îndreptar sn [At: DA / Pl: ~re / E: în- + dreptar] Colecție de norme, reguli și practici pentru un anumit domeniu.

ÎNDREPTAR, îndreptare, s. n. Lucrare care dă îndrumări (într-un anumit domeniu); călăuză. Îndreptar ortografic. ▭ Cunoașterea principiilor de proiectare ale arhitecturii sovietice în domeniul construcțiilor agricole constituie un ajutor eficace și un îndreptar sigur în activitatea de proiectare a Stațiunilor de mașini și tractoare din țara noastră. CONTEMPORANUL, S. II, 1954, nr. 379, 5/2.

ÎNDREPTAR ~e n. Carte ce cuprinde o colecție de norme, reguli și recomandări practice într-un anumit domeniu; călăuză; ghid; îndrumar. ~ ortoepic. /a îndrepta + suf. ~ar

îndreptár și dreptár n., pl. e (d. drept, îndrept). Echer saŭ riglă de meseriaș. Șurub regulator p. ca o mașină să meargă maĭ răpede saŭ maĭ încet. Fig. Normă, canon, regulă de vĭață. Cod, pravilă, carte care arată legile uneĭ științe: această carte e îndreptaru limbiĭ româneștĭ. – Vechĭ dereptar. V. colțar și cumpănă.

îndreptar s. n., pl. îndreptare

îndreptar s. n., pl. îndreptare

îndreptar s. n., pl. îndreptare

ÎNDREPTAR s. n. (< în + dreptar < drept + suf. -ar): lucrare care dă îndrumări într-un anumit domeniu; călăuză. ◊ ~ ortoepic, ortografic și de punctuație: î. de pronunțare și de scriere corectă a cuvintelor, a propozițiilor și a frazelor dintr-o limbă, în spiritul normelor limbii literare actuale.

ÎNDREPTAR s. 1. v. ghid. 2. v. normativ.

ÎNDREPTAR s. 1. călăuză, ghid, îndrumar, îndrumător, (livr.) vademecum, (înv.) praveț. (Un ~ pentru scrierea corectă.) 2. normativ, (înv.) regulativ. (~ tehnic.)