de fapt, de dat, de pîră... de vătămare. ALECSANDRI, T. 979. Trăgeau neîncetat asupra creștinilor cu mare vătămare a tuturor. BĂLCESCU, O. II 129. Luînd o săgeată au tras asupra lui Robinson, dar nu i-au pricinuit nici o vătămare. DRĂGHICI, R. 168. 2. Pagubă, stricăciune.

vătămare f. acțiunea de a vătăma și rezultatul ei: 1. leziune; 2. fig. prejudiciu.

vătămáre f. Acțiunea de a vătăma. Fig. Vătămarea intereselor.

vătămare s. f., g.-d. art. vătămării; pl. vătămări

vătămare s. f., g.-d. art. vătămării; pl. vătămări

vătămare s. f., g.-d. art. vătămării; pl. vătămări

VĂTĂMARE s. 1. (înv. și reg.) stricăciune. (~ corporală.) 2. (livr.) lezare. (~ intereselor cuiva.)

VĂTĂMARE s. v. afecțiune, avariere, boală, daună, deteriorare, hernie, maladie, pagubă, pierdere, prejudiciu, rănire, stricare, stricăciune.

VĂTĂMARE s. 1. (înv. și reg.) stricăciune. (~ corporală.) 2. (livr.) lezare. (~ intereselor cuiva.)

vătămare s. v. AFECȚIUNE. AVARIERE. BOALĂ. DAUNĂ. DETERIORARE. HERNIE. MALADIE. PAGUBĂ. PIERDERE. PREJUDICIU. RĂNIRE. STRICARE. STRICĂCIUNE.