ZARVĂ s. f. 1. Gălăgie, zgomot mare, hărmălaie, tărăboi; p. ext. mișcare, agitație, tulburare, frământare. 2. Ceartă, scandal, gâlceavă. – Cf. ucr. zarva.

zarvă sf [At: VARLAAM, C. 432 / V: (Înv) ~rbă, ~rfă², zearvă / Pl: ~ve, (rar) zărvi / E: ns cf ucr зарва „ruptură”, зарватисия „a se rupe; a începe gâlceava”] 1 (Îvp) Zgomot (8). 2 Mișcare intensă în toate direcțiile efectuată de oameni, de vehicule etc. Si: agitație (1), frământare (9), vâlvă, (reg) zavăt (2), zarvură (2). 3 Schimb de cuvinte (aspre) între două sau mai multe persoane Si: ceartă (1), discuție (5), (pop) gâlceavă (2), scandal, sfadă, vorbă.

zarvă s.f. 1 Gălăgie, larmă, hărmălaie, tărăboi; ext. mișcare, agitație, tulburare, frămîntare. Era la ceasul cinci zarvă mare (M. I. CAR.). 2 Ceartă, scandal, gîlceavă. Mai bine orice sărăcie, decît necontenită zarvă și sfadă (REBR.). • /<ucr. зареа.

ZARVĂ (pl. -ve) sf. 1 Ceartă, gîlceavă, sfadă, price; turburare: după multă ~ și gîlceavă, nemică bun n’au isprăvit (GR.-UR.); Nicolai-Vodă rămase în mare grijă să nu se rădice Moldovenii asupra lui să facă ~ (MUST.); din toată nunta nu se alese decît o ~ și o ceartă (ISP.) ¶ 2 Gălăgie, sgomot, larmă, huet: se încinsese un chef și o ~, de se auzea bubuind crîșma cine știe de unde (SAD.); numai cît veniși în casa aceasta, apoi faci atîta strigare și ~ (ȚICH.) [comp. rut.# zarva].

ZARVĂ s. f. 1. Gălăgie, zgomot mare, hărmălaie, tărăboi; p. ext. mișcare, agitație, tulburare, frământare. 2. Ceartă, scandal, gâlceavă. – Cf. ucr. zarva.

ZARVĂ s. f. 1. Zgomot, gălăgie; p. ext. frămîntare, mișcare, agitație. Era de altfel o casă de țară depărtată de orice zarvă orășenească. CĂLINESCU, E. 308. În ograda cu zid de piatră a hanului, era o zarvă de gospodărie mare. SADOVEANU, O. VII 52. În toate părțile – e mișcare, zarvă – freamătul muncii. Sute de brațe harnice desfundă comorile pămîntului. VLAHUȚĂ, O. AL. I 154. 2. Ceartă, gîlceavă. Ce-i asta? a întrebat uimit arendașul pe cei cîțiva oameni cari pîndeau înfricați zarva din dugheană, popa, v. 14. Din toată nunta nu se alese decît o zarvă și o ceartă. ISPIRESCU, U. 7.

ZARVĂ s. f. 1. Gălăgie, zgomot; p. ext. mișcare, agitație, tulburare. 2. Ceartă, gîlceavă. – Comp. ucr. zarva.

ZARVĂ ~ e f. 1) Zgomot mare (de glasuri, de mijloace de transport etc.); larmă; gălăgie. 2) Schimb de vorbe răstite (între două sau mai multe persoane); ceartă. [G.-D. zarvei] /cf. ucr. zarva

zarvă f. larmă, tumult. [Origină necunoscută].

zárvă f., pl. e (d. zărvuĭesc). Vechĭ. Ceartă, gîlceavă. Azĭ. Tumult, zăhăĭală, agitațiune: mocanu se uluise de atîta zarvă: trenurĭ și ĭar treburĭ, caĭ, tunurĭ, căruțe, corniștĭ care bucĭumaŭ ca arhangheliĭ la judecata din urmă (Sov. 231). – Și zárvură, pl. ĭ (Munt. est).

zarbă sf vz zarvă

zarfă² sf vz zarvă

zearvă sf vz zarvă

zarvă s. f., g.-d. art. zarvei

zarvă s. f., g.-d. art. zarvei

zarvă (-ve), s. f. – 1. Gălăgie, larmă. – 2. Ceartă, gîlceavă. Sl. zarŭvati, de la rŭvati „a lupta” (Miklosich, Lexicon, 807; Cihac, II, 470; Conev 95), cf. slov. zrvati. – Der. zărvăi (var. zărvui), vb. (a face zgomot); zărvi, vb. (a lupta), înv.; zărghit, adj. (țicnit), în Mold., pare să fie o pronunțare locală a lui zărvit (Tiktin); dar această explicație nu este foarte convingătoare.

ZARVĂ s. f. ~ (din sl. zarŭvati < rŭvati = a (se) lupta; cf. slovac. zrvati)

ZARVĂ s. 1. v. hărmălaie. 2. v. agitație. 3. v. ceartă.

ZARVĂ s. 1. balamuc, gălăgie, hărmălaie, huiet, larmă, scandal, tămbălău, tărăboi, tevatură, tumult, vacarm, vuiet, zgomot, (rar) larmăt, (astăzi rar) strigare, (pop. și fam.) chiloman, (înv. și reg.) toi, (reg.) haraiman, hălălaie, hărhălaie, toiet, toloboată, tololoi, (Mold., Bucov. și Transilv.) holcă, (Transilv.) lolotă, (înv.) calabalîc, dandana, dănănaie, dăndănaie, gîlceavă, (fig.) țigănie, (arg.) năsulie. (Era o ~ de nedescris.) 2. agitație, frămîntare, tulburare, vîlvă. (Din nimic s-a stîrnit o ~.) 3. ceartă, discuție, vorbă, (pop.) gîlceavă, sfadă. (Multă ~ s-a făcut între ei pentru mine.)

ZARVĂ s.f. (Mold., Ban.) Ceartă, gîlceavă, discordie. A: După multă zarvă și gîlceavă nemică bun n-au isprăvit. URECHE. Den care prepusuri au întrat între dînșii mari zarve. N. COSTIN. Toată lumea iaste plină de primejdii și de zarve. ALF., 3^v; cf. M. COSTIN; CANTEMIR, IST.; PSEUDO-MUSTE. C: Zarve. Rixa. AC, 379. Variante: zarbă (M. COSTIN). Etimologie: cf. ncr. zarva. Vezi și zărvi. Cf. calabalîc, dihonie, hăbrușag, învălușag, p o t c ă, prigoană, vălășag, zavistie, zăhăială; holcă, v r e a v ă.

zárvă, zarve, s.f. Gălăgie, larmă, zgomot: „Le făce multe Marț Sara. Făce multă zarvă în casă” (Bilțiu, 2007: 258). – Cf. ucr. zarva (DLRM, DEX, MDA).

ZARBĂ s. f. v. zarvă.