încremenit, ~ă a [At: N. COSTIN, ap. LET. II, 26/8 / Pl: ~iți, ~e / E: încremeni] 1 (Înv) Prefăcut în cremene Si: împietrit, pietrificat. 2 (Înv) De consistența cremenii. 3 (D. lucruri în mișcare) Oprit brusc pe loc. 4 (Reg; d. părți ale corpului) Amorțit. 5 (Fig) Rămas în nemișcare, înmărmurit de frică. 6 (Fig) Consternat. 7 Fix.

ÎNCREMENIT, -Ă, încremeniți, -te, adj. Oprit brusc pe loc, rămas în nemișcare; înțepenit, nemișcat, neclintit; p. ext. (despre persoane) înmărmurit, înlemnit, consternat. Nu venea de nicăieri nici o adiere de vînt. Sus pe cer un uliu plutea într-o rotire largă, cu aripile desfăcute, încremenite ca într-un tablou. MIHALE, O. 409. Am stat încremenit sub groaza celor ce aveau să se întîmple. VLAHUȚĂ, O. A. 495. Holbînd ochii lung prin casă, o cuprinde spaimă și remîne încremenită. CREANGĂ, P. 27. Rămăsei încremenit la o așa ciudată priveliște. ALECSANDRI, C. 111. ◊ (Poetic) Fulger lung încremenit Mărginește munții negri în întregul asfințit. EMINESCU, O. I 148.

ÎNCREMENIT adj. 1. v. înmărmurit. 2. fix, imobil, înlemnit, neclintit, nemișcat, pironit. (Cu ochii ~ți.)

ÎNCREMENIT adj. 1. împietrit, înlemnit, înmărmurit, înțepenit, neclintit, nemișcat, țeapăn, țintuit, (înv. și pop.) mărmurit, (înv. și reg.) stîlpit, (fig.) înghețat, înțelenit. (~ de spaimă, de uimire.) 2. fix, imobil, înlemnit, neclintit, nemișcat, pironit. (Cu ochii ~.)