îndulcire sf [At: CORESI, EV. 38/2 / Pl: ~ri / E: îndulci] 1 Schimbare în bine. 2 Desfătare. 3 Seducție. 4 Îmblânzire. 5 (Rar) Reducere a unei pedepse. 6 Înfruptare din ceva nepermis. 7 Consumare a unui aliment deosebit de gustos. 8-9 Obținere a unui gust (mai) dulce prin adaos de zahăr, miere etc. 10 (Pex) Obținere a unui gust mai bun. 11 (Fig) Descoperire a unui lucru bun și căutare a lui mereu. 12 (Fig) Obținere a unor foloase din ceva. 13 Diminuare (a asprimii) (a durității sau) a violenței Si: domolire, estompare. 14 (Rar) Ghiftuire mâncând peste măsură. 15 Determinare a cuiva să se înfrupte din ceva. 16 (Înv; ccr) Lucruri dulci. 17 (Înv; pex) Mâncare. 18 (Înv) Bunătate. 19 (Mec) Amortizare.

ÎNDULCIRE s. f. Acțiunea de a (se) îndulci.

îndulcire s. f., g.-d. art. îndulcirii

îndulcire s. f., g.-d. art. îndulcirii

îndulcire s. f., g.-d. art. îndulcirii

ÎNDULCÍRE (< îndulci) s. f. 1. Acțiunea de a (se) îndulci. 2. (FITOPAT.) Îndulcirea cartofilor = boală care apare când tuberculii de cartofi sunt ținuți timp mai îndelungat la tempraturi scăzute (în jurul a 0°C). Este cauzată de transformarea amidonului în glucoză. 3. (TEHN.) Tratament termic de recoacere aplicat oțelurilor călite în scopul micșorării durității și fragilității lor și al reducerii tensiunilor interne.

ÎNDULCIRE s. v. înfruptare.

îndulcire s. v. ÎNFRUPTARE.