îndeplinire sf [At: BIBLIA (1688) 119/2 / Pl: ~ri / E: îndeplini] 1 (Înv) Realizare a unui scop. 2 (Înv; îlav) Întru toată ~a Cu totul. 3 (Înv; îal) Pretutindeni. 4 (Înv; îal) Cu desăvârșire. 5 Realizare. 6 Executare cu succes a unei sarcini. 7 (Iuz; îs) ~a planului de muncă Efectuare a planului de muncă la data fixată pentru aceasta. 8 (Îe) A duce la sau (întru) ~ A pune în aplicare Si: a executa.

ÎNDEPLINIRE, îndepliniri, s. f. Înfăptuire, executare, realizare, efectuare. Îndeplinirea planului cincinal ne va duce cu mult înainte pe calea înfloririi patriei noastre. LUPTA DE CLASĂ, 1951, nr. 3-4, 14. Este bine cunoscut faptul că îndeplinirea sarcinilor poate fi asigurată doar atunci cînd sarcina trasată este însoțită imediat de un control sistematic al executării. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2701. ◊ Expr. A aduce la (sau, învechit, întru) îndeplinire = a îndeplini. Am adus întru îndeplinire tot ceea ce ne-ați poroncit. CREANGĂ, P. 272.

îndeplinire (desp. -de-pli-) s. f., g.-d. art. îndeplinirii; pl. îndepliniri

îndeplinire (-de-pli-) s. f., g.-d. art. îndeplinirii; pl. îndepliniri

îndeplinire s. f. (sil. -pli-), g.-d. art. îndeplinirii; pl. îndepliniri

ÎNDEPLINIRE s. 1. v. executare. 2. împlinire, realizare, satisfacere, (rar) satisfacție. (~ dorinței cuiva.) 3. înfăptuire, realizare, (înv.) realizație. (~ misiunii primite.) 4. v. desfășurare. 5. v. efectuare. 6. aplicare, executare. (~ unei sentințe.)

ÎNDEPLINIRE s. 1. efectuare, executare, execuție, facere, împlinire, înfăptuire, realizare, săvîrșire, (înv.) săvîrșit. (~ unei lucrări.) 2. împlinire, realizare, satisfacere, (rar) satisfacție. (~ dorinței cuiva.) 3. înfăptuire, realizare, (înv.) realizație. (~ tuturor viselor.) 4. efectuare, executare, prestare, prestație. (~ unei munci utile.) 5. efectuare, executare, prestare. (~ serviciului militar.) 6. aplicare, executare. (~ unei sentințe.)

Îndeplinire ≠ neîndeplinire