14 definiții pentru îndestulare

din care

Explicative DEX

ÎNDESTULARE, îndestulări, s. f. Acțiunea de a (se) îndestula și rezultatul ei; belșug, abundență. – V. îndestula.

ÎNDESTULARE, îndestulări, s. f. Acțiunea de a (se) îndestula și rezultatul ei; belșug, abundență. – V. îndestula.

îndestulare sf [At: NECULCE, ap. LET. II, 442/35 / V: ~lire / Pl: ~lări / E: îndestula] 1 Satisfacere a unei nevoi. 2 Săturare cu alimente. 3 (Ccr) Belșug. 4 (Înv; îlav) Cu ~ Din belșug. 5 (îal) De ajuns. 6 (Înv; îlav) Din ~ Suficient. 7 (Fig) Satisfacție.

ÎNDESTULARE, îndestulări, s. f. Acțiunea de a (se) îndestula și rezultatul ei; satisfacere a unei nevoi; belșug, abundență. Oamenii cresc în îndestulare și se înmulțesc ca năsipul mării. RUSSO, O. 25. ◊ Loc. adv. Cu îndestulare = din belșug, din abundență. Era primit cu dragă inimă și ospătat cu îndestulare. CREANGĂ, A. 20. – Variantă: îndestulire (COȘBUC, P. I 96) s. f.

ÎNDESTULARE ~ări f. 1) v. A ÎNDESTULA. 2) Cantitate de bunuri care întrece cu mult necesitățile obișnuite; belșug; bogăție; abundență. ◊ Cu ~ din belșug. /v. a (se) îndestula

îndestulare f. cantitate suficientă, abundanță.

îndestuláre f., pl. ărĭ. Acțiunea de a îndestula. Abundanță, belșug. Rar. Satisfacțiune. Cu îndestulare, în abundanță, destul.

îndestulire sf vz îndestulare

ÎNDESTULIRE s. f. v. îndestulare.

ÎNDESTULIRE s. f. v. îndestulare.

Ortografice DOOM

îndestulare s. f., g.-d. art. îndestulării; pl. îndestulări

îndestulare s. f., g.-d. art. îndestulării; pl. îndestulări

îndestulare s. f., g.-d. art. îndestulării; pl. îndestulări

Sinonime

ÎNDESTULARE s. v. belșug.

ÎNDESTULARE s. abundență, belșug, bogăție, îmbelșugare, prisos, (rar) afluență, mănoșie, răsfăț, risipă, (livr.) opulență, profuziune, (pop.) jertfă, (prin Olt.) temei, (înv.) sătul, saturare, spor. (~ de bunuri.)

Antonime

Îndestulare ≠ lipsă, sărăcie

Intrare: îndestulare
îndestulare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • îndestulare
  • ‑ndestulare
  • îndestularea
  • ‑ndestularea
plural
  • îndestulări
  • ‑ndestulări
  • îndestulările
  • ‑ndestulările
genitiv-dativ singular
  • îndestulări
  • ‑ndestulări
  • îndestulării
  • ‑ndestulării
plural
  • îndestulări
  • ‑ndestulări
  • îndestulărilor
  • ‑ndestulărilor
vocativ singular
plural
îndestulire substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • îndestulire
  • ‑ndestulire
  • îndestulirea
  • ‑ndestulirea
plural
  • îndestuliri
  • ‑ndestuliri
  • îndestulirile
  • ‑ndestulirile
genitiv-dativ singular
  • îndestuliri
  • ‑ndestuliri
  • îndestulirii
  • ‑ndestulirii
plural
  • îndestuliri
  • ‑ndestuliri
  • îndestulirilor
  • ‑ndestulirilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

îndestulare, îndestulărisubstantiv feminin

  • 1. Acțiunea de a (se) îndestula și rezultatul ei. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Oamenii cresc în îndestulare și se înmulțesc ca năsipul mării. RUSSO, O. 25. DLRLC
etimologie:
  • vezi îndestula DEX '98 DEX '09

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.