încaltea av vz încalte

ÎNCALTEA adv. (Mold.; și în forma încalte) Măcar, cel puțin, barem, încai. Apoi dacă-i vorba așa, să iei după cît muncești, las’ pe noi! Asta, încaltea, ar fi o rînduială! CAMILAR, TEM. 31. Aiasta încalte mi-o plăcut! C. PETRESCU, R. DR. 17. Cînd ai avea încaltea un cal bun, calea-valea, dar, cu mîrțogul ista, îți duc vergile. CREANGĂ, P. 203. De nu m-ai uita încalte, Sufletul vieții mele. EMINESCU, O. I 54. – Variante: încalte, încailea (SADOVEANU, M. C. 206, FILIMON, C. 129) adv.

ÎNCALTEA adv. pop. (atribuie celor spuse o ultimă restricție admisibilă) Cel puțin; măcar; barem. /încă + alte

încalte(a) adv. V. încai: încaltea când ai fi și tu ceva CR.

caltea av vz încaltea

încailete av vz încalțe

încalete av vz încalțe

încaltelea av vz încalte

încăletea av vz încalte

încălețe av vz încalte

încălte av vz încalte

!încaltea (reg.) adv.

încaltea/încalte (reg.) adv.

încaltea/încalte adv.

ÎNCALTEA adv. v. barem, măcar.

încaltea adv. v. BAREM. MĂCAR.

încalte, (încalete), adv. – Măcar, cel puțin: „Încalete le-o dat de lucru”; „Amu, apoi săturați-vă încalte de lapte” (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 298). – Din încă + alta (Scriban, DEX, MDA).

încalete, (încalte), adv. – Măcar, cel puțin: „Încalete le-o dat de lucru”. – Încă + alta.