înfocare sf [At: DOSOFTEI, V. S. 1/2 / Pl: ~cări / E: înfoca] 1 (Rar) Ardere în foc a ceva. 2 (Rar) Înfierbântare la foc. 3 (Îvr) Cauterizare. 4 (Înv) Agitație. 5 (Fig) Înflăcărare ca urmare a unui sentiment puternic.

ÎNFOCARE s. f. Înflăcărare, ardoare, pasiune, entuziasm. Aplecîndu-și gura la urechea ei, îi șopti lin, deși cu glasul plin de înfocare. EMINESCU, N. 121. Nume ce-n înfocarea închipuirii mele Pe strălucita-i frunte îl văd și îl citesc. ALEXANDRESCU, M. 99. ◊ (Adesea în loc. adv.) Cu înfocare. Stăpîne, zise atunci calul, nechezînd cu înfocare, nu te mai olicăi atîta. CREANGĂ, O. A. 244. Tinerii o privea cu amor și înfocare. NEGRUZZI, S. I 64. Libertatea pe care o doreau cu înfocare. BĂLCESCU, O. II 259.

înfocare f. ardoare, vehemență.

înfocáre f. Ardoare, pasiune: soldatu îșĭ ĭubește cu înfocare steagu.

înfocare s. f., g.-d. art. înfocării

înfocare s. f., g.-d. art. înfocării

înfocare s. f., g.-d. art. înfocării

ÎNFOCARE s. 1. v. entuziasm. 2. v. vehemență.

ÎNFOCARE s. 1. ardoare, avînt, elan, entuziasm, înflăcărare, însuflețire, pasiune, patimă, pornire, (livr.) fervență, fervoare, patos, (rar) ardență, (Mold.) ahotă, (înv.) porneală, săltare, (fig.) aprindere, căldură, flacără, foc, pojar, suflu, zbor. (~ specifică tinereții.) 2. impetuozitate, vehemență, violență. (Se apără, ripostează cu ~.)