început¹ [At: CORESI, EV. 25/29 / V: (înv) ceput / Pl: ~uri / E: începe] 1-12 sn Începere (2-5, 9-15). 13 Înființare. 14 sn (Îoc sfârșit sau capăt) Moment inițial de la care începe ceva și căruia nu-i precede nimic Si: începută (4), obârșie, origine. 15 sn (Înv; îs) De ~ Prime fructe. 16 sn (Îs) Un ~ de... sau începuturi de... Inițiativă și prime încercări în derularea unei acțiuni. 17 sn (Îf începuturi) Noțiuni elementare ale unei învățături. 18 sn (Îe) A avea ~uri bune A avea o pregătire bună. 19 sn (Rel; înv; îla) Fără-de-~ Caracteristică a divinității de a fi nenăscut și de a exista din veșnicie. 20 sn (Înv; îlav) De sus și de ~ Mai înainte de toate. 21-22 sn (Îlav) De la ~ sau pe la, întru ori dintru ~ În (sau din) momentul inițial. 23 av (Înv) În momentul Creației.

ÎNCEPUT, începuturi, s. n. 1. Faptul de a (se) începe; începere. 2. Punct inițial de plecare; parte care începe sau cu care se începe ceva. Fusese o zi caldă de început de aprilie. SADOVEANU, O. VII 123. Nu se deslușea de-i început de ziuă, ori cele dintîi întunecimi ale asfințitului. C. PETRESCU, S. 11. Viitorul și trecutul Sînt a filei două fețe, Vede-n capăt începutul Cine știe să le-nvețe. EMINESCU, O. I 196. Pe la începutul secolului al XVI-lea se naște în insula Creta un copil dintr-o familie de pescari. ALECSANDRI, T. II 48. ◊ Loc. adj. De la început = cu care se începe ceva. Paginile de la început ale cărții. ◊ Loc. adv. De la (sau de, pe la, dintru ori întru) început = în (sau din) momentul inițial, din capul locului. Dacă el ar fi știut s-o înțeleagă dintru început. REBREANU, R. I 187. Cu drept cuvînt, te așteptai să fii răsplătit, chiar de la început. ODOBESCU, S. III 10. De la bun început = din capul locului, din prima clipă. La început = în epoca inițială, în primele timpuri, mai înainte. La-nceput, pe cînd ființă nu era, nici neființă. EMINESCU, O. I 132. O iubeam și eu la început. NEGRUZZI, S. I 47. Clirosul, ca și mănăstirile, n-aveau privilegiuri deosebite la început. BĂLCESCU, O. II 14. ♦ (Urmat de determinări introduse prin prep. «de») Lucrare neterminată, încercare. După propria-i mărturisire într-un început de biografie, Ion Creangă s-ar fi născut la 1 martie 1837. CĂLINESCU, I. C. 36. ♦ (Învechit) Origine, obîrșie. Leapădă-te de începutul tău, schimbă-ți numele, sau primește pe acesta ce ți-l dau eu. KOGĂLNICEANU, S. A. 55.

ÎNCEPUT ~uri n. 1) v. A ÎNCEPE. 2) Prima realizare într-un domeniu de activitate; debut. A avut un ~ bun. 3) Parte care începe sau cu care începe ceva. ~ul anului. ◊ De la ~ din capul locului; din prima clipă. La ~ a) în stadiul inițial; b) mai întâi; în primul rând. 4) înv. Punct de plecare; obârșie; origine. A marca ~ul scrisului român. /v. a începe

început n. 1. primul pas într’o lucrare, primul moment în existență; 2. fig. fundament: sguduind ale lumii începuturi EM.

începút n., pl. urĭ (d. încep). Timpu de cînd saŭ locu de unde începe ceva, origine: începutu lupteĭ, începutu Dunăriĭ. Fig. Origine, fundament: începuturile lumiĭ. La început, cînd a început ceva: la începutu sărbăriĭ. A face unuĭ lucru începutu, a-l începe (vorbind maĭ ales de fapte rele): acesteĭ nenorocirĭ invidia ĭ-a făcut începutu. – La Ur. din ceput, de la început.

denceput sn vz început

AB INITIO (lat.) = De la început.

AB OVO USQUE AD MALA (lat.) (Horațiu, Satire) = De la început pînă la sfîrșit (La Romani masa începea cu ouă și sfîrșea cu mere).

ALFA ȘI OMEGA = Începutul și sfîrșitul, după cele două litere din capătul și din coada alfabetului grecesc. Dumnezeu este alfa și omega în univers. Se zice și in ironie: se socoate alfa și omega în toate.

ALLER ANFANG IST SCHWER (germ.) = Începutul la ori-ce este greu.

DA CAPO (D.C.) (ital.) = De la început. Cînd se repetă începutul întro bucată muzicală da capo.

început s. n., pl. începuturi

început s. n., pl. începuturi

început s. n., pl. începuturi

AB OVO (lat.) de la ou; de la începutul începuturilor – Horațiu, „Ars poetica”, 147: „Nec gemino bellum Troianum orditur ab ovo” („Și nu urzește războiul troian de la oul cel geamăn”). Poetul îl laudă pe Homer pentru că începe „Iliada” cu mânia lui Ahile, adică intrând direct în subiectul epopeii, iar nu cu pretextul îndepărtat al Războiului troian: nașterea Elenei și a lui Pollux, geamănul ei, din oul divin.

AB OVO USQUE AD MALA (lat.) de la ouă (până) la mere – De la început până la sfârșit. Romanii începeau prânzul cu ouă și îl terminau cu mere.

INITIUM EST SALUTIS NOTITIA PECATI (lat.) recunoașterea greșelii este începutul salvării – Seneca, „Epistulae”, 28.

OMNIUM RERUM PRINCIPIA PARVA SUNT (lat.) Începuturile tuturor lucrurilor sunt mici – Cicero, „De finibus bonorum et malorum”, 5, 21.

ÎNCEPUT s. 1. debut, (înv.) primiții (pl.), primordiu, (fig.) start. (A avut un ~ bun.) 2. v. origine. 3. v. cap.

ÎNCEPUT s. 1. debut, (înv.) primiții (pl.), primordiu, (fig.) start. (A avut un ~ bun.) 2. obîrșie, origine, proveniență, sursă, (livr.) sorginte, (înv.) începătură, (fig.) izvor, sîmbure. (~ daco-latin al limbii române.) 3. cap, frunte. (~ coloanei.)

ÎNCEPUT. Subst. Început, începere, începătură (înv.). Punct de plecare, punct de pornire, fază inițială, moment inițial, fază incipientă, începutul începuturilor. Naștere, origine, geneză, obîrșie, început (înv.), sursă, proveniență, prevenire (rar), sorginte (livr.), izvor (fig.). Apariție, ivire, iveală (rar), sfetire (înv.), naștere (fig.). Inițiere, înființare, întemeiere, instituire, fundare, creare, creație. Inaugurare, deschidere, vernisaj. Pornire, porneală (pop.), plecare, purcedere (pop.), purces (înv. și pop.), urnire, punere în mișcare, demaraj, demarare. Declanșare, izbucnire, dezlănțuire, stîrnire, iscare. Începător, novice; boboc (fig.); neofit. Inițiator, promotor, întemeietor, fondator. Adj. De început, începător, incipient, incoativ (lingv.), inițial, prim, dintîi. Primar, originar, primordial. Inaugural, de deschidere. Vb. A (se) începe. A-și avea originea (obîrșia, proveniența din... ), a origina (rar), a proveni, a se trage din..., a izvorî (fig.). A apărea, a se ivi, a (se) sfeti (înv.), a lua naștere, a se naște (fig.). A iniția, a face începutul, a înființa, a întemeia, a institui, a funda, a crea. A inaugura, a deschide, a vernisa. A porni, a pleca, a purcede (pop.), a (se) urni, a se pune în mișcare, a demara. A (se) declanșa, a izbucni, a (se) dezlănțui, a (se) stîrni, a (se) isca. Adv. La început, întîi, (pentru) întîia dată (oară), (pentru) prima dată, intîiași dată, de la (de, pe la, dintru, întru) început, de la (bun) început, de la începutul începuturilor, în (din) momentul inițial, din capul locului, din prima clipă, din primul moment; cu începere de... (de la..., din...). V. acțiune, inițiativă, încercare, mișcare, naștere, plecare, timp.

Început ≠ încheiere, sfârșit

Ab ovo (lat. „De la ou”, adică de la naștere, de la început) – Horațiu, Arta poetică, vers 147. Poetul latin îl laudă pe Homer că în Iliada a început povestea războiului Troiei de la minia lui Ahile și nu ab ovo, adică de la nașterea frumoasei Elena, care – pretinde legenda – s-a născut din oul Ledei. Horațiu a întîlnit expresia în graiul poporului, căci latinii, cînd voiau să spună „să începem cu începutul”, sau – cum zicem noi astăzi – „s-o luăm de la A”, foloseau formula ab ovo. LIT.

Ab ovo usque ad mala (lat. „De la ou pînă la mere”) – Horațiu, Satire I, 3, 6. Știind că la romani prinzul începea cu ouă și se termina cu mere, formula horațiană înseamnă: De la început pînă la sfîrșit, de la un capăt la altul, sau de la A la Zet. Vezi și expresia: De la alfa la omega. LIT.

C’est le commencement de la fin (fr. „E începutul sfîrșitului”). Această expresie, care a găsit ecou mai ales prin originala împerechere a două noțiuni antinomice, este atribuită cinicului diplomat francez Talleyrand (vezi On ne prête qu’aux riches). El ar fi spus-o atunci cînd, întors de pe insula Elba, Napoleon a mai făcut o ultimă încercare desperată de a reaprinde steaua apusă a gloriei. Dar criticul francez Sainte-Beuve, în Portraits de femmes (madame de Staël), pretinde că aceste cuvinte ar fi fost rostite în saloanele Parisului încă după dezastrul campaniei napoleoniene din Rusia (1812), deci cu vreo doi ani înainte. Alți cercetători au găsit expresia (e drept că sub o formă mai complicată) la o dată mult anterioară, și anume la Shakespeare, în prologul la Visul unei nopți de vară. Ea e folosită spre a indica o fază cînd finalul unei acțiuni, al unei întreprinderi, al unei căsnicii, iubiri, prietenii etc. începe a se întrezări clar. IST.

Initiis obsta (lat. „De la început să te împotrivești”) vezi: Principiis obsta. LIT.

La început a fost cuvîntul... – E versetul cu care începe evanghelia lui Ioan. El continuă: „Și cuvîntul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvîntul”. Restul a fost lăsat de o parte din expresie. Dar a mai fost lăsat de o parte încă ceva: sensul religios. Azi se folosesc aceste vorbe mai mult ironic: cu privire la unele declarații de dragoste, la cei care închină toasturi, sau care încep un lucru prin discursuri etc. Goethe a schimbat vorba evanghelistului. În Faust (și anume în actul I), doctul magician spune (cităm după traducerea lui Lucian Blaga): „Stă scris: La început a fost Cuvîntul. […] Cuvîntul? Nu pot să-l prețuiesc așa de mult!” Și încheie pasajul declarînd: „M-ajută duhul și-mi dă sfat. La început voi pune Fapta”. BIB.

Servetur ad imum qualis ab incepto processerit (lat. „Să fie păstrat pînă la sfîrșit ca la început”) – Horațiu, Arta poetică (v. 126-127). Se referă la teatru, unde personajul trebuie să rămînă pînă la urmă consecvent cu trăsăturile precizate la începutul acțiunii. LIT.