îngrădire sf [At: CORESI, EV. 325/1 / Pl: ~ri / E: îngrădi] 1 Împrejmuire a unui teren cu gard, cu ziduri întărite etc. Si: îngrădeală (1). 2 (Pex) Delimitare a hotarelor. 3 (Fig) Stăpânire de sine. 4 (Fig) Apărare cu ajutorul cuiva sau a ceva. 5 Restricție a libertății cuiva. 6 Limitare a drepturilor cuiva. 7 Întărire a unei împletituri de nuiele. 8 (Înv) Înțelegere. 9 (Fig) Acord.

ÎNGRĂDIRE, îngrădiri, s. f. Acțiunea de a (se) îngrădi și rezultatul ei. 1. Împrejmuire (cu gard, cu uluci, cu zid etc.). Îngrădirea terenului de sport. ▭ Îngrădirile [taberelor] se făceau cînd cu șanțuri, cînd cu care legate și umplute cu pămînt. BĂLCESCU, O. I 30. 2. Fig. Limitare, restrîngere, stăvilire. Comerțul cooperatist este una din formele principale de utilizare a legii valorii în interesul societății, de îngrădire a rolului ei de regulator în circulația mărfurilor. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 336, 4/6. ◊ Îngrădirea chiaburimii = limitarea, prin diverse măsuri fiscale și economice, a puterii economice și a influenței politice a chiaburimii (constituind prima treaptă în cadrul politicii de desființare totală a elementelor exploatatoare de la sate). Îngrădirea chiaburimii se realizează prin apărarea intereselor proletariatului agricol, ale țăranului sărac și mijlocaș împotriva chiaburului, printr-o politică de clasă în așezarea impozitelor și la colectări, iar pe de altă parte prin dezvoltarea și întărirea cooperației, prin întovărășirea țăranilor muncitori în vederea lucrării în comun a pămîntului cu mijloace mecanizate. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 304.

îngrădire s. f., g.-d. art. îngrădirii; pl. îngrădiri

îngrădire s. f., g.-d. art. îngrădirii; pl. îngrădiri

îngrădire s. f., g.-d. art. îngrădirii; pl. îngrădiri

ÎNGRĂDIRE s. v. împrejmuire.

ÎNGRĂDIRE s. v. restricție, restrângere.

ÎNGRĂDIRE s. împrejmuire, împrejmuit, închidere. (~ unui teren.)

îngrădire s. v. RESTRICȚIE. RESTRÎNGERE.

Îngrădire ≠ dezgrădire