împilare sf [At: (a. 1776) URICARIUL I, 180/ V: im~ / Pl: ~lări / E: împila] 1 Călcare în picioare Si: împilat¹ (1). 2 Oprire prematură a dezvoltării Si: împilat¹ 3 Presare a fânului Si: împilat¹ (3). 4 (Reg) Împiedicare a unui cal legându-i capul de un picior, spre a nu putea fugi Si: împilat¹ (4). 5 Apăsare. 6 (Fig) Înduplecare. 7 Aplecare spre pământ Si: împilat¹ (7). 8 Împovărare peste măsură Si: împilat¹ (8). 9 Asuprire. 10 Biciuire. 11 (Nob) Dispreț.

ÎMPILARE, împilări, s. f. Acțiunea de a împila; oprimare, asuprire. În curgerea timpurilor, acest popor... față de împilările unor domnii vitrege, față de asuprirea îndestulaților vieții și-a păstrat ființa cu limba și datinile. SADOVEANU, E. 24. Întrebuința creditul ce avea la domn spre împilarea gloatei. NEGRUZZI, S. I 150. A face istoricul chestiunii rurale în țările romîne este a scrie însăși istoria a trei secole de împilări făcute poporului romîn. KOGĂLNICEANU, S. A. 209.

împilare f. apăsare silnică: împilarea gloatei NEGR.

impilare sf vz împilare

împilare s. f., g.-d. art. împilării; pl. împilări

împilare s. f., g.-d. art. împilării; pl. împilări

împilare s. f., g.-d. art. împilării; pl. împilări

ÎMPILARE s. v. oprimare.

ÎMPILARE s. asuprire, exploatare, năpăstuire, opresiune, oprimare, persecutare, persecuție, prigoană, prigonire, urgisire, (pop.) asupreală, silnicie, (înv.) avanie, obidă, obidire, obijduire, strînsoare, (fig.) apăsare, despuiere, stoarcere. (~ maselor.)