înfrățire sf [At: I. IONESCU, C. 172/27 / Pl: ~ri / E: înfrăți] 1 Legare printr-o dragoste frățească. 2 Legare a unei prietenii Si: înfrățit¹ (2). 3 Legare a frăției de cruce. 4 (Ban) Dăruire a unei jumătăți din avere. 5 Formare a lăstarilor laterali la baza tulpinii principale a cerealelor păioase sau a gramineelor perene din pajiști Si: lăstărire.

ÎNFRĂȚIRE s. f. Acțiunea de a (se) înfrăți și rezultatul ei. 1. Dragoste frățească, prietenie strînsă, unire. Acestea erau drumurile experiențelor care întăresc voința... și duc spre marile bucurii ale înfrățirii cu oamenii. PAS, Z. I 10. De ce aprindem ura și stingem înfrățirea? NECULUȚĂ, Ț. D. 55. Să facem sfînta unire, adecă înfrățirea dorită de strămoșii noștri. CREANGĂ, A. 162. 2. Ramificare a tulpinii cerealelor, apariție a unor tulpini secundare. Păpușoii, cu toate că ar fi lăsați rari la prășitură, se îndesesc prin înfrățire. PAMFILE, A. R. 183.

înfrățire s. f., g.-d. art. înfrățirii

înfrățire s. f., g.-d. art. înfrățirii

înfrățire s. f., g.-d. art. înfrățirii

ÎNFRĂȚIRE s. 1. v. fraternizare. 2. v. fraternitate. 3. frăție, solidaritate, unitate. (~ celor care luptă pentru pace.)

ÎNFRĂȚIRE s. 1. fraternizare. (~ între popoare.) 2. fraternitate, frăție, (înv.) frățietate. (Relații de ~.) 3. frăție, solidaritate, unitate. (~ muncitorilor din lumea întreagă.)