opțiuni
  • info

14 definiții pentru înfrângere

din care

Explicative DEX

ÎNFRÂNGERE, înfrângeri, s. f. Acțiunea de a înfrânge; învingere; (rar) călcare a legii. – V. înfrânge.

ÎNFRÂNGERE, înfrângeri, s. f. Acțiunea de a înfrânge; învingere; (rar) călcare a legii. – V. înfrânge.

înfrângere sf [At: CORESI, EV. 19/32 / Pl: ~ri / E: înfrânge] 1 (Înv) Frângere. 2 (Nob) Pierdere a formei originare Si: înfrânt1 (2). 3 (Fig) Zdrobire a inimii Si: înfrânt1 (3). 4 (Rar) Încălcare a dispozițiilor unei legi, a unui regulament etc. Si: contravenție, înfrânt1 (4). 5 Nesocotire a voinței cuiva Si: înfrânt1 (5). 6 Curmare a unor greșeli, obiceiuri rele, cusururi, vicii Si: înfrânt1 (6). 7 (Înv) Căință. 8 Stăpânire a manifestărilor unei stări sufletești Si: înfrânt1 (8). 9 (Înv) Viață desfrânată Si: înfrânt1 (9), înfrântură (1). 10 (Înv; csnp) Suferință provocată de o boală cu transmitere sexuală Si: înfrânt1 (10). 11 Învingere în luptă Si: înfrânt1 12 (Fig) Învingere a rezistenței cuiva Si: înfrânt1 (12). 13 (Înv) Pierdere a unei bătălii Si: înfrânt1 (13). 14 (Înv) Revenire la sentimente mai bune Si: înfrânt1 (14). 15 (Înv) Smerenie. 16 (Înv) Seducere. modificată

înfrângere f. 1. pierderea unei bătălii mari; 2. infracțiune.

ÎNFRÎNGERE, înfrîngeri, s. f.Acțiunea de a înfrînge. 1. Zdrobire, învingere. Vestea înfrîngerii lui Tomșa trecuse prin Iași ca furtuna de grindină. SADOVEANU, O. VII 155. Niciodată un cuvînt despre înfrîngere sau retragere. CAMIL PETRESCU, U. N. 419. 2. Călcare, violare a legii. Înfrîngerea dispozițiilor legale.

ÎNFRÂNGE vb. tr. a învinge, a birui (în luptă). ◊ a-și stăpâni o stare de spirit. (< lat. infrangere)

înfrîngere f. Învingere totală: după înfrîngerea Dacilor, Traĭan a prefăcut Dacia în provincie romană. Infracțiune.

Ortografice DOOM

înfrângere s. f., g.-d. art. înfrângerii; pl. înfrângeri

înfrângere s. f., g.-d. art. înfrângerii; pl. înfrângeri

înfrângere s. f., g.-d. art. înfrângerii; pl. înfrângeri

Sinonime

ÎNFRÂNGERE s. 1. învingere, (înv.) poticală, risipă, spargere. (~ cotropitorilor.) 2. bătaie, eșec. (A suferit prima ~ într-un meci.)

ÎNFRÂNGERE s. v. căință, mustrare, părere de rău, pocăință, regret, remușcare.

ÎNFRÎNGERE s. 1. învingere, (înv.) poticală, risipă, spargere. (~ cotropitorilor.) 2. bătaie, eșec. (A suferit prima ~ într-un meci.)

înfrîngere s. v. CĂINȚĂ. MUSTRARE. PĂRERE DE RĂU. POCĂINȚĂ. REGRET. REMUȘCARE.

Antonime

Înfrângere ≠ biruință, izbândă, succes, triumf, victorie

Intrare: înfrângere
înfrângere substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • înfrângere
  • ‑nfrângere
  • înfrângerea
  • ‑nfrângerea
plural
  • înfrângeri
  • ‑nfrângeri
  • înfrângerile
  • ‑nfrângerile
genitiv-dativ singular
  • înfrângeri
  • ‑nfrângeri
  • înfrângerii
  • ‑nfrângerii
plural
  • înfrângeri
  • ‑nfrângeri
  • înfrângerilor
  • ‑nfrângerilor
vocativ singular —
plural —
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

înfrângere, înfrângerisubstantiv feminin

  • 1. Acțiunea de a înfrânge. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: zdrobire învingere
    • format_quote Vestea înfrîngerii lui Tomșa trecuse prin Iași ca furtuna de grindină. SADOVEANU, O. VII 155. DLRLC
    • format_quote Niciodată un cuvînt despre înfrîngere sau retragere. CAMIL PETRESCU, U. N. 419. DLRLC
    • 1.1. rar Călcare, violare a legii. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Înfrângerea dispozițiilor legale. DLRLC
etimologie:
  • vezi înfrânge DEX '09 DEX '98

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.