ZBÂRNÂIRE s. f. Faptul de a zbârnâi; zbârnâitură, zbârnâială, zbârnâit; zgomotul produs de cineva sau de ceva care zbârnâie. – V. zbârnâi.

zbârnâire sf [At: LB / V: (reg) ~iere, ~năire, ~râire / S și: sbârnâire / Pl: ~ri / E: zbârnâi] 1-3 Zbârnâială (1-3).

ZBÂRNÂIRE, zbârnâiri, s. f. Faptul de a zbârnâi; zbârnâitură, zbârnâială, zbârnâit; zgomotul produs de cineva sau de ceva care zbârnâie. – V. zbârnâi.

zbârăire sf vz zbârnăire

zbârâire sf vz zbârnâire

zbârnăire sf vz zbârnâire

zbârnâiere sf vz zbârnâire

zbîrnîire s.f Acțiunea de a zbîrnîi și rezultatul ei; zbîrnîială, zbîrnîit, zbîrnîitură. ♦ Concr. Zgomot produs de cineva sau de ceva care zbîrnîie. • pl. -i. /v. zbîrnîi.

ZBÎRNĂIRE s. f. v. zbîrnîire.

ZBÎRNÎIRE s. f. Acțiunea de a zbîrnîi și rezultatul ei; zgomotul produs de ceea ce zbîrnîie; zbîr- nîială. (Atestat în forma zbîrnăire) Făcu să tacă zbîrnăirea adunăturilor de muște. MACEDONSKI, O. I 65. – Variantă: zbîrnăire s. f.

ZBÎRNÎIRE s. f. Faptul de a zbîrnîi; zgomotul produs de cineva sau ceva care zbîrnîie.

zbârnâire s. f., g.-d. art. zbârnâirii

zbârnâire s. f., g.-d. art. zbârnâirii

zbârnâire s. f., g.-d. art. zbârnâirii; pl. zbârnâiri

ZBÂRNÂIRE s. v. bâzâit.

ZBÎRNÎIRE s. bîzîială, bîzîire, bîzîit, bîzîitură, zbîrnîială, zbîrnîit, zbîrnîitură, zîzîit, zumzăială, zumzăire, zumzăit, zumzăitură, zumzet, (rar) vuvuit, zbîrn, zumbăire, zuzet. (~ insectelor.)