zestre sf [At: PALIA (1581), 138/3 / V: (îrg) zăs~^[1] (Pl: zăstri, înv, zăstruri), (înv) zeastră, (reg) ies~, vies~ / Pl: ~, (înv) ~ruri, ~ri / E: ml dextrae „făgăduință solemnă”] 1 Totalitate a bunurilor materiale care se dau unei fete (sau unui băiat) când se căsătorește și care se consideră, pe durata căsătoriei, ca averea celui care a adus-o Si: (îvr) dotație (2), (înv) dotă, (îvp) parte, (îvr) profecticie. 2 (Prc) Hainele, rufele, covoarele, pernele etc. pe care le aduce o fată în noua casă când se căsătorește Si: trusou. 3 (Îs; șîf zăstrea, zestri, zăstruri) Foaie (sau foi, înv, foiță) de ~ Act care consemnează zestrea miresei sau a unei femei căsătorite. 4 (Îs) Ladă de ~ Ladă care se folosește la păstrarea zestrei (2). 5-6 (Îljv) De ~ (sau, reg, zestrea) (Care este) primit ca zestre (1). 7 (Rar; pan) Totalitate a bunurilor pe care le aduce o călugăriță la intrarea ei în mănăstire. 8 (Fam) Totalitate a bunurilor care constituie averea cuiva. 9 Totalitate a bunurilor materiale care formează averea unei comunități, a unei instituții etc. Si: inventar. 10 (Fig) Ansamblu al valorilor și însușirilor spirituale, morale, intelectuale etc. ale unui individ sau ale unei colectivități Cf: moștenire (1), patrimoniu. corectat(ă)

zestre s.f. 1 Avere (mobilă sau imobilă) dată unei fete (cu forme legale) cînd se mărită; dotă. Ipate își ia femeia cu zestre cu tot, o duce acasă la dînsul și pace bună! (CR.). ◊ Foaie de zestre v. foaie. Ladă de zestre v. ladă. Tron de zestre v. tron. ◊ Loc.adj., adv. De zestre = (care este) primit ca zestre. Am vîndut, atunci, moșia pe care o aveam de zestre de la nevastă (CA. PETR.). ◊ Expr. Sare ca capra în zestre v. capră. ♦ Analog. Bunuri pe care le aduce o călugăriță la intrarea ei în mănăstire. 2 (fam.) Totalitatea bunurilor care constituie averea cuiva. La poartă, aștepta... o țărancă... cu o legătură petrecută sub braț, care cuprindea toată zestrea ei (BRĂ.). ◊ Fig. Femeile... îi sporiseră funesta zestre de racile și beteșuguri (M. I. CAR.). 3 Totalitatea bunurilor care constituie averea unei comunități, a unei instituții etc.; inventar. Toată zestrea satului e întinsă pe grinda bordeiului? (CĂL.). 4 Fig. Ansamblul valorilor și însușirilor spirituale, morale, intelectuale etc. ale unui individ sau ale unei colectivități. Cu această zestre sufletească intram... în acest colț de provincie (GAL.). • /lat. dextrae „făgăduință solemnă”.

ZESTRE sf. 1 Averea mișcătoare și nemișcătoare pe care o dau părinții fetei, cînd se mărită: ~ se zice averea femeii ce la căsătorie dă bărbatului ei (LEG.-CAR.); de vreme ce Florica are să aibă parte de tine, Graure, noi cu toatele îi facem o ~ de 200 de galbeni (ALECS.); îmi dă de ~ casa din mahalaua Oțetarilor (SLV.); Junona aduse de ~ bărbatului ei... și niște pomi ce făceau mere de aur (ISP.) ¶ 2 În înțeles mai restrîns; hainele, rufele, așternutul, etc. ce aduce femeia în casa bărbatului ei, cînd se mărită: cînd ia mirele ~a miresei acasă, mireasa să puie în ladă o păpușă, ca să fie mirele mut ca păpușa (GOR.); ladă de ~, lada în care-și ține mireasa rufăria și țoalele ei de zestre (🖼 5368); foaie de ~ 👉 FOAIE¹3 ¶ 3 ⛪ Odoarele și celelalte obiecte care constitue averea unei biserici sau mănăstiri: policandre de argint, suflate cu aur, candele de argint..., cărțile cele mai alese erau ~a mănăstirii aceleia (ISP.) [‡mai adesea pl. zestre, z e s t r i < lat. dĕxtrae „făgăduință solemnă”].

ZESTRE s. f. 1. Avere (mobilă sau imobilă) care se dă unei fete cînd se mărită. ♦ Bunuri pe care le aduce o călugăriță la intrarea ei în mănăstire. ♦ (Fam.) Totalitatea obiectelor casnice care constituie averea cuiva. 2. Totalitatea bunurilor care constituie averea unei comunități, a unei instituții etc.; inventar. – Lat. dextrae „făgăduință solemnă”.

ZESTRE f. 1) Avere sau sumă de bani care se dă de către părinți unei fete când se mărită; dotă. 2) Totalitate a bunurilor care constituie averea cuiva, (a unei persoane, colectivități, comunități etc.). [G.-D. zestrei] /<lat. dextrae

zestre f. avere ce o femeie aduce în căsătorie. [Lat. DEXTRAE, promisiune solemnă, cuvânt dat].

zéstre f., pl. ĭ (d. lat. dĕxtrae, adică „mînile drepte” a doĭ care se învoĭesc: dextras renovare, a înoi tractatu. D. rom. vine bg. zestra). Dotă, avere care i se dă uneĭ fete cînd se mărită. Lucrurĭ cu care se înzestrează: zestrea uneĭ școale. V. trusoŭ.

viestre¹ sf vz zestre

zăstre sf vz zestre

zeastră sf vz zestre

ZESTRICICĂ (pl. -icele), ZESTRIȘOARĂ (pl. -re) sf. dim. ZESTRE: eu voiu căta să-ți dau o fată bună din sat. cu nițică zestricică (ISP.); Deci cu a sa zestrișoară profesori buni ea luînd (PANN).

zestre s. f., art. zestrea, g.-d. art. zestrei

zestre s. f., art. zestrea, g.-d. art. zestrei

zestre s. f., art. zestrea, g.-d. art. zestrei

zestre s. f., art. zestrea, g.-d. art. zestrei

zestre sing.

zestre s. f. – Dotă. Lat. dextĕrae „promisiune” (Hasdeu, după Pușcariu 1935; Iordan, Dift., 115; REW 2618; Tiktin; Candrea). Legătura cu sl. zastroiti „a prepara” (Cihac, II, 472) este improbabilă. Folosit în general, afară de Banat și Crișana (ALR, II, 67). – Der. înzestra, vb. (a dota). Din rom. provin bg. zestra (Capidan, Raporturile, 225), rut. zjastra (Candrea, Elemente, 409), mag. zeszter (Edelspacher 24), săs. zestre.

zestre s. f. sg. totalitatea bunurilor care constituie averea cuiva

ZESTRE s. v. inventar.

ZESTRE s. (JUR.) dotație, dotă, (pop.) parte, (latinism înv.) profecticie. (~ a unei fete de măritat.)

zestre s. v. INVENTAR.

ZESTRE s. (JUR.) dotație, dotă, (pop.) parte, (latinism înv.) profecticie. (~ unei fete de măritat.)