îmbarcare sf [At: DA / S și: (înv) înb~ / Pl: ~cări / E: îmbarca] 1 Urcare a unor persoane sau mărfuri pe o navă pentru a călători sau pentru a fi transportate pe apă. 2 (Pgn) Îmbarcare (1) în orice mijloc de transport.

ÎMBARCARE, îmbarcări, s. f. Acțiunea de a (se) îmbarca. La fața locului lumea, gură-cască, se adunase grămadă să privească la îmbarcarea boilor pe vapor. BART, S. M. 85.

ÎMBARCARE s.f. Acțiunea de a (se) îmbarca și rezultatul ei. [< îmbarca].

îmbarcare s. f., g.-d. art. îmbarcării; pl. îmbarcări

îmbarcare s. f., g.-d. art. îmbarcării; pl. îmbarcări

îmbarcare s. f., g.-d. art. îmbarcării; pl. îmbarcări

ÎMBARCARE urcarea în aeronavă a pasagerilor sau încărcarea mărfurilor la bord.

BURDUF DE ÎMBARCARE pasaj articulat suspendat destinat deplasării pasagerilor din aerogară la aeronavă.

LOC DE ÎMBARCARE / DEBARCARE, totalitatea instalațiilor și amenajărilor dintr-un aeroport care asigură operațiunile de îmbarcare și debarcare a pasagerilor, mărfurilor, a trupelor etc.

Îmbarcare ≠ debarcare