îndemânatic, ~ă a [At: (a. 1815) URICARIUL, I, 227/13 / V: ~dămănatec, ~mănatec, ~tec / Pl: ~ici, ~ice / E: îndemână + -atic] 1 a Care execută bine și ușor orice muncă manuală Si: dibaci, iscusit, îndemănos (5). 2 av Cu îndemânare (8). 3 a De care se poate folosi cu ușurință Si: comod. 4 a (Înv) Potrivit. 5 a (Înv) Favorabil. 6 a Util. 7 a Serviabil.

ÎNDEMÂNATIC ~că (~ci, ~ce) 1) Care are îndemânare; dibaci; iscusit; abil. Meseriaș ~. 2) Care poate fi folosit cu ușurință; comod. Instrument ~. /v. a îndemâna + suf. ~atic

îndămănatic, ~ă a vz îndemânatic

îndemânatec, ~ă a vz îndemânatic

ÎNDĂMĂNATIC, -Ă adj. v. îndemînatic.

ÎNDEMĂNATEC, -Ă adj. v. îndemînatic.

ÎNDEMÎNATEC, -Ă adj. v. îndemînatic.

ÎNDEMÎNATIC, -Ă, îndemînatici, -e, adj. 1. Priceput la orice lucru; iscusit, dibaci, destoinic, abil. Mîinile-i... pare că pierduse îndemînatica lor agerime. ODOBESCU, S. I 130. (Și în forma îndemînatec) Cu o mînă ce se silea să pară indemînatecă, cerca să vîneze, cu o baghetă fină de abanos, fluturii din aer. HOGAȘ, M. N. 47. Iute și îndemînatecă umbla de colo-colo și punea toate la cale. VLAHUȚĂ, O. A. 491. ♦ (Adverbial) Cu îndemînare. Discuția trecea într-un domeniu ferm, în care se descurca îndemînatic. VORNIC, P. 164. 2. De care te folosești cu ușurință; comod. (Atestat în forma îndemănatec) Căruța lui... era o căruță bună, încăpătoare și îndemănatecă. CREANGĂ, P. 106. 3. (Învechit) Potrivit, favorabil, prielnic, corespunzător. (Atestat în forma îndămănatic) Au început... a încunjura muntele, ca doar va găsi loc îndămănatic de lăcuință. DRĂGHICI, R. 48. – Variante: îndemănatec, -ă, îndămănatic, -ă, îndemînatec, -ă adj.

îndemânatec a. 1. dibaciu; 2. comod: o căruță ’ncăpătoare și îndemânatecă CR.; 3. fig. oportun: vreme îndemânatecă.

îndemănátic și -înátic, -ă adj. Abil, care are mare îndemănare în mînuirea lucrurilor: om îndemănatic. Comod, practic, potrivit: instrumente îndemănatice. Fig. Oportun, favorabil: timp îndemănatic.

îndemânatic adj. m., pl. îndemânatici; f. îndemânatică, pl. îndemânatice

îndemânatic adj. m., pl. îndemânatici; f. îndemânatică, pl. îndemânatice

îndemânatic adj. m., pl. îndemânatici; f. sg. îndemânatică, pl. îndemânatice

îndemînatic

îndemănatec.

ÎNDEMÂNATIC adj. v. avantajos, comod, confortabil, favorabil, prielnic, propice.

ÎNDEMÂNATIC adj. 1. abil, deștept, dibaci, ingenios, iscusit, isteț, meșter, priceput, (pop.) mehenghi, (înv. și reg.) pricopsit, (prin Transilv.) prinzaci, (înv.) meșteșugareț, practic, (fam. fig.) breaz. (Un meseriaș ~.) 2. iscusit, priceput, (înv.) practicos, practisit. (Un doctor ~.) 3. v. inteligent.

îndemînatic adj. v. AVANTAJOS. COMOD. CONFORTABIL. FAVORABIL. PRIELNIC. PROPICE.

ÎNDEMÎNATIC adj. 1. abil, deștept, dibaci, ingenios, iscusit, isteț, meșter, priceput, (pop.) mehenghi, (înv. și reg.) pricopsit, (prin Transilv.) prinzaci, (înv.) meșteșugareț, practic, (fam. fig.) breaz. (Un meseriaș ~.) 2. iscusit, priceput, (înv.) practicos, practisit. (Un doctor ~.) 3. ager, deștept, dibaci, inteligent, iscusit, isteț, priceput, (pop.) mintos, (înv. și reg.) marghiol, pricopsit, (prin Transilv.) artut, (Mold. și Bucov.) hîtru, (Transilv.) ocoș, ștram, (înv.) scornaci, (fig.) dezghețat, sprinten, (fam. fig.) breaz. (O minte ~.)

Îndemânatic ≠ inabil, incomod