ZADAR s. n. (Înv.) Inutilitate, zădărnicie. ◊ Loc. adv. În zadar = degeaba, fără folos, zadarnic, în deșert, în van. [Var.: zădar s. n.] – Din sl. za darŭ.

zadar², ~ă [At: NEAGOE, Înv. 162/25 / V: zăd~, (înv) zed~ sn / Pl: ~uri sn, ~i, ~e a / E: slv за даръ] 1-2 sn (Îvr) Zădărnicie (1-2). 3 sn (Îlav) În ~ Zadarnic² (2). 4 a (Înv) Zadarnic² (1).

zadar¹ s.n., adj. 1 s.n. Zădărnicie, inutilitate, deșertăciune. ◊ Loc.adv. În zadar = degeaba, fară folos, în deșert, în van. Deportații așteptară în zadar să li se dea ceva de mîncare (CĂL). △ Expr. A-și răci gura în zadar v. răci. 2 adj. (înv.) Care este zadarnic. • și zădar s.n. /<slav. за даръ.

ZADAR, ZĂDAR adv. Numai în construcțiunea în ~, fără folos, în deșert, de geaba: În zadar, mîndră, ’n zadar, În zadar mi te gați bine, Mergi la joc, nu te ia nime (IK.-BRS.); voind să aibă copii... au umblat pe la vraci și filosofi, dar în zadar (ISP.); În zadar striga ’mpăratul ca și leul în turbare (EMIN.); În deșert dar ți-e mirarea și în zadar te ciudești De ce nu-ți merge ’nainte și de ce nu procopsești (PANN.); în zădar am protestat, în zădar i-am spus... că am funcțiune publică de îndeplinit (CAR.) [sl. za darŭ].

ZADAR s. n. (Rar) Inutilitate, zădărnicie. ◊ Loc. adv. (Curent) În zadar = degeaba, fără folos, zadarnic, în deșert, în van. [Var.: zădar s. n.] – Din sl. za darŭ.

ZADAR s. n. (În loc. adv.) În (sau, regional, de-n) zadar = degeaba, în deșert, în van, în darn. A muncit din răsputeri și în zadar. REBREANU, R. I 168. Nepoată dragă! De-n zadar Te văd plîngînd. COȘBUC, P. I 150. Și, sărmana, s-a chinuit așa pînă despre ziuă, dar în zadar, căci împăratul parcă era dus pe ceea lume. CREANGĂ, P. 98. Cine e nerod să ardă în cărbuni smarandul rar Ș-a lui veșnică lucire s-o strivească în zadar? EMINESCU, O. I 83. ♦ (Rar ca substantiv de sine stătător) Inutilitate, deșertăciune, zădărnicie. Decît s-alungi zadarul, de-ai vrea a m-asculta, Ai soarbe picătura și lumea-ar fi a ta. ALECSANDRI, P. III 388. – Variantă: zădar (CREANGĂ, P. 284, EMINESCU, O. IV 89, ȘEZ. II 44) s. n.

ZADAR s. n. Inutilitate, zădărnicie. ◊ Loc. adv. În zadar = degeaba, în deșert, în van. [Var.: zădar s. n.] – Slav (v. sl. za darŭ).

ZADAR n. rar Lucru inutil; inutilitate. ◊ În ~ fără rost; degeaba; zadarnic. /<sl. za daru

zadar (în) adv. fără folos: toate sunt în zadar. [Slav. ZA DARŬ, în dar]. ║ a. fig. deșert: cercarea le-i zadară AL. ║ n. golul: s’alungi zadarul AL.

zadár (în) loc. adv. (vsl. za darŭ, în dar, dăruit, adică „perdut, fără folos”). Degeaba, de pomană, fără folos: a munci în zadar. – Și ză- (vest).

zădar¹ sn vz zadar¹

zedar sn vz zadar²

zădar s.n. v. zadar.

NU ’NVIE MORȚII, E ’N ZADAR, COPILE! (Eminescu) = Ce a fost s’a dus.

2) zădár, V. zadar.

zadar² (înv.) s. n.

zadar¹ (în ~) loc. adj., loc. adv. (muncă ~; a insista ~)

zadar (rar) s. n.

zadar s. n.

în zadar loc. adv.

în zadar loc. adv.

în zadar

în zadar.

(în) zadar.

zadar adv. – În locuțiunea în zadar: în van, inutil. Sl. za darŭ „de dar” (Miklosich, Lexicon, 153; Cihac, II, 90), cf. dar. Pentru evoluția semantică, cf. pol. zadar „de dar” și „inutil”, rom. degeaba, sp. de balde și en balde, rus. daram „dăruit” și „inutil”. – Der. zadarnic (var. Mold. zădarnic), adj. (inutil, van); zădărnici, vb. (a face inutil, a face să nu se realizeze ceva); zădărnicie, s. f. (vanitate, inutilitate).

a-și răci gura degeaba / de pomană / de-a surda / în zadar expr. a vorbi fără folos, a insista zadarnic / fără rezultat.

Cooperativa Munca în Zadar expr. (iron.) activitate sterilă; activitate care nu aduce profit celui care o prestează.

ZADAR s. v. deșertăciune, inutilitate, zădărnicie.

zadar s. v. DEȘERTĂCIUNE. INUTILITATE. ZĂDĂRNICIE.