ZĂCĂȘEALĂ, zăcășeli, s. f. (Reg.) 1. Răutate, ură, invidie, dorință de răzbunare, zăcășie. 2. Lâncezeală, boală; inerție, nepăsare. – Zăcaș + suf. -eală.

zăcășeală sf [At: ISPIRESCU, L. 283 / Pl: ~eli / E: zăcaș + -eală] (Pop) 1-2 Boală (1-2). 3 Inerție. 4 Răutate. 5 Invidie. 6 Răzbunare.

ZĂCĂȘEALĂ, zăcașeli, s. f. (Reg.) 1. Răutate, ură, invidie, dorință de răzbunare, zăcășie. 2. Lâncezeală, boală; inerție, nepăsare. – Zăcaș + suf. -eală.

ZĂCĂȘEALĂ s. f. (Regional) 1. Răutate, ură, zăcășie. Ți-a dat acea povață să respingi un ajutor Care-ndrumă zăcășeala spre trădare și omor. DAVILA, V. V. 145. Sînt gata și eu a te lua de soție, mai cu seamă acum, că nu mi-a mai rămas la inimă nici o zăcășeală. ISPIRESCU, L. 283. 2. Inerție, lîncezeală. Și zăcășeala și trîndăviile Putregăite din vechile glastre Le stîrpesc și sparg Și le spulberă-n vînt. DEȘLIU, G. 14.

ZĂCĂȘEALĂ s. f. (Reg.) 1. Răutate, ură, invidie, dorință de răzbunare. 2. Lîncezeală, boală; inerție, nepăsare. – Din zăcaș + suf. -eală.

zăcășeală f. zăcășie: nu mi-a mai rămas la inimă nicio zăcășeală Isp.

zăcășeálă f., pl. elĭ, și zăcășie f. Munt. vest. Caracteru omuluĭ zăcaș, dorință de răzbunare.

zăcășeălă s.f. (pop.) 1 Răutate; ură, invidie; dorință de răzbunare; (pop.) zăcășie. Nu mi-a rămas la inimă nici o zăcășeală (ISP.). 2 Lîncezeală; boală; inerție, nepăsare. • pl. -eli. /zăcaș + -eală.

!zăcășeală (pop.) s. f., g.-d. art. zăcășelii; pl. zăcășeli

zăcășeală (pop.) s. f., g.-d. art. zăcășelii

zăcășeală s. f., g.-d. art. zăcășelii; pl. zăcășeli

ZĂCĂȘEALĂ s. v. ciudă, gelozie, inactivitate, inacțiune, inerție, invidie, neactivitate, necaz, pasivitate, pică, pizmă, pornire, ranchiună, răutate.

zăcășeală s. v. CIUDĂ. GELOZIE. INACTIVITATE. INACȚIUNE. INERȚIE. INVIDIE. NEACTIVITATE. NECAZ. PASIVITATE. PICĂ. PIZMĂ. PORNIRE. RANCHIUNĂ. RĂUTATE.