ZDRUNCIN s. n. (Pop.) 1. Zdruncinătură. ♦ Fig. Efort, strădanie. 2. Fig. Tulburare, zbucium, frământare. [Var.: zdruncen s. n.] – Din zdruncina (derivat regresiv).

zdruncin sn [At: CIHAC, II, 375 / V: ~ncen (Pl: zdruncenuri și zdruncene), (îrg) str~, (reg) zdrân~, zdron~, (îvr) strâncen, strânciun, strunciur / S și: sdruncin / Pl: ~uri / E: drr zdruncina] 1 (Pop) Zguduitură (1). 2 (Pop; fig) Zdruncinare (2). 3-4 (Pex) Durere (1, 5). 5 (Reg; îf zdroncin) Băț subțire, la un capăt, cu o rotiță de lemn cu găurele, cu care se bate laptele prins sau smântâna din putinei, ca să se aleagă untul.

zdruncin s.n. 1 Zdruncinătură. Stînd cu genunchii cam sus, se afla destul de apărat de zdruncin (SADOV.). ♦ Fig. Efort, strădanie. După atîta zdruncin, setea ne omora (AD.). 2 Fig. Tulburare sufletească, zbucium, frămîntare, durere. Zdruncinul sufletului s-a potolit în bietul om (SADOV.). • pl. -uri. și (pop.) zdruncen, struncin s.n. /de la zdruncina, prin derivare regresivă.

ZDRUNCIN s. n. 1. Zdruncinătură. ♦ Fig. Efort, strădanie. 2. Fig. Tulburare, zbucium, frământare. [Var.: zdruncen s. n.] – Din zdruncina (derivat regresiv).

ZDRUNCIN s. n. 1. Faptul de a se zdruncina; clătinare, zdruncinătură, zdruncinare. Duduca Bălașa... nu simțea decît zdruncinul calului ce o sălta cu necontenire pe șa. GANE, la TDRG. 2. Fig. Tulburare, zbucium; zguduire. Este semn de război între riga leșilor și spurcatul Mehmet-sidian... Mare zdruncin va fi deci pentru creștinătate. SADOVEANU, F. J. 96. Și-a crezut rostul sfîrșit, viața încheiată și traiul prea temeinic hotărît, ca să mai sufere de zdruncin ori de plîns. POPA, V. 288. Dăduse două falimente, dar nu așa de mari după cum se zicea: tot să-i fi rămas... din atîta zdruncin, zece mii de lire turcești. VLAHUȚĂ, O. AL. II 66. Tot așa mergînd ei... cu mare greutate și zdruncin, au trecut peste nenumărate țări și mări. CREANGĂ, P. 94. – Variantă: zdruncen (CREANGĂ, A. 107) s. n.,

ZDRUNCIN s. n. 1. Zdruncinătură. ♦ Fig. Efort. 2. Fig. Tulburare, zbucium, zguduire. [Var.: zdruncen s. n.] – Postverbal al lui zdruncina.

ZDRUNCIN ~uri n. 1) v. ZDRUNCINĂTURĂ. 2) fig. Efort (fizic sau intelectual) pentru realizarea unui lucru sau pentru atingerea unui scop; silință; străduință; sârguință. /v. a zdruncina

1) zdrúncin n., pl. urĭ (d. a zdruncina). Acțiunea de a zdruncina: mă doare capu de atîta zdruncin în căruța asta. Fig. Deranjament, zbucĭum, turburare: e mare zdruncin să te muțĭ din casă. – În Mold. și struncin.

strâncen sn vz zdruncin

strânciun sn vz zdruncin

struncin sn vz zdruncin

strunciur sn vz zdruncin

zdrâncin sn vz zdruncin

zdroncin sn vz zdruncin

zdruncen sn vz zdruncin

zdruncen s.n. v. zdruncin.

sdruncin n. 1. săltat des: sdruncinul calului; 2. fig. turburare, agitare: cu mare greutate și sdruncin CR. [Abstras din sdruncinà].

zdruncin (pop.) s. n.

zdruncin (pop.) s. n.

zdruncin s. n.

ZDRUNCIN s. v. clătinare, clătinat, clătinătură, hurducare, hurducat, hurducătură, scuturare, scuturat, scuturătură, zdruncinare, zdruncinat, zdruncinătură, zgâlțâială, zgâlțâire, zgâlțâit, zgâlțâitură, zguduială, zguduire, zguduit, zguduitură.

zdruncin s. v. CLĂTINARE. CLĂTINAT. CLĂTINĂTURĂ. HURDUCARE. HURDUCAT. HURDUCĂTURĂ. SCUTURARE. SCUTURAT. SCUTURĂTURĂ. ZDRUNCINARE. ZDRUNCINAT. ZDRUNCINĂTURĂ. ZGÎLȚÎIALĂ. ZGÎLȚÎIRE. ZGÎLȚÎIT. ZGÎLȚÎITURĂ. ZGUDUIALĂ. ZGUDUIRE. ZGUDUIT. ZGUDUITURĂ.