ZMEU, (I) zmei, s. m., (II) zmeie, s. n. I. S. m. 1. (În mitologia populară românească) Personaj reprezentând întruchiparea fabuloasă a forțelor răului. ♦ Fig. Erou, viteaz. ◊ Expr. A se lupta ca un zmeu = a se lupta vitejește. ♦ Fig. Cal focos și aprig. 2. Balaur. 3. (În credințele populare) Boală pricinuită de dragoste. II. S. n. Jucărie făcută dintr-un dreptunghi de hârtie, pânză etc. fixat pe un schelet ușor de lemn, care se ridică în aer la bătaia vântului și care este mânuită de pe pământ cu ajutorul unei sfori lungi. – Din sl. zmij.

zmeu smn [At: PSALT. HUR. 64^v/5 / V: (îvp) zmău, (îvr) zmieu, zmiu, (reg) zmău, smer / S și: sm~ / Pl: ~ei sm, ~eie (rar) ~ri sn / E: slv змєй, змий] 1 sm (Înv) Șarpe (1). 2 sm (Pex) Balaur (1). 3 sm Personaj fantastic din basme imaginat ca un uriaș cu puteri supranaturale, întruchipând răutatea și fiind întotdeauna învins de forțele binelui Si: zdrahon (2), zmeoi. 4 sm (Îs) ~l zmeilor Căpetenia zmeilor (3). 5 sm (Fam; îe) A se lupta ca un ~ A se lupta vitejește. 6 sm (Reg; îe) A fi de-al ~lui (sau ~eilor) A fi neobișnuit de puternic. 7 sm (Fig) Bărbat tânăr și voinic Si: viteaz. 8 sm (Pex) Erou (2). 9 sm Cal aprig și nărăvaș, care aleargă repede. 10 sm (Pop) Diavol (1). 11 sms (Îvp) Zburător (8). 12 sms (Pop; îlv) A prinde ~ A se îmbolnăvi de zburător (8). 13 sm (Îvp) Stea căzătoare. 14 sm (Pex) Cometă (1). 15 sm(a) Denumirea populară a constelației Dragonului. 16 sn Jucărie făcută dintr-un dreptunghi de hârtie sau de pânză fixat pe un schelet ușor de lemn, care, mânuită (de pe pământ) cu ajutorul unei sfori lungi, se ridică în aer la bătaia vântului Si: (reg) balaur, balon, pasăre, șercan, zburătoare (22), zbârnâitoare (7), uli. 17 sn (Reg; îs) ~ turcaleț Jucărie rudimentară confecționată din hârtie și sfoară. 18 sn (Spc) (Șîs ~ meteorologic) Dispozitiv din sârmă, hârtie (sau scândurele, pânză, material plastic etc.) legat și manevrat de o sfoară, folosit în observațiile atmosferice. corectat(ă)

zmeu s.m., s.n. I s.m. 1 (în mit. pop.) Personaj reprezentînd o întruchipare fabuloasă a forțelor răului, imaginat ca un uriaș (cu coadă solzoasă și cu aripi) cu puteri supranaturale, dar cu o inteligență redusă, fiind întotdeauna învins de forțele binelui. Eu sînt smeul din poveste... cel cu aripi și cu gheare (EFT.). ◊ Zmeul zmeilor = căpetenia zmeilor. ◊ Expr. A se lupta ca un zmeu = a se lupta vitejește. ◊ Compar. Se simte ca un zmeu. ♦ Fig. Bărbat (tînăr) voinic, viteaz; erou. Tu, Ioane, zmeul tatii, prea mi te sumeți (VOIC.). Fig. Cal focos și aprig, care aleargă repede. Căruța trasă de zmeii lui (GAL.). 2 (înv.) Șarpe. În vîrful fietecărui stîlp..., patru zmei începea a se împleteci (CANT.). ♦ Ext. Balaur. 3 (în credințele pop.) Boală pricinuită de o dragoste neîmpărtășită. Mie mi se pare că cuconița are zmeu... A ajuns ca o scîndură (FIL.). 4 (pop.) Diavol. 5 (înv., pop.) Stea căzătoare. ♦ Ext. Cometă. ♦ (asron.; pop.; art.; nm.pr.) Constelația Dragonului. II s.n. Jucărie făcută dintr-un dreptunghi de hîrtie sau de pînză fixat pe un schelet ușor de lemn, care, mînuită de pe pămînt cu ajutorul unei sfori lungi, se ridică în aer sub acțiunea vîntului. Bucuria jocului cu zmeul în plin soare (TEOD.). ◊ Compar. O vijelie și tot tezaurul meu Se va zvîrli în aer nebun, precum un zmeu (CĂL.). ♦ (meteor.; și zmeu meteorologic) Dispozitiv făcut din scîndurele foarte subțiri sau din sîrmă, îmbrăcat cu hîrtie, pînză sau material plastic, legat și manevrat de o sfoară, folosit în observațiile atmosferice. • pl. m. zmei, n. -ie. și smeu, smău s.m. /<sl. veche змен, змнн, змън.

ZMEU, ❍ZMĂU I. sm. 1 ‡ Șarpe: pre aspidă și vasilisc vei călca și vei stropși leul și zmăul DOS. ¶ 2 🔱 pop. ‡ Balaur: și arătîndu-i de departe pre bălaur îi zise împăratul: nu te apropia, părinte, de zmeu DOS. ¶ 3 🔱 pop. Ființă fabuloasă, de care pomenesc basmele noastre, avînd chipul și apucăturile de om, trupul acoperit cu păr și o coadă solzoasă; este de o mărime uriașă, are o putere extraordinară, dar e cam slab de minte; locuește împreună cu alți zmei, frați de ai lui, în palate sau în cetăți așezate în munți sau în codri deși, mai adesea pe tărîmul celălalt; zmeii umblă totdeauna la vînat pe moșiile lor, călări pe cai năzdrăvani, cu cîte mai multe inimi, cari îi înștiințează de apropierea unei primejdii; își anunță totdeauna sosirea acasă asvîrlind, de Ia o depărtare de cîteva mile, buzduganul cel greu care, după ce se izbește de poartă, sare pe masă și se acață singur în cuiul din perete; se ivesc uneori oamenilor în chip de vînt sau de nor negru, mai ales cînd vin să fure cîte o fată de împărat, pe care o scapă apoi Făt-frumos, după ce omoară pe răpitor: Împăratul Roșu ... era foarte mîhnit că, în zilele lui, niște zmei furaseră soarele și luna de pre cer; aice petrecea fata împăratului cea mijlocie, ce au furat-o un zmeu cu două capete SB. ¶ 4 Fig. Cal voinic și iute ca un zmeu: cu toate că telegarul voinicului era un zmeu de cal, scroafa îi ajunse ISP.; o trăsură comodă, înhămată cu cinci zmei voinici ALECS. ¶ 5 Fig. Flăcău voinic ca un zmeu: Răducanu meu e un zmeu de flăcău DLVR.; uneori și despre fete: venea pe cărare ’n jos, un zmău de fată cu poalele catrinței prinse ’n brîu GRIG. ¶ 6 🩺 pop. Un fel de boală de care pătimesc unele femei, făcîndu-le să slăbească mult (probabil boala numită sburător sau lipitură): mie mi se pare că cuconița are zmeu ... nu vezi tu că slăbește din zi în zi? FIL. ¶ 7 🌿 COADA-ZMEULUI 👉 COADĂ 15; --FLOAREA-ZMEULUI = BARBA-POPII. II. sm. și (pl. zmeuri și zmee) sn. Jucărie de copil făcută din hîrtie, de diferite forme, cu sau fără speteze, care se poate înălța în văzduh, fiind ținut de o sfoară: cum știa de bine să înalțe zmeii de hîrtie poleită pînă sub nori și să le trimeată răvașe pe șfară I. -GH.; adeseori mi-am amintit zmeii în jocurile mele copilărești GN. [vsl. zmiĭ „șarpe, balaur”; comp. bg. zmĕj „balaur; zmeu de hîrtie”].

ZMEU, (I) zmei, s. m., (II) zmeie, s. n. I. S. m. 1. Personaj fantastic din basme, imaginat ca un uriaș cu puteri supranaturale, întruchipând răutatea și fiind întotdeauna învins de forțele binelui. ♦ Fig. Erou, viteaz. ◊ Expr. A se lupta ca un zmeu = a se lupta vitejește. ♦ Fig. Cal focos și aprig. 2. Balaur. 3. (În credințele populare) Boală pricinuită de dragoste. II. S. n. Jucărie făcută dintr-un dreptunghi de hârtie, pânză etc. fixat pe un schelet ușor de lemn, care se ridică în aer la bătaia vântului și care este mânuită de pe pământ cu ajutorul unei sfori lungi. – Din sl. zmij.

ZMEU, (1,2,3) zmei, s. m., și (4) zmeie, s. n. 1. Personaj fantastic din basme, imaginat în formă de uriaș cu puteri supranaturale, întruchipînd răutatea. Un basm cu pajuri și cu zmei începe-acum o fată. Tu taci ș-asculți povestea ei Și stai îngîndurată. COȘBUC, P. I 192. Între munți întîlni doi zmei ce se luptau de nouă ani și nu puteau să se dovedească unul pe altul. ISPIRESCU, L. 19. Pe la sfințitul soarelui, Făt-Frumos birui pe zmeu... Apoi intră în casă și spuse zînei că a scăpat-o de zmeu. CREANGĂ, O. A. 279. ◊ Expr. A se lupta ca un zmeu = a se lupta vitejește. ♦ Fig. Epitet care se dă unui om aprig la luptă, viteaz, erou. Mircea-vodă-n mijloc șede Și la dreapta lui se vede Doi Căplești și trei Buzești, Zmeii Țării Romînești. ALECSANDRI, P. P. 196. 2. (Mai ales figurat sau în comparații) Balaur. Di! caii mei, Nu vă lăsați, Zburați ca zmei înaripați, Spre creste de vis. BENIUC, V. 13. Pe sus, pe pustiile jgheaburi, Prin rîpele munților suri, Zac zmeii cu trupul de aburi. COȘBUC, P. II 8. Telegarul voinicului era un zmeu de cal. ISPIRESCU, L. 129. ♦ Cal aprig și focos. De-aș avea vro șapte frați. Toți ca mine de bărbați Și pe zmei încălecați... ALECSANDRI, P. A. 36. 3. (În credințele populare) Boală pricinuită de dragoste. Mie mi se pare că cuconița are zmeu! Nu vezi tu că slăbește? FILIMON, C. 184. 4. Dreptunghi de hîrtie (mai rar de pînză) fixat pe un schelet ușor de lemn, pe care vîntul îl ridică în aer și care este mînuit de jos cu ajutorul unei sfori lungi. Nu mai vorbește decît de zbîrnîitori, cumpănă, coadă, zmeie de una și de două coale. C. PETRESCU, Î. II 57. La vîrstă de treizeci și cinci de ani... făceam zmeie. IBRĂILEANU, A. 26. De multe ori l-am găsit descleind un zmeu, ca să copieze vreun vers pre care acum un băiat îl făcea să zboare mai presus de Parnas. NEGRUZZI, S. I 206. – Pl. și: (rar, 4, m.) zmei (GANE, N. III 53, ALECSANDRI, P. P. 393).

ZMEU, (I) zmei, s. m., (II) zmeie, s. n. I. 1. Personaj fantastic din basme, imaginat ca un uriaș cu puteri supranaturale, dușman al oamenilor. ♦ Fig. Erou, viteaz. ◊ Expr. A se lupta ca un zmeu = a se lupta vitejește. 2. Balaur. ♦ Fig. Cal focos și aprig. 3. (În credințele populare) Boală pricinuită de o pasiune, de o iubire puternică, neîmpărtășită. II. Jucărie confecționată din hîrtie sau pînză, fixată pe un schelet ușor de lemn în forma unui dreptunghi și care, ținută de o sfoară lungă, se înalță în aer cînd bate vîntul. – Slav (v. sl. zmĩi „șarpe”, „balaur”).

ZMEU¹ zmei m. 1) (în basme) Personaj imaginar, înzestrat cu puteri supranaturale, care întruchipează răul. 2) fig. Persoană care manifestă vitejie (în luptă). 3) fig. Cal tânăr și iute. /<sl. zmii

zmeu m. V. smeu.

zméŭ m. (bg. zmĭieĭ, balaur, zmeŭ din poveștĭ, zmiĭa, șarpe, rus. zmĭeĭ, șarpe, zmeŭ cu care se joacă copiiĭ; vsl. zmiĭ, balaur). Vechĭ. Șarpe. Balaur. Azĭ. Monstru fabulos de formă omenească, dar cu puterĭ supranaturale, mîncător de oamenĭ, răpitor de fete de împărat ș. a. Fig. Cal sireap, cal de rasă. Viteaz, eroŭ: zmeiĭ dela Plevna. S. n., pl. zmeĭe, (în Munt. și) zmeurĭ. O jucărie compusă dintr’o coală de hîrtie pe care se lipesc niște speteze (șindile) și care, avînd atîrnată o coadă de petică și fiind legată de o sfoară, se înalță cînd bate vîntu (V. turcaleț). O boală populară numită și zburător. – În nord zmăŭ.

smău smn vz zmeu

smer smn vz zmeu

smeu sm, sn vz zmeu

zmău smn vz zmeu

zmieu sn vz zmeu

zmiu sm vz zmeu

❍ZMĂU = ZMEU.

smeu m. 1. uriaș cu coada solzoasă care umblă călare pe un cal năsdrăvan cu mai multe inimi; în toate apucăturile lor, smeii se apropie de om și de traiul său (vorbesc ca oamenii, au femei, copii); ei răpesc fetele de împărat în chip de vânt sau de nor și le țin ascunse în palaturile lor depe tărâmul celălalt: smei cu solzii de oțele EM.; 2. smeu de hârtie ce sboară (jucărie de copii): a înălța un smeu; 3. fig. cal aprig: noi l’am văzut călare pe un smeu arăpesc AL.; 4. fig. erou: aprigi smei din Soci AL.; 5. în medicina populară: un fel de boală numită și sburător: mie mi se pare că coconița are smeu... nu vezi tu că slăbește din zi în zi? FIL.; 6. nume de plante: coada smeului, mică plantă veninoasă ce face niște boabe roșii (Calla palustris); floarea smeului, plantă erbacee cu florile mici albe-gălbui (Spiraea aruncus). [Bulg. ZMEI, șarpe înaripat, balaur; românește sensul vorbei s’a diferențiat într’o concepțiune mitică aproape opusă celei primitive: natura smeului e esențial diferită de a balaurului].

zmăŭ, V. zmeŭ.

zmeu² (jucărie) s. n., art. zmeul (desp. zme-ul); pl. zmeie

zmeu¹ (ființă fantastică) s. m., art. zmeul; pl. zmei, art. zmeii

zmeu¹ (ființă fantastică) s. m., art. zmeul; pl. zmei, art. zmeii

zmeu (mit.) s. m., art. zmeul; pl. zmei, art. zmeii

zmeu

smeu.

smeu (-ei), s. m. – 1. (Înv.) Șarpe. – 2. (Înv.) Dragon. – 3. Căpcăun, monstru din mitologia populară. – 4. Boală atribuită intervenției unui duh rău care persecută femeile. – 5. (S. n.) Cometă, jucărie de hîrtie. – Var. zmeu, smău, zmău și der. – Mr., megl. zmeu. Sl. zmiĭ „balaur” (Miklosich, Lexicon, 230; Cihac, II, 474; Conev 106; cf. Byck-Graur 21), cf. bg. zmĕi, zmija, sb., cr. zmaj. – Der. smeoaică, s. f. (căpcăună; somnoroasă, Laserpitium latifolium); smeoaie, s. f. (căpcăună; plantă, Libanotis montana), în Trans. și Olt.; smeesc, adj. (de căpcăun); smeios, adj. (năvalnic, violent).

pui de zmeu expr. (iron., adol.) persoană care se pretinde atotștiutoare.

ZMEU s. v. balaur, ofidian, șarpe.

zmeu s. v. BALAUR. OFIDIAN. ȘARPE

zmeu, zmei, (smeu, zmău), s.m. – 1. (mit.) Personaj fantastic din basmele românești, imaginat ca un uriaș cu puteri supranaturale. 2. Balaur: „ Frundză verde de durdzău / Tăt bea Marcu cu un zmău” (Papahagi, 1925: 277). ♦ (top.) Piatra Zmăului (Giulești); Casa Zmeilor, grotă situată sub o placă uriașă de piatră, pe Valea Uriș, în apropiere de localitatea Prislop (Lăpuș) (Portase, 2006: 53). 3. Șarpe. 4. (mit.) Căpcăun. 5. (fig.) Erou, viteaz. 6. (astr.) Smeul, numele popular al constelației Dragonul. ♦ (onom.) Smeu, nume de familie (12 persoane cu acest nume, în Maramureș, în 2007). – Din sl. zmij „șarpe, balaur” (Scriban, DLRM, DEX, MDA); posibil cf. zamol, cuvânt trac, cu sensul de „pământ”, de unde și Zamolxis „zeu al pământului” (v. Eliade, 1970: 54).

smeu, s.m. – v. zmeu.