îmbrățișare sf [At: MINEIUL (1776) / V: ~țoș~ / Pl: ~șări, (rar) ~șeri / E: îmbrățișa] 1 Luare în brațe¹ în semn de afecțiune Si: îmbrățare, îmbrățișat¹ (1). 2 (Euf; rar) Împreunare (3) sexuală Si: îmbrățișat¹ (2). 3 (Fig) Alegere a unei profesii, metode etc. Si: îmbrățișat¹ (3). 4 (Fig) Aderare la o idee, preocupare, activitate etc. Si: îmbrățișat¹ (4). 5 (Fig) Însușire a unei profesii, doctrine, metode etc. Si: îmbrățișat¹ (5). 6-7 (Fig) Cuprindere (cu mintea sau) cu privirea specifică unei anumite activități Si: îmbrățișat¹ (6-7). 8 (Fig) Primire a cuiva cu afecțiune Si: îmbrățișat¹ (8). 9 (Fig) Înconjurare din toate părțile Si: învăluire, îmbrățișat¹ (9). 10 (Fig) Cuprindere cu privirea Si: îmbrățișat¹ (10). 11 (Fig) Includere în sfera preocupărilor Si: îmbrățișat¹ (11). 12 (Fig) Consacrare unei profesiuni Si: îmbrățișat¹ (12). 13 (Fig) Conținere.

ÎMBRĂȚIȘARE, îmbrățișări, s. f. Acțiunea de a (se) îmbrățișa și rezultatul ei; cuprindere în brațe. Se sculă, întinse brațele în lături ca și cînd ar fi așteptat o îmbrățișare. REBREANU, R. I 158. (Poetic) Acea zi mult frumoasă... Cînd pentru-ntîia oară amorul înfocat Ne-a strîns la sînu-i dulce cu-o dulce-mbrățișare Și a depus pe frunte-ți întîiul sărutat! ALECSANDRI, P. II 95. ◊ Fig. Copilandrul, fiind sprinten înotător, a scăpat din îmbrățișarea valului. SADOVEANU, D. P. 46. – Variantă: (regional) îmbrățoșare (KOGĂLNICEANU, S. 192) s. f.

îmbrățoșare sf vz îmbrățișare

îmbrățișare s. f., g.-d. art. îmbrățișării; pl. îmbrățișări

îmbrățișare s. f., g.-d. art. îmbrățișării; pl. îmbrățișări

îmbrățișare s. f., g.-d. art. îmbrățișării; pl. îmbrățișări

îmbrățișare, pl. îmbrățișări

ÎMBRĂȚIȘARE s. îmbrățișat, înlănțuire, strângere, (astăzi rar) strâns, strânsoare, strânsură. (~ celor doi îndrăgostiți.)

ÎMBRĂȚIȘARE s. îmbrățișat, înlănțuire, strîngere, (astăzi rar) strîns, strînsoare, strînsură. (~ celor doi îndrăgostiți.)