10 definiții pentru înduioșare
Explicative DEX
ÎNDUIOȘARE s. f. Faptul de a (se) înduioșa; duioșie. [Pr.: -du-io-. – Var.: înduioșire s. f.] – V. înduioșa.
ÎNDUIOȘARE s. f. Faptul de a (se) înduioșa; duioșie. [Pr.: -du-io-. – Var.: înduioșire s. f.] – V. înduioșa.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de valeriu
- acțiuni
înduioșare sf [At: GHEREA, CR. II, 147 / V: (înv) ~șire / Pl: ~șări / E: înduioșa] Provocare cuiva a unor sentimente de duioșie. 2 (Ccr) Duioșie.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
ÎNDUIOȘARE s. f. Faptul de a se înduioșa; duioșie. Intră și s-așază c-o înduioșare de mamă între aceste două suflete nenorocite. VLAHUȚĂ, O. A. 141. Cu glasul plin de lacrimi, de înduioșare cald. EMINESCU, O. I 91. Ofițerii priveau cu înduioșare această scenă. NEGRUZZI, S. I 174. ◊ (Poetic) Îngînat de glas de ape, Cînt-un corn cu-nduioșare. EMINESCU, O. I 103. – Variantă: înduioșire (ALECSANDRI, T. II 103) s. f.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
ÎNDUIOȘIRE s. f. v. înduioșare.
- sursa: DEX '09 (2009)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
ÎNDUIOȘIRE s. f. v. înduioșare.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de valeriu
- acțiuni
ÎNDUIOȘIRE s. f. v. înduioșare.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
înduioșire sf vz înduioșare
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
Ortografice DOOM
înduioșare s. f., g.-d. art. înduioșării
- sursa: DOOM 3 (2021)
- adăugată de gall
- acțiuni
înduioșare s. f., g.-d. art. înduioșării
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
înduioșare s. f., g.-d. art. înduioșării
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
Sinonime
ÎNDUIOȘARE s. 1. v. emoționare. 2. duioșie, emoție. (Cu glasul plin de ~.)
- sursa: Sinonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
ÎNDUIOȘARE s. 1. emoționare, impresionare, mișcare. (~ cuiva la cele auzite.) 2. duioșie, emoție. (Cu glasul plin de ~.)
- sursa: Sinonime82 (1982)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
substantiv feminin (F113) Surse flexiune: DOR | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
vocativ | singular | — | |
plural | — |
substantiv feminin (F107) | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
vocativ | singular | — | |
plural | — |
înduioșare, înduioșărisubstantiv feminin
- 1. Faptul de a (se) înduioșa. DEX '09 DEX '98 DLRLCsinonime: duioșie emoție emoționare
- Intră și s-așază c-o înduioșare de mamă între aceste două suflete nenorocite. VLAHUȚĂ, O. A. 141. DLRLC
- Cu glasul plin de lacrimi, de înduioșare cald. EMINESCU, O. I 91. DLRLC
- Ofițerii priveau cu înduioșare această scenă. NEGRUZZI, S. I 174. DLRLC
- Îngînat de glas de ape, Cînt-un corn cu-nduioșare. EMINESCU, O. I 103. DLRLC
-
etimologie:
- înduioșa DEX '98 DEX '09