împărătesc, ~ească a [At: COD. VOR. 146/11 / Pl: ~ești / E: împărat + -esc] 1-3 Care ține (de împărat (1) sau) de împărăteasă (1-2). 4-6 (De împărat (1) sau) de împărăteasă (1-2). 7-9 Propriu (împăratului (1) sau) împărătesei (1-2). 10-12 Referitor (la împărat (1) sau) la împărăteasă (1-2) Cf crăiesc, domnesc, regal, regesc. 13 (Îs) Pravilă ~ească Lege a împăratului bizantin. 14 (Rel; îs) Ușile ~ești Uși din mijlocul altarului deasupra cărora se află icoana Domnului Iisus Hristos. 15 (Îs) Sărbători (sau praznice) ~ești Sărbători religioase legate îndeosebi de viața Mântuitorului Iisus Hristos. 16 (Înv; îs) Boală ~ească Icter. 17 (Îs) Pere ~ești Pere turcești, rotunde. 18 (Înv; îs) Galbeni ~ești Monedă austriacă cu efigia împăratului. 19 (Pop; după mg országos bolond îs) Nebun ~ Nebun de legat. 20 (Îs) Bețiv ~ Alcoolic. 21 (Îs) Zi ~ească Duminică. 22 Mare. 23 Excepțional. 24 Maiestuos.

ÎMPĂRĂTESC, -EASCĂ, împărătești, adj. De împărat, al împăratului (sau al împărătesei); p. ext. măreț, maiestos. De-ar vrea norocul să-mi zîmbească Și să cîștig la loterie Aș duce-o viață-mpărătească. MACEDONSKI, O. I 66. A fost odată ca-n povești, A fost ca niciodată, Din rude mari împărătești O prea frumoasă fată. EMINESCU, O. I 167. Aceasta este grădina împărătească, ce s-au făcut și se ține cu mare cheltuială. GOLESCU, Î. 77. ◊ Fig. Era liniște împărătească. GALACTION, O. I 167.

ÎMPĂRĂTESC ~ească (~ești) 1) Care este caracteristic pentru împărați; propriu împăraților. 2) fig. Care impresionează prin fast, grandoare sau proporții. Un chef ~. ◊ Ușile ~ești ușile din față ale altarului. /împărat + suf. ~esc

Împărătesc v. 1. ce ține de un împărat sau de un imperiu; 2. fig. de căpetenie: sărbători împărătești; ușă împărătească, ușa de mijloc a iconostasului prin care numai preoții și diaconii au drept să intre; 3. pop. foarte mare: bețiv împărătesc. ║ m. galben austriac (cf. imperial): să-mi dai 100 de împărătești PANN.

împărătésc, -eáscă adj. Imperial (de împărat orĭ de imperiŭ). Sărbătorĭ împărăteștĭ, sărbătorĭ marĭ, principale (în calendaru creștinesc). Ușile (saŭ porțile) împărăteștĭ, ușa principală, cu doŭă valve, în tîmpla bisericiĭ. Galben împărătesc (saŭ ca s. m. un împărătesc), galben austriac.

UȘĂ, UȘE (pl. uși) sf. 💒 Deschizătură dreptunghiulară făcută într’un zid, într’un perete, pe unde se intră în casă, într’o odaie, sau se iese de acolo: a intra, a ieși pe ~; Nu se nasc glorii pe stradă și la ușa cafenelei (EMIN.); pe pragul ușii; a nu încăpea pe ~ (de gras ce e); a da pe cineva pe ~ afară; a-i arăta ușa, a-i spune să plece, a da afară: împăratul, nici una nici alta, ci-i trage o palmă și-i arată ușa (MERA); a cerși pe la ușile oamenilor; a umbla din ~ în ~, a ajunge la ușa străinilor (ALECS.), a ajunge să cerșească; după ~, afară (înaintea ușii); (P): nepoftitul are scaun după ~ (ZNN.); acei (medici și avocați) cari nu se bucură de un nume bun sînt lăsați după ușă, cum se zice (I.-GH.); dinaintea ușii lui, dinaintea casei lui; cînd mături dugheana, să nu mături din fund spre ușă, că dai mușteriii afară (GOR.); beția este ușa tuturor răutăților (PANN); 👉 LUP1 ¶ 2 În spec. Dreptunghiul, oblonul de lemn sau de fier care se învîrtește în țîțîni spre a astupa această deschizătură sau a lăsa liberă trecerea printr’însa: a deschide, a închide, a încuia, a descuia ușa; cînd ușa se deschide singură, are să-ți vină cineva (GOR.); unge așa, să nu scîrție; cînd îți scîrție ușa dimineața, îți intră norocul în casă (GOR.); ~ într’un canat, în două canaturi (🖼 5201); ~ cu geamuri (🖼 5202); ~ secretă, de fier; a sta cu ușile închise, încuiate; a bate la ~; a sparge ușa; a trînti ușa (de perete); F a intra cu ușa’n casă, a spune lucrurile pe șleau, fără înconjur; Ⓕ F ~ de biserică, om fără cusur, sfînt, poamă bună: nici tu nu ești vre-o ușă de biserică! (CIAUȘ.); 👉 BORDEIU1, STRÎNGE I 6 ¶ 3 ⛪ Uși împărătești 👉 ÎMPĂRĂTESC6 ¶ 4 Intrare; ușa cortului: Sara după spate de după ușa cortului (auzi) aceasta (PAL.); 👉 CORT2; ușa strungii, deschizătura prin care intră și ies oile din strungă [lat. vulg. pl. *ustia (sg. *ustium= clas. ostium), aplicată mai întîiu ușii în două canaturi; comp. și gr. θύρα, germ. Thüre, etc.].

împărătesc adj. m., f. împărătească; pl. m. și f. împărătești

împărătesc adj. m., f. împărătească; pl. m. și f. împărătești

împărătesc adj. m., f. împărătească; pl. m. și f. împărătești

ÎMPĂRĂTESC adj. imperial, (rar) august, (pop.) crăiesc. (Pajura ~ească.)

ÎMPĂRĂTESC adj. imperial, (rar) august, (pop.) crăiesc. (Pajura ~.)