ZEITATE, zeități, s. f. Divinitate păgână; zeu, zeiță. [Pr.: ze-i-] – Din zeu (după divinitate).

zeitate sf [At: PLEȘOIANU, T. I, 21/25 / P: ze-i~ / Pl: ~tăți / E: zeu + -itate] 1 Ființă imaginară, înzestrată cu atribute și puteri supranaturale, reprezentată printr-un om sau printr-un animal, pe care o adorau popoarele păgâne, socotind-o capabilă să intervină în destinele oamenilor Si: divinitate (1), zeiță (1), zeu¹ (1), dumnezeu (3), idol, (rar) simulacru, (înv) bolovan, (iuz) boz¹, chip, dumnezoaică, (înv) făptură (5), (îvr) zoaie, (înv) dumnezee (2), zân (1), zână (1), (liv) zee (1), zeime (1), zeire (1), (rar) zeie (1). 2 (Rar) Dumnezeu (1). 3 (Fig) Ființă sau lucru care reprezintă obiectul unei adorații, al unei stime deosebite, al unei mari iubiri etc. Si: (fig) idol. 4 Calitatea de zeu¹ (1). 5 Natură divină Si: divinitate (3), dumnezeire (3), (înv) zeire (2).

zeitate s.f. 1 Ființă imaginară, înzestrată cu atribute și puteri supranaturale, care este reprezentată printr-un om sau printr-un animal și pe care o adorau popoarele păgîne; divinitate. Germanii... au stropit altarele zeităților lor războinice (E. LOV.). ◊ Fig. Mă lăsai la pronia întîmplării, un fel de zeitate oarbă (HOG.). 2 Fig. Ființă sau lucru care reprezintă obiectul unei adorații, al unei prețuiri deosebite, al unei mari iubiri etc.; idol. Tineri care, din femeie, v-ați făcut o zeitate... Voi puteți a mă-nțelege (MACED.). 3 Calitatea de zeu; natură, esență divină; divinitate. Îi cere să-i ia nimbul nemurirei, zeitatea lui (GHER.). • sil. ze-i-. pl. -ăți. /zeu + -itate, după divinitate.

ZEITATE sf. 1 🔱 Divinitate păgînă, zeu, zeiță: pe vremea aceea, cum cam se vede treaba, nu prea era pace pe pămînt cu atîtea zeități (ISP.) ¶ 2 Ⓕ Femeie frumoasă pe care o slăvești ca pe o zeiță: Eu făcut-am ~ dintr’o palidă femeie, Cu inima stearpă, rece și cu suflet de venin (EMIN.) [zeu + (divin)itate].

ZEITATE, zeități, s. f. Divinitate păgână; zeu, zeiță.[Pr.: ze-i-] – Din zeu (după divinitate).

ZEITATE, zeități, s. f. Divinitate păgînă; zeu, zeiță. Cu căciulile în mînă și cu gurile căscate, Oamenii salută-n cale pămînteasca zeitate. EMINESCU, O. IV 362.

ZEITATE, zeități, s. f. Divinitate păgînă; zeu, zeiță. – Din zeu (după divinitate).

ZEITATE s.f. Divinitate păgînă; zeu, zeiță. [Pron. ze-i-. / < zeu + -itate, după divinitate].

ZEITATE s. f. divinitate păgână, zeu, zeiță. (< zeu + -itate)

ZEITATE ~ăți f. Divinitate la păgâni; zeu. [G.-D. zeității; Sil. ze-i-] /Din zeu

zeitate f. divinitate mitologică.

*zeitáte f. (d. zeŭ, după lat. déitas, -átis, divinitate). Divinitate.

zeitate (desp. ze-i-) s. f., g.-d. art. zeității; pl. zeități

zeitate (ze-i-) s. f., g.-d. art. zeității; pl. zeități

zeitate s. f. (sil. ze-i-), g.-d. art. zeității; pl. zeități

ZEITATE s. (BIS.) divinitate, Dumnezeu, idol, zeu, (înv.) bolovan, boz, chip, făptură, simulacru, zân. (Anticii se închinau la ~ăți.)

ZEITATE s. (BIS.) divinitate, dumnezeu, idol, zeu, (înv.) bolovan, boz, chip, făptură, simulacru, zîn. (Anticii se închinau la ~i.)